Aviaţie

Mirage 2000, oaspetele grec la BIAS 2017

Pe la opt, opt fără ceva, am parcat mașinile în apropiere de Romaero. De BIAS. De avioane și de Mirage 2000. Nu l-am întrebat pe Andrei ce își dorea să vadă, dar de Marius știam sigur că vrea Gripen (deși a văzut destule în Suedia, tot nu s-a săturat) și MiG-29. Eu, vroiam Mirage 2000 și eram ofticat că nu avea să zboare.

Mirage 2000

Mirage 2000

Desigur, toți trei, dar și ceilalți membri ai echipei care urmau să participe la BIAS 2017… doream cel mai tare să-i vedem pe comandorii Gheorghe “Gică” Stancu și Dan “Motanu” Moise, arătând că pot face incredibilul cu avioanele MiG-21 LanceR.

Mirage 2000

Mirage 2000

Stați așa!

Normal, desigur și foarte sigur, doream să vedem și efurile. F-urile românești. Avioanele F-16 românești.

În formație, în ruperi, orice, numai să le vedem multe și mult, dar mai ales să vedem cum le zboară ai noștri.

Am auzit zilele astea că a zburat și Bălănică. Felicitări!

Mirage 2000

Mirage 2000

Ziceam că pe la vreo opt am parcat mașinile în apropiere de Romaero.

Ne-am luat camerele video și camerele foto, monopod, “trei-pi-ed”, palarii, ochelari de soare, apele și năravurile.

Apoi am pornit către poartă.

Mirage 2000

Mirage 2000

Mirosea bine. A semințe prăjite/kerosen ars.

Ca pe pistă.

În dreapta am văzut expoziția statică și direct acolo ne-am dus. Ofiliseră un C-295 polonez lângă o mândrețe de Spartan românesc… Dar, despre asta în episodul următor.

La fel și despre cât e de urâțel Typhoon-ul la sol, mai ales dubla…

Mirage 2000

Mirage 2000

Eu am început să mă învârt. Nemulțumit, desigur, că nu aveam prea multe opțiuni și unghiuri. Pentru Mirage 2000, desigur.

Și F-15 e urâțel la sol, cuminte. Mie cel mai mult mi-a plăcut în Cincu, când F-15 emana putere învârtindu-se protector. E urâțel la sol. Am să vă arăt.

Nu se compara nici unul cu Mirage 2000.

Pentru el venisem de la opt, ca să îl prind liber și să nu mă mai satur să-l admir.

 

Iulian Iamandi

 

3 Comments

  • Pe 19 si 20 ale lunii trecute am avut parte de multe multe F-uri 16 romanesti si de LanceRe. Prima oara am oprit din intamplare intr-o parcare de pe A 2, fix la Fetesti, in apropierea bazei. Ce sa vezi, acolo multe F -uri pe cer….ba decolau, ba aterizau ba se ‘jucau’ spre deliciul celor opriti in parcare. Ca la un air-show in toata regula. In ziua urmatoare fix de pe plaja, am ‘savurat’ o formatie mixta de 8 avioane, F 16 si MIG 21 LanceR, iar in spatele lor alerga grabit inca un MIG de la MK. Deliciul turistilor. Pe langa asta am avut parte de exercitii cu fregatele Marasesti si inca una dintre T 22, nu stiu care caci am deslusit doar silueta navelor, corvete si dragoare, apoi o intoarcere spectaciuloasa cu un avion de transporta american cu 4 elicii si o ‘rupere’ de pe traiectorie de zile mari. De elicoptere nu mai vorbesc, ca alea erau ca la ele acasa.

    PS Sa mai spuna cineva ca aliatii nu au ‘PR’ in ei, ca au facut toata treaba asta inspre vazul lumii, deasupra statiunilor, si intarirea increderii populatiei! 🙂

    Norocul meu……exercitiile NATO in desfasurare. 🙂

    • Salut se acopera cu anumite capace elenente senzoriale sau canalele de admisie motor.
      Evident ca nu vrei sa uiti aceste lucruri pe avion cand decolezi, asa ca se ataseaza acele panglici ca sa fie vizibile.

Leave a Comment

%d bloggers like this: