Bruzli. Pardon, Sarkozy...

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a avertizat că orice intervenţie militară străină împotriva programului nuclear iranian va declanşa război şi haos asupra Orientului Mijlociu şi chiar în exteriorul acestei regiuni.

Sarkozy a declarat: „Timpul este limitat. Franţa va face orice pentru a evita intervenţia militară, dar pentru asta există o singură soluţie: sancţiuni decisive, mai dure. O intervenţie militară nu va rezolva problemele, în schimb va dezlănţui lupte şi haos în regiune şi chiar în întreaga lume”, făcând apoi apel la China şi Rusia pentru a ajuta la garantarea păcii în lume.

Franţa a fost una dintre cele mai vehemente susţinătoare Occidentale ale sancţiunilor economice cu scopul de a forţa Iranul să abandoneze programul nuclear, despre care Parisul se teme că va duce la dezvoltarea de armament nuclear de către regimul islamic, totodată opunându-se planurilor S.U.A. şi ale Israelului de a folosi lovituri aeriene împotriva facilităţilor atomice iraniene.

Între timp însă, nave aparţinând Marii Britanii şi Franţei, s-au alăturat portavionului american USS Abraham Lincoln şi grupului său de escortă format din crucişătorul USS Cape St. George şi două distrugătoare.

Conform Secretarului Apărării al Statelor Unite ale Americii, Leon Panetta, în regiune patrulează două din cele unsprezece portavioane americane, fiecare având la bord câte optzeci de avioane şi elicoptere de luptă, gata de o intervenţie în forţă dacă Iranul va bloca strâmtoarea Hormuz.