Presa rusă scria pe la începutul anului trecut că racheta anti-navă NSM (Naval Strike Missile) produsă de către compania norvegiană Kongsberg și aflată în dotarea Marinei Poloniei, este capabilă să lovească navele rusești ale Flotei Baltice.

Naval Strike Missile - Morska Jednostka Rakietowa

Naval Strike Missile – Morska Jednostka Rakietowa

Polonia a înființat la începutul anului 2015 Unitatea de Rachete Navale (Morska Jednostka Rakietowa – MJR). Aceasta a fost transformată dintr-o unitate de rachete de coastă, care a fost desființată la finalul lui 2014.

Noua unitate a primit semnificantul rol de a furniza libertatea de acțiune a navelor poloneze în Marea Baltică și de a sprijini acțiunile de luptă ale Marinei și Forțelor Terestre în cadrul operațiilor de apărare.

Misiunea Morska Jednostka Rakietowa (MJR) este de a contracara (distruge sau neutraliza) unitățile navale inamice, protejând principalele baze navale și raioane de manevră, precum și de a apăra zonele de litoral polonez unde ar putea avea loc desanturi maritime.

De asemenea, MJR protejează infrastructurile militare importante și pe cele industriale situate pe coasta Poloniei.

Morska Jednostka Rakietowa – MJR

Morska Jednostka Rakietowa – MJR

Dar, prin presa rusă a mai fost evidențiat un aspect important.

Rușii au văzut în unitatea de rachete navale cu baza la Siemirowice un potențial mai mare, după cum – cu siguranță – și liderii militari polonezi au dorit să obțină pentru țara lor.

Prin înzestrarea cu rachete anti-navă Kongsebrg Naval Strike Missile, care au și capabilitatea de a lovi ținte aflate pe țărm, Polonia dispune acum de arme de intimidare strategică.

NSM-urile poloneze ar putea fi un răspuns la poziționarea rachetelor sol-sol balistice rusești cu rază scurtă tip Iskander în exclava Kaliningrad.

Iskander

Iskander

Iar testele cu trageri terestre desfășurate de către norvegieni, în Statele Unite ale Americii, la solicitarea părții poloneze, au demonstrat că Naval Strike Missile este capabilă să lovească cu succes ținte aflate pe sol.

Ca o confirmare directă și deschisă a aprecierilor Rusiei la adresa rachetelor NSM aflate în dotarea Poloniei, expertul militar rus Dmitry Boltenkov a evaluat această armă și a declarat într-o analiză publicată în ziarul Izvestia că Naval Strike Missile pot lovi cu mare precizie ținte aparținând Flotei Baltice a Marinei Federației Ruse.

Flota Mării Baltice își are baza în regiunea Kaliningrad.

Iar NSM-urile polonezilor pot lovi, în caz de război, navele rusești aflate în largul Mării Baltice, în baza navală, sau chiar obiective aflate pe țărm.

Conform experților, lansate de lângă localitatea Siemirowice, rachetele NSM ar zbura preț de doar câteva minute până peste Marea Baltică și pornind de la acest aspect expertul rus Dmitry Boltenkov a fost întrebat dacă Naval Strike Missile reprezintă o amenințare pentru Flota Mării Baltice.

Boltenkov a răspuns scurt “Bineînțeles”, apoi a evidențiat că rachetele tip NSM au demonstrat în teste că sunt de foarte mare success și că acestea pot selecta în mod autonom țintele pe care le identifică în urma comparării imaginilor de la fața locului cu cele înmagazinate în propria bancă de imagini.

Nave rusești ale Flotei Mării Baltice

Nave rusești ale Flotei Mării Baltice

Același expert rus a menționat că Naval Strike Missile pot fi lansate de pe nave de suprafață, baterii de coastă și de pe avioane de luptă.

Apropos de ce a menționat expertul rus, foarte probabil Polonia va dispune în arsenalul dedicat celor treizeci și două de avioane F-35 Joint Strike Fighter și versiunea lansabilă din aer a NSM, racheta Joint Strike Missile (JSM).

Ce va spune oare analistul militar rus Dmitry Boltenkov despre înzestrarea României cu Sistemul de instalații mobile de lansare antinavă tip NSM?

În mod cert, având în vedere evaluarea anterioară a Naval Strike Missile în arsenalul Poloniei, Boltenkov va considera acest sistem amenințător pentru Flota Rusă a Mării Negre de la momentul operaționalizării în Armata României.

Harta Mării Negre

Harta Mării Negre

Dar, putea fi NSM Game Changer la Marea Neagră?

Înzestrarea Armatei României cu Sistemul de instalații mobile de lansare rachete antinavă tip Naval Strike Missile, cu certitudine nu va fi Game Changer la Marea Neagră.

Însă, raportat la nevoile de apărare ale României, situația se va schimba radical prin înlocuirea sistemului mobil de lansare a rachetelor de coastă 4 K 51 RUBEJ de proveniență sovietică, a cărui nivel de tehnologie este situate în perioada anilor 1950 – 1960, cu foarte modernul și mult mai capabilul sistem NSM.

Unitatea militară românească, Divizionul 150 Rachete Navale, la fel ca și Morska Jednostka Rakietowa (MJR), va putea să îndeplinească cu success rolul de sprijin în acțiuneile de luptă ale Forțelor Navale și a celor Terestre române și aliate în cadrul potențialelor operații de apărare, contracarând prin distrugere sau neutralizare unitățile inamice, protejând bazele navale proprii, raioanele de manevră și apărând zonele de litoral românesc unde ar putea avea loc desanturi amfibii.

Iulian Iamandi