Macheta TBT 8x8 cu Iveco la BSDA 2012

Macheta TBT 8×8 cu Iveco la BSDA 2012

Cu ocazia târgului de tehnică militară Expomil 2013, directorul general al Uzinei Automecanica Moreni, Ion Manu, a făcut publice într-un interviu acordat Observatorului Militar câteva detalii despre stadiul în care se găsește principalul proiect al uzinei – Transportorul Blindat pentru Trupe și despre perspectivele acestuia.

Potrivit directorului Manu, începând cu anul 2012 a existat o evoluție bună în proiectarea blindatului, depășinudu-se cea mai spinoasă problemă, cea a blindajului, carcasa trecând cu succes testele din poligon. Astfel, TBT-ul oferă nivel 3 de protecție împotriva gloanțelor. Împotriva minelor s-a atins tot nivelul 3 de protecție (conform standardelor NATO, STANAG 4569), cea ce ar corespunde cu rezistența la 8 kilograme de TNT.

Soluția proiectării șasiului în „V” a fost abandonată, varianta aleasă în cele din urmă find testată pe calculator și apoi pusă în practică – se spune – cu rezultate foarte bune.

Din echipamentele care vor echipa TBT-ul o cât mai mare proprție vor fi realizate de firme din țară, însă deocamndată nu există nimic stabilit; motorul ar urma să fie unul care respectă normele de poluare Euro 4 iar transmisia automată. Deși există un driveline stabilit, mai multe firme și-au exprimat interesul pentru a oferi părți componente ale acestuia, putând apărea modificări față de configurația inițială.

Următoarea fază în dezvoltare TBT-ului va fi reprezentată de realizarea unui prototip funcțional, testarea unui astfel de prototip complet echipat urmând să aibă loc in 2014, iar în 2015-2016 s-ar dori realizarea primei mașini care să intre în dotarea armatei…

În mod evident, dacă și armata va dori sau va avea bani de TBT.

Sursa:
Observatorul Militar, Nr. 38, Octombrie 2013

– Victor –