Diverse

Miercurea Proiectelor Abandonate: Tancul experimental O-I

Modelul tancului japonez OI

Revin cu alt proiect abandonat din categoria blindatelor. De data aceasta, insa, monstrul de care urmeaza sa vorbesc vine din Tara Soarelui-Rasare.

Dupa cum stim deja, visurile de dominatie pan-asiatica a Japoniei, dar si lipsa resurselor naturale necesare sustinerii unei populatii de peste 100 milioane de omuleti mici, galbeni dar foarte ambitiosi au impins Japonia in Razboiul Mondial. Totusi, acest Imperiu aparent de neinvins acscundea o slabiciune fatala: dupa cum recunostea si amiralul Yamamoto, Japonia nu putea rezista intr-un razboi mai lung de un an, cel mult un an si jumatate. Dupa aceea, vincere aut mori. La propriu, prin seppuku.

Bineinteles ca razboiul nu s-a terminat, cum voiau Tojo & co. , odata cu atacul de la Pearl Harbour, iar americanii, odata scosi din baruri si din cluburi de strigatele de banzai venite de peste ocean au inceput sa-i ciuruiasca pe samuraii de secol XX cam pe oriunde ii prindeau.

Asa ca, in disperare de cauza, inainte de marea sinucidere colectiva – solutia de avarie in caz de esec -, japonezii au incercat sa arunce in joc cateva arme care sa intoarca sortii razboiului. Daca unele din idei par desprinse din filmele de comedie, cum ar fi acele pocnitori purtate de mici parasute care ii distrau de sarbatori pe copii de pe Coasta de Vest, altele ar fi putut fi aplicate cu un oarecare succes in practica, daca industria japoneza ar fi fost in stare sa le fabrice in cantitate suficienta.

Una dintre aceste inovatii intentiona sa reechilibreze situatia la capitolul tancuri, unde niponii erau intr-un serios dezavantaj. Purtand denumirea de O-I, aceasta serie are in componenta trei modele de tancuri, unul de 100 tone, altul de 120 si ultimul mai greu decat precedentul cu echivalentul unei turele. Vehiculele ar fi fost proiectate intre anii 1939-1940 (pentru varianta “light” de 100 tone) si 1944 pentru cea de 120 tone. Cat despre ultima varianta, aceasta figureaza doar ca posibilitate…

Reconstituiri mai mult sau mai putin exacte a tancului

Magaoaia din imagine, tancul super-greu O-I, deci fratele mijlociu, urma sa cantareasca nu mai putin de 120 tone, ceea ce intrecea pana si vestitele tancuri Tiger. In lungime masura nu mai putin de 10 metri, la o latime de 4.2 si o inaltime de 4 metri. Suficient cat sa fie ochit de catre orice american miop ca autorul acestor randuri inarmat cu o bazooka.

Totusi, faptul ca era usor de lovit nu inseamna ca era si usor de distrus, vehiculul urmand sa fie protejat de un blindaj care, cel putin in partea frontala, atingea 200 mm grosime. Aspect important, pentru ca oricum namila nu ar fi putut scapa cu fuga dintr-o lupta, cu viteza sa maxima de 25 km/h pe sosea, conferita de motorul de 550 cp, 1550 rpm si 12 cilindri, functionand pe benzina, ceea ce, de altfel, se stie ca facea tancurile vulnerabile la exploziile cauzate de supraincalzire!

Armamentul O-I-ului consta intr-un tun principal de calibrul 105 mm (prin comparatie, Tiger II avea un tun de 88 mm, cu care spargea tancurile americane ca pe nuci), provenit dintr-o fosta piesa de artilerie scoasa din uz si unul sau doua (pentru prima, respectiv a doua versiune) tunuri secundare de 37 mm, montate in doua turele mai mici in fata si in spatele turelei principale.

Piesa de artilerie din care provine tunul principal al tancului O-I

Impotriva infanteriei americane tancul putea riposta cu cele 3 mitraliere de calibrul 7.7 mm (foto jos) montate in fata si in spatele turelei principale.

Tot acest arsenal avea, insa, nevoie de nu mai putin de 11 oameni pentru a fi operat in conditii de eficienta, ceea ce ridica serioase semne de intrebare asupra oportunitatii sale.

Mitraliera de calibrul 7.7 mm

Toate aceste arme aveau insa nevoie de o cantitate apreciabila de munitie. In consecinta, in urma eforturilor proiectantilor in burta mamutului s-a creat loc pentru 60 proiectile de 105 mm, cate 100 proiectile pentru tunurile secundare, alaturi de 7470 cartuse pentru mitraliere.

Daca toate aceste pregatiri au servit, in final, efortului de lupta al japonezilor ramane, insa, un mister. Totusi, se spune ca un exemplar din acest tanc ar fi fost construit in 1944, apoi trimis in misiune in Manciuria. Daca este asa, atunci probabil ca Armata Rosie detine mai multe informatii decat noi. Alte surse afirma ca singurul rezultat concret ar fi fost un sasiu nefinalizat.

Asta nu inseamna insa ca japonezii s-au lasat descurajati. Mai mult, se pare ca au pregatit si o varianta mai grea, cu o turela in plus. Nu exista insa dovezi ca ar fi fost realizata vreodata…

“Fratele mai mare” vazut din lateral

 

Surse:

  1. Rob Arndt – “O-I Tanks (1945)
  2. wikipedia
  3. enotes
  4. provehicles
  5. WW2 armor

 – Adrian Bantas –

———————————————————

Link-uri utile:

Revista Resboiu; Forumul Resboiu; Pagina de gardă a portalului; Ramura dedicată Armatei Române; Ramura dedicată spaţiului; Ramura dedicată dronelor.

3 Comments

  • Proiectul a fost abandonat pentru ca tancul nu a reusit sa suplineasca o baterie de artilerie 🙂
    Acum serios vorbind, tunul de 88 de pe Tiger era de exceptie. In fapt, tancul a fost construit in jurul tunului.

  • Iar 88-ul de pe Konigstiger si mai de exceptie.Legat de japonezarie,un om ascuns si o ranga pot face minuni asupra unei senile.Chestiile mai avansate cu atat mai mult.Dupa cum au observat si sovieticii in 1941,magaoaia nu face fata unor cockteiluri Molotov.Oamenii au tendinta sa deteste sa fie arsi de vii.

  • Asa rautacios ma intreb daca japonezii au importat specialisti italieni in tancuri pentru ca am observat la toate tancurile lor din acea perioada placile de blindaj prinse cu nituri inclusiv la acest proiect.
    Din ce stiu eu in al doilea razboi mondial tunul Kwk L71 de pe Tiger 2 avea cea mai mare putere de penetrare a blindajelor neegalata nici de tunurile de 122 mm de pe Is 2 ( acelea aveau in schimb putere de distrugere mai mare cu proiectile de tip HE datorita calibrului)

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: