Armata Romana Fortele Navale Marină

Nava militară Lt. cdor. Eugen Stihi rămâne în patrimoniul M.Ap.N.

Canoniera Eugen Stihi (foto HotNews)

Cu privire la procesul derulat în prezent de C.N. Romtehnica S.A. pentru valorificarea navei militare „Lt. cdor. Eugen Stihi”, aflată în serviciul Marinei Militare Române între anii 1920-2004, Biroul de presă al M.Ap.N. face următoarele precizări:

Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, a dispus astăzi, 24 octombrie, Statului Major al Forțelor Navale, Direcției Generale Juridice a M.Ap.N. și C.N. Romtehnica S.A. identificarea unei soluții care să permită păstrarea navei în patrimoniul ministerului, în condițiile permise de lege, în vederea punerii în valoare a potențialului ei istoric.

Până la identificarea și validarea legală a unei astfel de soluții, procedurile derulate de C.N. Romtehnica S.A. sunt sistate.

Biroul de Presă al M.Ap.N.

14 Comments

  • Nu stiu ce inseamna “punerea in valoare a potentiului istoric”. Daca se incearca reconstrucția navei in varianta 1941-1944, nu o sa iasa.

    • In opinia mea, s-ar putea face o reconstituire partiala a variantei din WWII. Motoarele, de exemplu, sunt de provenienta USSR, nu se mai poate face nimic. Dar, tunuri Rheinmetall de 37 mm mod. 1939 inca se mai gasesc la Romtehnica. Ar putea fi folosit unul. Acesta-i doar un exemplu. Daca nu ma inseala memoria, parca si unul din tunurile de 100 mm de pe canoniere a fost pastrat intr-un muzeu?
      Comanda va fi greu de reconstituit in forma originala, cred ca doar axiometrul – indicatorul care arata pozitia carmei in ax – mai este original. Restul Made in USSR.
      Pe de alta parte, daca nu ma inseala memoria, postamentele tunurilor sunt cele initiale si inca vizibile.
      Poze din perioada interbelica sau WWII inca se mai gasesc, nu multe ce-i drept…
      Planurile initiale s-ar putea lua de la francezi, mult mai atenti cu arhivele decat noi.
      Nu spun ca-i floare la ureche, spun doar ca exista solutii, fie ele si partiale.
      Pentru ca daca vor o reconstituire, cea din perioada WWII mi se pare candidata ideala.

        • Cunosc destul de putine despre istoria postbelica a navei. Stiu ca la un moment dat a intrat in santier (Galati?) si a fost transformata in nava hidrografica, prin anii ’50, parca.
          Alura cocii si suprastructurile sunt similare variantei din WWII, catargele in mod cert altele. O problema s-ar putea sa fie si la cosul de fum.
          Am vazut niste poze cu Ghiculescu si, intr-adevar, mi s-a parut ca nu mai arata ca nava din WWII.
          Nu sunt constructor naval, asa ca nu ma pot pronunta cu privire la costul acestor modificari. Asta e o treaba pentru un santier naval si un grup de arhitecti si istorici navali care sa reconstituie traseul modificarilor in timp.
          Oricum, asa cum e acum, nu mai rezista mult.
          In opinia mea ar merita efortul, cu atat mai mult cu cat ar putea naviga in continuare. Cand s-a intors ultima data din santier, a venit prin forte proprii, cel putin asa mi-au spus cei de la Mangalia.

          • Am ca punct de referinta ceea ce s-a intamplat cu TUDOR VLADIMIRESCU. Au existat mai multe propuneri de reconstructie, a fost aleasa cea mai ieftina. Ar fi buna si aceasta varianta.

      • O veste buna (si totodata meritul celor care au scris despre asta) este ca mai multa lume cunoaste acum subiectul.

        Pentru o paralela am vizitat si am ramas impresionat (de) nava muzeu SS Great Britain din Bristol. Pentu mine este un reper de restaurare, istoric, inlantuire (legarea cu contextul social, politic, ethnic al epocii sale), accesibilitate (doc uscat).

        Daca se va dori popularizarea unei nave-muzeu ma tem ca locatia trebuie sa fie mai aproape de zonele populate si frecventate in timpul liber de romani. Nu chiar sa fie mutata intr-un mall dar poate ca scoaterea din mediul actual poate di luata in considerare.

        • Englezii sunt un exemplu in domeniu! Sa nu uitam ca francezii au o singura nava-muzeu, cu toate ca au si bani si o traditie navala bogata.

  • Nava aceasta este simbolul burghezo mosierimii decadente si opresoare si mai rau aceasta nava a participat la atacul mirsav impotriva fratelui mai mare URSS.Ma si mir cum a supravietuit pina acuma in portul marinei populare Romane.

  • A supravietuit din trei motive: a fost construita foarte bine; are bune calitati nautice; s-a preferat adaptarea unor nave mai vechi pentru misiuni noi decat sa se construiasca altele (solutie discutabila, dar pe care au folosit-o si altii). In 1992, era inca in serviciu activ, stationata la Constanta.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: