Resboiul Stelelor

NASA analizeaza aducerea unui asteroid in orbita Lunii

Recensământul asteroizilor

Recensământul asteroizilor

NASA analizează un plan imaginat parcă de Jules Verne: o misiune de capturare a unui asteroid şi tragerea acestuia în orbita Lunii pentru a fi studiat.

Cercetătorii de la Keck Institute for Space Studies spun că agenţia spaţială analizează propunerea institutului pentru a construi o navă spaţială-robot care va captura un asteroid de mici dimensiuni şi îl va transporta pe o orbită lunară înaltă.

Misiunea va costa circa 2.6 miliarde de dolari, cam aceeaşi cheltuială care a fost şi cu misiunea Mars Rover Curiosity şi ar putea fi gata în 2020.

Administraţia Obama a comunicat că intenţionează trimiterea de astronauţi pe un asteroid din apropierea Terrei, dar o asemenea misiune ar dura circa şase luni, timp îndelungat de expunere a echipajului uman la radiaţiile de dincolo de câmpul magnetic protectiv al Pământului – zic tot cercetătorii de la Keck.

Folosirea unei nave spaţiale-robot pentru mutarea unui asteroid către orbita Lunii ar fi un prim pas, mai zic cei de la Keck, pentru că un obiect care orbitează Luna va fi mai uşor de atins de către sondele-robot şi misiunile cu echipaj uman.

Echipa Keck propune o navă spaţială lentă care să se apropie de asteroid de circa şase metri pe care să îl captureze într-un fel de sac, de 10 metri x 15 metri şi apoi să înceapă călătoria de întoarcere, către Lună.

O astfel de misiune, cu o navă spaţială lentă, va dura între şase şi zece ani, au mai precizat cercetărorii de la Institutul Keck.

Sursa: Space Travel

– Iulian Iamandi –

 

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: