Uncategorized

MRAP-urile SUA, incotro?

Maxxpro and RG33 operated by the 170th Infantry Brigade Combat Team - Camp Spann, Afghan Baghlan province

Acum câteva zile întrebam un prieten ofiţer superior pe undeva, cam cum o să se lase cu MRAP-urile primite de la americani. Alea din Afganistan, da.

Eh? Facem un vot prin e-mail? Un poll? Hai că mi-a răsărit ideea, care ca şi multe altele, va fi preluată.

Dar, puţintică răbdare şi haideţi să-i dăm bătaie mai departe cu articolul.

În ultimii cinci ani americanii au scos în lumea asta rea peste 20 000 de vehicule MRAP, adică Mine Resistant Ambush Protected, adică vreo şapte procente din inventarul de vehicule ale Armatei SUA.

MRAP-urile au fost trimise în principal în Irak, unde au demonstrat că sunt greoaie, proaste în afara drumului, necesitând ceva mai târziu o grămadă de modificări pentru a putea fi operate şi în Afganistan.

M-ATV de la Oshkosh

 

Cu misiunile din Irak terminate şi Afganistanul aproape de trasul cortinei, Armata americană nu s-a decis ce să facă legat de monştrii MRAP, de la masivul Cougar şi până la M-ATV-urile tot-teren.

Buba e că MRAP-urile în cauză sunt de la cele obosite de ani buni de serviciu crâncen şi până la unele noi-nouţe, care nu au parcurs o milă prin misiuni.

Desigur, o parte vor fi folosite pentru antrenament. Asta e logic. La fel de logic este şi că o parte din ele vor fi date la fier vechi.

Americanii zic că se va ajune la un inventar care va conţine mai puţin de patruzeci de procente din cele 20 000 – 21 000 de MRAP-uri de acum, cele peste şaizeci de procente fiind propuse pentru lăsat în urmă, la faţa locului.  Adică vreo peste 12 000 de MRAP-uri vor fi abandonate în parcuri-depozit, sau vândute forţelor militare locale, iar o parte dintre cele care vor ajunge înapoi în SUA vor fi canibalizate sau date la fier vechi.

CAIMAN BOGS Irak 2009

 

Unele surse dau chiar 30 de procente, ca şi cifră pentru vehiculele care vor ajunge acasă pentru a se alătura brigăzilor aflate în baze.

Dar ştiţi care e partea cea mai proastă? SUA va introduce în dotare, începând cu 2016, noile JLTV (Joint Tactical Light Vehicle) care vor avea nivelul de protecţie al MRAP-urilor şi mobilitatea vehiculelor HMMWV, din care sunt planificate pentru achiziţie vreo 50 000 bucăţi până în 2035.

– Resboiu –

10 Comments

  • Se ia una bucata firma Iveco, se diseca si se pune intrebarea fundamentala “ce mortzii mamii lor are macaronarii astia de-au facut LMV-ul asa de modular, de tunabil si de sa ma pupen-n dos, de-au dotat trei sferturi de Europa cu ele?”

    Apoi se baga mintzile in cap, se face un joint-venture de toata frumusetzea si sse doteaza armata romana cu trei chestii, mari si late:

    – Iveco LMV, ca-i multifunctional
    http://en.wikipedia.org/wiki/Iveco_LMV

    – Iveco/Ovik Cameleon IV440, ca-i la fel de multifunctzional si poa’ sa care:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Cameleon_IV440_Modular_Mission_Vehicle

    – Iveco SuperAV, ca-i ultima fitza in materie
    http://en.wikipedia.org/wiki/Superav

    – eventual, ceva derivat din Iveco Trakker, camion greu, ceva 6×6 sau 8×8, sa mearga si ATROM + LAROM.

    Se produc la ARO Muscel, Roman Brasov si Automecanica Moreni. Locuri de munca, infuzie de tehnologie, vlaga multa la armata romana.

      • Pai tocmai aici e schepsisu’, ca nu potzi sa produci LMV-uri cu ce era la ARO. Deci faptu’ ca halele sunt goale e un atu, aia doar vin si instaleaza jucariile noi. Li se vand cutiile pe o suma simbolica, doar ca sa vina, sa-si faca fabrica acolo si sa creeze locuri de munca. QED.

    • asta zic si eu…dar cu o corectie,cum spune si volk
      la aro nu se prea poate
      si cu o completare cu un powerpack iveco de 1600 cp ptr umb ,sa faca ce vor cu tr-ul

    • La români e zicala aia : Dumnezeu îţi dă dar nu îţi bagă şi în sac. Aşa e si cu MRAP-urile folosite de militarii români. Probabil vor fi donate (poate şi alte echipamente) dar Guvernul/Ministerul va trebui să le aducă în ţară pe cheltuiala proprie.

    • Altii cheltuie o groaza de bani pentru camioane blindate, sau APC-uri, iar noi ar trebui sa ne uitam la ele cum sunt lasate acolo?

      Sunt rezistente la mine, sunt rezistente la proiectile de calibru mic si cu ceva noroc si la RPG-uri. Cateva sute de astfel de vehicule practic ar acoperi toata partea de APC-uri usoare necesare Armatei Romane. Viitorul TBT ar putea fi echipat numai armament greu, turelele cu tun de 30mm+SPIKE si mortier de 120mm.

      Pareri?

      • S-ar putea sa fie cam mult pentru nivelul nostru tehnologic sa echipam TBT-ul cu mortier de 120 mm, dar si un 82 sau 81.4 sau cat naiba are, ar fi bun. Chiar azi ma uitam pe o carte cu blindatele sovietice folosite in Afganistan si pe blindate se instalasera mortiere automate Vasiliek, in mod improvizat.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: