Arsenal Rubrici permanente

Armuraria Resboiu: Huot, nefericita fara glorie

Săptămâna trecută anunţam că Sweeper intră în concediu până după întoarcerea de la Sarajevo şi că voi încerca să-l suplinesc vreo 2-3 ediţii ale rubricii Armurăria Resboiu.

Cum nici eu nu am stat bine cu timpul, iar secretara a fugit cu un artist şi toate au căzut în cârca mea, am decis să termin un draft salvat pentru rubrica Miercurea Proiectelor Abandonate – de care tot pe motiv de timp insuficient nu m-am mai ocupat.

Din fericire pentru mine, articolul se pupă binişor cu Armurăria Resboiu:

M-am răzgândit pe ultima sută de metri şi, zic eu, bine am făcut. Eram gata de a face o serie cu gafe. Da, gafe, altfel nu aş putea cataloga mai elegant proiectele abandonate izvorâte din concepte greşite şi care au consumat bani, materiale şi au ţinut ocupaţi oameni care ar fi putut lucra la ceva mai bun.

Există şi proiecte abandonate, ale unor sisteme care ar fi meritat o carieră care cu siguranţă ar fi fost una cel puţin bună. Aşa că, astăzi avem:

Huot Automatic Rifle

Conform tradiţiei şi a expresiei “iarna nu-i ca vara”, toate armatele sunt insuficient dotate atunci când izbucneşte un război, cu atât mai mult lipsurile sunt clar evidente atunci când este vorba de un conflict major.

În Primul Război Mondial, Canada a trecut printr-o acută criză de mitraliere uşoare. Spre deosebire de România, care în aceeaşi perioadă a trecut printr-o acută de criză de orice.

Inginerul canadian Joseph Huot a avut însă ideea de a modifica puştile cu repetiţie din tipul Ross aflate pe stoc în cantitate mare, într-o mitralieră uşoară alimentată dintr-un încărcător tambur.

S-a apucat de treabă şi a adăugat un piston manevrat de gaze, pentru operarea închizătorului, a înlocuit magazia cu un încărcător tambur pentru 25 cartuşe, a mai pus un sistem de răcire asemănător celui de pe mitraliera uşoară Lewis şi o gardă care să protejeze trăgătorul de mişcarea ciclică a închizătorului.

Puşca automată Huot a fost testată comparativ împotriva mitralierelor uşoare disponibile Lewis şi Farquhar-Hill, dovedindu-se surprinzător o armă bună: era fiabilă, chiar şi în condiţii grele, devenind foarte apreciată în rândul celor care au testat-o.

Generalul-locotenent Arthur Currie, comandantul Corpului Canadian, a luat cunoştinţă de rapoartele fiecărui soldat care a venit în contac cu Huot a solicitat pe 1 Octombrie 1918 achiziţia a 5000 de bucăţi, motivând că în urma pierderilor mari este necesară creşterea puterii de foc a fiecărui om rămas apt de luptă, precum şi numărul tot mai mare de mitraliere uşoare din inventarul unităţilor germane.

În plus, cel mai important aspect din punct de vedere al guvernului, era mai ieftin de fabricat decât mitraliera uşoară Lewis cu 50 de dolari canadieni, Lewis-ul costând o mie de dolari la fel de canadieni.

Arma a fost comandată în câteva mii de exemplare, însă războiul s-a sfârşit înainte ca Huot să fie introdusă în dotare.

Unul dintre neajunsurile armei Huot era că putea trage numai foc automat, fără a avea posibilitatea de a efectua foc semi-automat. Încărcătorul putea fi golit astfel în doar 3.2 secunde, dar acesta putea fi înlocuit cu altul plin în patru secunde. Un încărcător putea fi umplut cu cartuşe în jumătate de minut.

Cam asta a fost povestea armei Huot. Tristă şi fără de glorie.

– Resboiu –

8 Comments

  • “În Primul Război Mondial, Canada a trecut printr-o acută criză de mitraliere uşoare. Spre deosebire de România, care în aceeaşi perioadă a trecut printr-o acută de criză de orice.” de cand ne stim noi trecem printro criza …”eterna criza” de prin 1877 tot e o criza, mai putin perioada interbelica, cand armata era in criza de echipamente …cel putin armata e tot timpul in criza ( ca dotare ma refer)

    • Leonrussul, pe langa cele spuse de tine… hai sa zic si eu o treaba care de ceva timp ma arde pe matze. Am o carte, de ceva vreme = vreo doua luni. Si cartea aia e cu inceputurile aviatiei militare romanesti, finalizandu-se cu inceputul Marelui Razboi.

      Ma doare sufletul cand o citesc, ca o tot citesc si citesc si citesc, de cate ori o termin. E subtire si culmea, prea plina de suparari pentru asa de putine pagini.

      Stiam de cateva cazuri, ca deh… mai citisem de problemele intampinate de Vlaicu, Vuia, etc., generalitati sa zicem. Ei bine, acei cativa ani de la primele semne de necesitate a infiintarii aviatiei militare si pana la inceputul razboiului sunt plini. Sunt prea dese crizele de orice si mai ales de rele intentii. Si-i vorba doar de aviatie.

  • Cred ca le-ar fi trebuit ceva antrenament ca sa poata trage mai mult de doua rafale cu un singur incarcator. In rest, arma ara ciudat rau.

    Nu stiam de existenta ei. Buna treaba!

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: