Terestre

Militar roman ranit in Afganistan

Aspect de la ceremonia plecării în teatru a Batalionului 2 Manevră

Caporalul Dragoş Vasile Dobra aflat în misiune de patrulare pe autostrada A1, în provincia Zabul din Afganistan, a fost rănit duminică, 23 septembrie, în jurul orei 15.30 (ora României), în urma exploziei unui dispozitiv improvizat.

Militarul executa misiunea împreună cu alţi camarazi din Batalionul 2 Manevră şi a fost singurul rănit în urma incidentului.

După acordarea primului ajutor la faţa locului, acesta a fost transportat imediat cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul din baza Lagman. Din primele investigaţii medicii au transmis că este stabil hemodinamic.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale urmăreşte cu atenţie evoluţia stării de sănătate a militarului.

Sursa: MApN

Up-date:

Militarul se afla în misiune de patrulare alături de alți doi colegi, în momentul în care au fost atacați. Fiindcă doreau să riposteze, militarii s-au hotărât să se dea jos din automobil. Dobra a fost primul care a ieșit din vehicul. Ceilalți doi colegi ai săi n-au mai apucat să iasă din mașină.

Dobra este un militar român experimentat, care a petrecut o perioadă lungă de timp în tranșeele din Afganistan.

Ministerul Apărării ține legătura atât cu familia lui Dobra, cât și cu trupele din Afganistan.

Sursa: Adevarul

Mulţumim lui A.A. pentru semnalare.

– Resboiu –

 Link-uri utile:

Revista Resboiu; Forumul Resboiu; Pagina de gardă a portalului; Ramura dedicată Armatei Române; Ramura dedicată spaţiului; Ramura dedicată dronelor.

3 Comments

  • Si incidente de genul acesta cred ca se vor inmulti deoarece tara noastra si-a exprimat angajamentul ferm de a ramane in teatrul de operatiuni si dupa 2014… Foarte trist! Nu-i nimic, vom castiga “experienta”… Nu inteleg de ce nu se face un referendum si la noi ca in alte tari civilizate in care sa fie intrebata si populatia daca este in asentimentul celor care decid aceste “parteneriate de incredere” cu prietenii pionieri din NATO. Personal cred ca ne-am facut datoria cu varf si indesat… baietii nostri (si au fost chiar si femei) au incercat si au reusit sa isi indeplineasca obiectivele. de ce nu sunam “retragerea” pana nu e prea tarziu… si asa vad ca multi au lasat coalitia cu fundu’n balta invocand: criza economica, opozitia din partea cetatenilor, oboseala trupelor din teatrul de operatiuni bla bla, si altele…

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: