Proiecte Abandonate Rubrici permanente

Miercurea Proiectelor Abandonate: Tancuri-planor

Antonov A40 KT

Antonov A40 KT

Apariţia aviaţiei şi blindatelor pe fronturile Primului Război Mondial au reprezentat o modificare a gândirii tactice, cu mai multe variante de ducere a luptei.

Încă din perioada de debut a celor două noi categorii de arme au apărut concepte de operaţii cu arme combinate pentru ruperea frontului şi exploatarea breşelor, în care tancurile şi aviaţia deţineau rolurile principale pentru penetrarea liniilor de tranşee întărite cu obstacole din reţele de sârmă ghimpată protejate de amplasamente dese de mitraliere care executau foc încrucişat.

Tot în acea perioadă se caută soluţii pentru transportul infanteriei sub protecţia cuirasei blindatelor vremii de la locul pornirii atacului, prin teritoriul împroşcat cu gloanţe şi schije, până dincolo de sârma ghimpată şi tranşeele adversarului, după ce vehiculele transportoare ar fi eliminat cu focul armelor proprii cuiburile de mitralieră şi ar fi forţat infanteria inamică să se retragă părăsind poziţiile întărite.

Soluţii se caută şi pentru desantul infanteriei cu ajutorul aparatelor de zbor – avioane şi baloane dirijabile – în orice poziţie a frontului sau cu mult înapoia liniilor, pentru a provoca surprinderea inamicului şi a-l forţa să retragă trupe de pe aliniamentele defensive, ori pentru a captura sau distruge obiective de importanţă tactică şi strategică.

Interesul faţă de Aeropurtate este vechi, încă din 1917. Chiar de atunci s-a realizat valoarea avantajelor tactice ale plasării prin paraşutare a trupelor în zone greu accesibile de către trupele terestre, implicit evitarea poziţiilor întărite cu scopul de a respinge atacurile din anumite direcţii.

Tot de atunci a devenit clar că abilitatea de a plasa trupe oriunde în câmpul de luptă ar duce la forţarea inamicului în a-şi subţia liniile de apărare prin retragerea unor forţe din linia I.

Însă avantajele precedent menţionate nu ar fi fost posibil de realizat şi fără dezavantaje. Forţele Aeropurtate nu pot avea puterea de foc comparabilă cu cele terestre, cu infanteria clasică sau infanteria grea şi nici nu au abilitatea de a rămâne independente pentru o lungă perioadă de timp, fiind necesară obţinerea de suport logistic şi de foc.

Pentru a furniza Aeropurtatelor o putere mai mare de foc, s-au creat echipamente şi arme speciale. Astfel, Aeropurtatele au fost dotate cu obuzierul M1A1 de 75 mm, la americani şi tunul fără recul LG 40 de 75 mm fără recul, la nemţi, ambele arme fiind paraşutabile.

FG 42

FG 42

De asemenea, au fost folosite şi arme invdividuale special modificate sau concepute, precum carabina americană M1A1 de calibru 0.30, puşca japoneză Type 2 pentru paraşutişti sau puşca de asalt (îi pot spune aşa?) FG 42 dezvoltată special pentru paraşutiştii germani.

Cu toate acestea, Aeropurtatele erau deficitare la un capitol critic: vehiculele blindate.

Abilitatea de a asigura paraşutiştilor sprijin cu blindate cum ar fi tancurile a reprezentat – şi încă mai reprezintă – o mare problemă. La începuturi, desigur că s-a început cu… începutul: cum să fie trimise tancurile în operaţiile de luptă care implicau desanturi ale Aeropurtatelor?

Prima încercare a fost transformarea în tancuri-planor.

Încă din 1932 s-au apucat sovieticii de studiat toate aspectele noului război aeropurtat, pornind de la trupele de paraşutişti şi până la orice sprijin posibil de acordat pe calea aerului către trupele angajate în luptă.

În baza conceptului de dotare cu aripi – cu sistem de propulsie sau fără – a vehiculelor blindate, au început să fie efectuate teste simple cu automobile uşoare, mai apoi cu camioane, convertite în planoare şi tractate cu avioane R-5 şi probabil cu TB-1.

A existat chiar şi un proiect de adaptare a unor aripi pe tancuri medii, de peste treizeci de tone, tip T-34 şi tractarea acestora de către o pereche de avioane ANT-20b pe post de remorchere.

Antonov A-40

Antonov A-40

KT, Krylya Tanka (tanc cu aripi), pe numele să complet Antonov A-40 KT, a fost singura astfel de maşinărie testată efectiv.

Renumitul Antonov a proiectat sistemul-planor biplan şi comenzile de zbor, totul adaptat tancului.

Invazia germană a creat întârzieri, însă prototipul a fost gata pentru teste la începutul anului 1942. Pilotul selectat – sau ghinionist – a fost experimentatul planorist S. N. Anokhin, care a avut parte de o scurtă pregătire pentru conducerea tancului ales, un tanc uşor tip T-60.

Sistemul-planor era ridicat cu o macara şi susţinut deasupra tancului până se termina operaţiunea de prindere a acestuia.

Tancul cu aripi a fost tractat de un bombardier TB-3, sus, pe cer, apoi eliberat. Anokhin a reuşit să-l aterizeze fără a se răni, ori să răstoarne tancul, care după aterizare a fost funcţional şi mobil.

Acesta a fost singurul test şi a fost considerat un succes. Anokhin, un pilot experimentat şi capabil, a reuşit să execute manevrele cerute, inclusiv să desprindă tancul de planor la mică înălţime şi să aterizeze pe şenilele care deja se învârteau, pentru ca tancul să fie gata de luptă din momentul contactului cu solul.

Anokhin şi-a manifestat îndoiala că tanchiştii obişnuiţi ar fi putut pilota un tanc încărcat pentru luptă şi să efectueze o aterizare cu succes. Şi, cum testele urmăreau ca într-un final să ducă la utilizarea tancului mediu T-34 echipat cu aripi, s-a demonstrat că nu exista o cale practică de a-l folosi aşa cum doreau teoreticienii Aeropurtatelor.

Spre deosebire de aşte ţări, care au ales să încarce tancuri uşoare în fuselajul planoarelor, sovieticii au ales soluţiile mai dificile şi evident, greşite, pornind de la acroşarea unor tanchete T-27 sub aripile bombardierelor grele şi aterizarea cu ele pe aerodromuri, paraşutarea tancurilor în apă şi, pe timpul ocupării Basarabiei, s-a efectuat lansarea unor tancuri uşoare de la câţiva metri, după ce acestea au fost transportate sub aripule unor bombardiere TB-3.

T-27 acroşat sub TB-3

T-27 acroşat sub TB-3

Ce a dus la încercarea de a construi tancuri-planoare?

Păi, sovieticii s-au prins la un moment dat că trebuiau să lanseze din aer separat tancurile şi echipajele, fapt care ar fi dus cel puţin la întârzierea introducerii acestora în luptă sau chiar la imposibilitatea de a mai fi puse în funcţiune, prin pierderea echipajelor, interzicerea accesului la vehicule prin foc al inamicului sau scoaterea din luptă a acestora de către inamic.

Planoarele ar fi permis echipajelor să ajungă în zona de desantare împreună cu tancurile şi minimizau expunerea valoroaselor avioane de bombardament greu care executau remorcarea, acestea putând elibera tancurile-planoare de la o distanţă sigură.

Dar, nu numai ruşii au dat-o în bară.

Maeda Ku-6

Maeda Ku-6

Vecinii lor, japonezii, la fel de dornici de cuceriri însă cu mai puţine resurse şi forţat mai agresivi, şi-au în fiinţat forţele aeropurtate în timpul celui de-al doilea război mondial sub numele de Teishin Dan (Brigăzi de Raid), în cadrul Armatei şi Rikusentai la Marină.

Ambele au fost utilizate pentru prima dată în 1942, în luptele din Indiile Olandeze de Est.Spre deosebire de germani, britanici şi americani, japonezii nu au furnizat propriilor paraşutişti armament greu.

În parte, şi datorită faptului că paraşutiştii japonezi au fost rareori folosiţi pentru rolul lor special – în schimb, în multe din lupte au luptat ca infanterie uşoară, precum trupele germane Fallschirmjager.

Însă, atât Armata Imperială Japoneză, cât şi Marina Imperială Japoneză au căutat soluţii pentru îmbunătăţirea puterii de lovire a paraşutiştilor, iar una dintre soluţii a părut să fie aducerea în luptă a unor tancuri cu ajutorul aripilor.

În 1943, Armata Imperială Japoneză s-a apucat de studiat tancurile… zburătoare. Responsabilitatea cercetării pe partea de aviaţie a revenit celor de la Maeda, care au fost însărcinaţi cu prodcerea aripilor care aveau să compună partea de planor a sistemului, care a primit numele de Ku-6.

Tancul urma să fie proiectat şi construit de către Mitsubishi şi botezat So-Ra (sau SoraSha, adică literar… Tancul Cerului).

Tancul So-Ra

Tancul So-Ra

Pentru a fi evitate confuziile, Biroul Comandamentului Aviaţiei a numit întreaga combinaţie Kuro-Sha (Ku de la Ku-6, ro însemnând  6 şi Sha pentru tanc).

So-Ra de la Mitsubishi era de fapt o tanchetă cu un echipaj de doi oameni (conductor/pilot şi comandant/trăgător) şi avea o greutate de 3.1 tone. So-Ra dispunea de o turelă situată înapoia postului conductorului-pilot şi avea trei ambrazuri mari pentru vizibilitatea necesară la aterizare.

Blindajul era mai slab decât cei 6 până la 12 milimetri grosime, cât avea tancul Type 95 Ha-Go aflat în uzul forţelor aeropurtate.

Pentru tancheta zburătoare au fost propuse trei arme. Prima era un tun de 37 mm, precum Type 94 folosit pe Ha-Go. A doua variantă de înarmare ar fi fost o mitralieră uşoară Type 97 de 7.7 mm, sau una de calibru mai mare. În cea de-a treia variantă, armamentul era un aruncător de flăcări.

Cum planurile originale nu mai sunt disponibile, fiind pierdute în timpul războiului sau pur şi simplu încă nu au fost descoperite încă, partea care constituia planorul este interpretată în două variante.

O versiune are aripile fixate pe lateralele turelei, în timp ce grinda de coadă era fixată pe carcasa tancului. Ampenajul orizontal era montat deasupra celui vertical.

Conductorul-pilot acţiona suprafeţele de comandă cu ajutorul unor cabluri care treceau prin tanc.

Punctul de ataşare a cablului de remorcare era fixat în zona frontală a carcasei blindate.

A doua versiune a So-Ra avea contrafişele fixate pe lateralele carcasei. Deasupra acestor contrafişe era fixată aripa din care plecau două grinzi de coadă, cu un ampenaj orizontal montat jos, unind cele două ampenaje verticale.

În acest fel, So-Ra ar fi fost agăţat sub aripă.

După aterizare, tancul ar fi renunţat la aripi şi ar fi intrat în acţiune alături de paraşutişti.

Până în 1945, Ku-6 a fost finalizat iar Mitshubishi a terminat un mock-up la scară reală a So-Ra.

Pentru o scurtă perioadă au fost executate încercări în zbor şi era foarte probabil ca această machetă să fi fost folosită pentru simularea celor 2812 kilograme a unui So-Ra operaţional.

So-Ra ar fi trebuit să fie tractate de bombardiere Mitsunishi Ki-21.

Ku-6

Ku-6

Testele au arătat în scurt timp limitările şi neajunsurile proiectului. De asemenea, existau îngrijorări cum că So-Ra nu va face faţă generaţiilor următoare de tancuri mai grele şi mai puternice.

Orice posibilă utilizare a conceptului Ku-6 a fost spulberată odată cu apariţia planorului Kokusai Ku-7 Manazuru (Cocorul), a cărui dezvoltare a început în 1942.

Executând primul zbor în August 1944, Ku-7 era capabil să transporte intern, în fuselaj, un tanc de 7257 kilograme. Această capacitate era mai mult decât suficientă pentru a permite transportul tancului uşor Ha-Go, care avea 6713 kilograme.

Având în vedere problemele evidente ale Kuro-Sha, Armate Imperială a sistat orice fel de lucru la acest proiect în favoarea lui Ku-7.

M-22 Locust

M-22 Locust

Acum, după poza cu planorul urât care varsă un tanc uşor, putem spune că alţii au găsit soluţia potrivită.

Dar, tot nu pot scăpa ocazia să mă întreb… oare cum ar fi fost dacă la începutul războiului lor, japonezii ar fi folosit tancuri planoare?

 

– Iulian Iamandi –

6 Comments

  • Buna seara!

    Folosirea tancurilor planoare japoneze la inceputul razboiului ar fi fost cum ar fi fost, dar era mai rau daca ghiceau calea cea buna si ar fi avut planoare care sa poarte in fuselaj blindate usoare, chiar si tanchetele pentru inceput.

    In timp ar fi evoluat tinand pasul cu greutatea tancurilor usoare si ar fi fost un plus pentru ei, cat ar fi fost pe ofensiva.

    Dupa, cand au inceput sa si-o cam ia… probabil le-ar fi prins bine si atunci. Ma gandesc ca ar fi prelungit durata rezistentei in insule, aprovizionand cu tanchete/tancuri usoare garnizoanele. Adica, macar ar fi beneficiat de cazemate mobile.

    • Erau aliati cu Germanii si colaborau la unele chestii deci ar fi putut sa ia proiectul lui Me 233 sau ME323 sau chiar si cu ala al lor ,cum puteau sa aterizeze pe INSULE suprafata de teren pt asa ceva fiind limitata,iar in contextul superioritatii aeriene/navale americane cum sa mai fi facut asta cand nici cu navele nu mai puteau.

  • Salut.Interesant , pt ca de asta japonez nu stiam nimic de fapt nica ca si japonezii aveau parasutisti . Referitor la intrebarea ca daca ar fi avut tancuri planor sau planorul acela la inceputul razboiului ; pai si la ce le ar fi folosit in contextul terenului unde au atacat ei , ca asa ar fi putut sa aibe doar parasutisti dupa mod german sau sovietic da unde-i lansau ,in jungla de pe insule . Da ar fi fost bune in contextul atacarii Australiei,in rest nu prea aveau ce sa faca cu ele in zona lor de cuceriri .
    Americanii au prins mai greu ideea cu aeropurtatele desii un generalul Mitchell se chinuia sa-i faca sa inteleaga din anii 25-30 rostul unor astfel de trupe .Avantajul a fost ca dupa ce au vazut ce inseamna asta prin actiunile “Diavolilor Verzi’ (alde inglish botezand si ei dupa aia pe ai lor in diavolii rosii) au reusit sa si puna la pct astfel de trupe si aparate de zbor si le-au folosit in ciuda riscurilor si dupa ce s-a intamplat in Normandia nu renuntat la astfel de actiuni,cum au facut germanii dupa CRETA. Si desii capacitatile trupele aeropurtate US au crescut nici ei nu aveau cum sa le foloseasca in lupta cu japonezii ,aparuse ceva in context sa faca o actiune in Japonia dar intre timp s-au dat nuclearele.
    Revenind la inceputuri cu blindate aerotransportate, desii rusii au fost primii care au infintat masiv trupe aeropurtate pe teritoriul lor ajungand sa aibe la inceperea ww2 10 CORPURI De DESANT AERIAN dar surprinzator sa nu le foloseasca ca atare ci ca trupe de soc pt luptele grele din diferite zone unde era posibil ca nemtii sa le castige. Si puteau sa care ceva tehnica chiar si cu TB-3 .
    Nici Germanii nu putut sa fructifice prea mult aparitia planorului ME-233 si a avionului de transport Greu ME-323 iar astea puteau lua diferite blindate la bord cum ar fi fost acele SD kfz 234,sd kfz 251 sau SDkfz 10 si 11 si diferite piese de artilerie.
    Adica ceva de genul vorbei noastre “Cand ai paie .n-ai furcoi;cand ai vie n-ai butoi …”
    Dar dupa ww2 cei care au reorganizat si reactivat masiv trupe aeropurtate care insa au devenit doar de parasutisti au fost tot rusii ,ei fiind si singurii care au dezvoltat cel mai mult tehnica parasutarii de blindate.
    Exista ceva planuri pt un astfel de subiect/articol ? Sanatate si cer senin.

    • Cel mai probabil, Miercurea viitoare vom avea un “tanc pe roti” de la rusi.

      Gigant-ul a muncit cum a putut si el… nemtii fiind in defensiva deja, uneori in “pungi”. Nu stiu acum – zic, fara sa arunc un oc pe net sau prin vreun pdf loco – data intrarii in dotare, dar ma indoiesc ca a fost inainte de Creta. Deci, de l-ar fi avut de la inceput, ar fi putut efectua operatii ofensive mai indraznete.

      De americani, de fapt nici de americani, nu ar trebui sa ne miram. Ei ar fi vrut sa pastreze caii, ca si altii din Europa, in loc sa ii inlocuiasca cu tancuri si mecanizate.

      Japonezii nu au avut in exclusivitate de-a face doar cu jungla. Dincolo de experienta care ar fi dus la dezvoltarea unora mai performante, bune mai ales in eventualitatea concretizarii invadarii Australiei, japonezii aveau front si pe continent, iar in China ar fi prins bine.

  • Pai Me -u planor apropo e 321 (am gresit eu cu233) a aparut in 1941 iar celalat 323 in 43
    dar dupa Creta unde pierderile au fost mari Hitler nu a mai vrut astfel de operatiuni ,in Ardeni a aprobat pt ca a cerut Skorzeny . Rommel a cerut insistent ca o noua oeratiune sa se desfasoare pt a lua Malta pt ca de cand a fost numit cdt Afrika Corps a spus ca Malta trebuie cucerita pt ca e cheia operatiunilor de succes in Mediterana implicit frontul African . Dar hiteler nu vria sa se repete pierderile tip Creta desii in alte parti cerea sa se lupte pala ultimul om.
    M-asteptam sa vina cineva cu China dar China nu a fost o nuca asa de greu de spart ATUNCI pt japonezi .

    • Ne-ocuparea Maltei a fost una din greselile lui Hitler. Cine stie? Poate ca luarea Maltei ar fi avut ca efect inclusiv o alta atitudine din partea lui Franco si domino-ul al fi continuat cu o cadere a Gibraltarului.

      Legat de China, nu e vorba de cat era de greu de spart ci de beneficiile existentei planoarelor, tancurilor-planor si a parasutistilor, pentru ca le-ar fi fost de folos sa ia un obiectiv din adancime, sa dea o mana de ajutor la o incercuire, sa tabare peste o concentrare de trupe a unui war lord.

      Uite ce frumos le iese francezilor in Mali… probabil cam la fel, la o scara mai mare totusi, le-ar fi fost si japonezilor prin China cu Aeropurtatele.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: