Academia Tehnică Militară “Ferdinand I” din București și grupul MBDA, lider european în producția de rachete și sisteme de rachete, au semnat pe 27 martie 2019 un acord care pune bazele unui parteneriat pe termen lung.

Acordul prevede transfer de cunoștințe tehnice și schimburi academice între studenți, profesori și experți în tehnologie din Franța și Europa, cu un obiectiv clar pe termen mediu, acela de a crea o curriculă care să ajute la calificarea profesională a viitorilor ingineri din domeniul militar.

MBDA

MBDA

În acest scop, MBDA își va folosi expertiza educațională în domeniul sistemelor de rachete, de care au beneficiat în ultimii 10 ani clienții și partenerii săi din Europa și din întreaga lume. Acest program educațional al MBDA, intitulat „Missile Systems University”, a permis grupului să împărtășească cele mai bune practici tehnice și de business.

Punând la dispoziție cursuri specializate, metode și instrumente de pregătire la cel mai înalt standard, MBDA împărtășește partenerilor săi experiența sa în ceea ce privește excelența în business, tehnică și operațională.

Didier Philippe, vicepreședinte MBDA pentru țările NATO, a declarat: “Suntem onorați să ne asociem cu această prestigioasă instituție militară și suntem nerăbdători să implicăm Academia Tehnică Militară “Ferdinand I” în proiectul nostru privind înființarea în România a unui centru de excelență în rachete și sisteme de rachete pe care îl construim împreună cu partenerii noștri industriali ROMARM și Electromecanica. Parteneriatul de astăzi este o dovadă în plus a angajamentului nostru de a revitaliza industria românească de rachete, un proiect asumat în CSAT, și de a contribui astfel la obiectivul PESCO de intensificare a cooperării pentru a dezvolta capabilitățile de apărare ale Europei.”