Aviaţie Diverse Tehnica Militara

Martea tehnica: R-23/R-24, AA-7 Apex

MiG-23 MF indian lansand o racheta R-23R

Sursa FOTO:bharat-rakshak

R-23 (R-23R – produs 340 Izdeliye 340; R-23T – produs 360 Izdeliye 360)

Biroul de proiectare condus de Bisnovat a in ceput lucrul la R-23 inca de la inceputul anilor ’60. Noua racheta era destinata unei noi genereatii de avion de vanatoare, MiG-23, denuire care a fost utilizata consecutiv pentru 3 tipuri destincte de avioane: primul un derivat al MiG-ului 21; al doilea conceptul STOL cu aripa delta MiG-23 PD, ramas tot in stadiul de prototip; al treilea, configuratia 23-11, cu aripa cu geometrie variabila, introdus in productie ca MiG-23S.

Principalele criterii pe care trebuia sa le indeplineasca racheta erau distanta mare de actiune, agilitate crescuta si capacitatea de angajare a tintei de la orice racurs (all aspect). Mentinandu-se tendinta vremii, au fost dezvoltate doua varinate ale R-23:

  1. R-23T (produs 360 – Izdeliye 360), autodirijata IR, era destinata angajarii tintelor din emisfera posterioara, la altitudine mai mare sau mai mica fata de avionul lansator, in conditii meteo favorabile;

  2. R-23R (produs 340 – Izdeliye 340), gridata semiactiv prin radar oferea capacitate all aspect, putand angaja cu succes tinte indiferent de conditiile meteo, cu posibilitai LD-SD (look-down/shoot-doun). De asemenea ar fi trebuit sa prezinte o buna rezistenta la contramasuri.

MiG-23 ML est-german, cu variante de antrenament ale R-23 si R-60 acrosate

R-23 are o constructie modulara, fuselajul rachetei fiind impartit in nu mai putin de opt sectiuni, dupa cum urmeaza:

  • Sectiunea unu: contine capul de dirijare. La varianta R-23T, capul de autodirijare IR este racit cu azot, procedeu care mareste senzitivitatea, asigurand o distanta mai mare de detectie a tintei cat si capabilitati all-aspect. La exterior se gasesc 4 amenaje trapezoidale (destabilizatoare) asezate cruciform in acelasi plan cu suprafetele portante si cele de comanda. R-23R, fiind mai lunga, are destabilizatoare mai mari;
  • Sectiunea doi: contine focosul radio de proximitate cu cele doua antele dispuse in plan orizontal, alte antene fiind montate in planurile suprafetelor portante;
  • Sectiunea trei: contine pilotul automat iar la exterior prezinta punctul anerior de prindere pe lansator;
  • Sectiunea patru: gazduieste incarcatura de lupta care poate fi fie de tip exloziv-fragmetatie fie tip bara continua;
  • Sectiunea cinci: cuprinde sistemele de generare a energiei la bord – un acumulator de presiune cu combustibil solid care punea in miscare verinele de actionare ale suprafetelor aerodinamice de comanda si un turbogenerator actionat de asemenea gazodinamic cu gaze prelevate de la un generator de gaz;
  • Sectiunea sase: contine motorul racheta cu combustibil solid, iar la exterior doua punte de prindere pe lansator (cel central si cel posterior). La exterior sunt fixate suprafetele portente de forma trapezoidala, fara eleroane sau alte suprafete de comanda;
  • Sectiunea sapte: este o structura inelara, fizata in jurul ajutajului motorului racheta cu combustibil solid. La exterior prezinta suprafetele aerodinamice de comanda, integral mobile. La bordul de atac al acestora, spre varf, sunt montate greutati aniflutter;
  • Sectiunea opt: carenajul terminal al fuselajului rachetei continea de cele mai multe ori o pastila trasoare.

MiG-23MF polonez, inarmat cu R-23

R-23 era parte integranta a sistemului de armament S-23 cu care erau echipate avionele de lupta din familia MiG-23, alaturi de sistemul radar Sapfir-23. Avand in vedere ca punerea la punct a radarului nu s-a incadrat in termenul planificat initial, prima varinata a MIG-23, varianta S, a intrat in serviciul VVS echipat cu un sistem simplificat de armament. Sistemul S-21 avea la baza radarul RP-21 Sapfir 21 care nu asigura solutii de tragere pentru R-23, imprumutat de la MiG-21 SM. Un lot limitat de aeronave MiG-23, fara sufix, a asigurat trecerea intre versiunea MiG-23S si MiG-23M, avand si capabilitatea de a lansa rachete R-23. Rachetele R-23erau acrosate pe lansatoare APU-23-11, la versiunile MiG-23 fara sufix, respectiv pe lansatoare APU-23M la varianta MiG-23M si variantele ulterioare. R-23R putea fi lansata din evolutii cu suprasarcina maxima 4G, de la o distanta maxima de 35 km, desi senzorul putea detacta tinta de la 25 km asigurand (in teorie) o probabilitate de lovire a acesteia de 50 procente. Distanta minima de lansare era de 2 km. In cazul variantei R-23T, autodirijarea in spectrul IR limita distanta maxima de lansare la 11, cea minima fiind de 1.3 km. Probabilitatea de lovire a tintei era (tot in teorie) de 70 procente. Datorita necesitatii inlocuirii la sol, inainte de decolare, a unor blocuri electronice  specifice fiecarei variante (R, respectiv T), MiG-ul 23 MF nu putea lansa in acelasi timp cele doua versiuni ale R-23.

R-24 (R-23R – produs 140 Izdeliye 140; R-24T – produs 160 Izdeliye 160)

 

MiG-23 MLD afgan, inarmat cu R-24 si R-60

In cadrul Vympel, o echipa de proiectare sub conducerea inginerului Pustovoitov, a inceput lucrul la varianta imbunatattita a rachetei inca de la introducerea in serviciu a binomului R-23/MiG-23, demers oficializat printr-o Ordonanta a Consiliului de Ministri din 9 ianuarie 1974. In 1975 o schita a proiectului nvariantei imbunatatite K-24 a fost prezentata oficialitatilor.

R-24 (produs 160 – Izdeliye 160) a fost optimizata pentru utilizarea cu MiG-23ML (L de la lyohkiy, insemnand usor, cu greutate redusa). Prin utilizarea unor tehnici de reducere a greutatii, noul vanator avea o manevrabilitate crescuta fata de versiunile anterioare; de asemenea utilizarea unui nou sistem de conducere a focului Sapfir-23ML asigura detectarea si incadrarea tintelor de la distante mult mai mari. In consecinta, racheta R-23 trebuia optimizata si imbunatatita pentru a fi compatibila cu caracteristicile noii variante a MiG-ului 23.

Noua racheta era echipata cu un nou senzor semiactiv radar RGS-24 (9B-1022) cu distanta de detectie marita si o mai buna rezistenta la contramasuri electronice. Faza incipienta a zborului, cea de zbor autonon, a fost prelungita pana la maxim 10 secunde, datorita utilizarii unui system inertial incipient, asa-numita legatura pseudocinematica, asigura o crestere cu 30% a distantei de angajare a tintelor. Cu aceasta varianta, pentru prima data, s-a asigurat posibilitatea angajarii elicopterelor in zbor la punct fix la joasa inaltime, sau a tintelor manevriere in zbor la joasa inaltime.

Pentru obtinerea unei eficientei maxime s-a folosit o noua incarcatura de lupta si un nou motor racheta cu combustibil solid, aranjamentul interior al armei fiind substantial schimbat. Astfel, numarul de sectiuni ale rachetei a fost redus de la opt la cinci: prima continea capul de dirijare, a doua continea senzorul de proximitate Skvorets, pilotul automat si un turbogenerator actionat de un acumulator de presiune. Sectiunea trei continea incarcatura de lupta de tip bara continua si mecanismele de armare si siguranta ale acesteia. Distanta eficace de actiune a incarcaturii de lupta era de 10 metri. Sectiunea patru continea motorul racheta, PRD-287, cu combustibil solid. Sectiunea cinci continea un bloc generator de gaze care asigura rezerva de energie pentru actionarea suprafetelor aerodinamice de comanda.

MiG-23 MLD, complet inarmat (cu R-24R si R-60) deasupra Afganistanului

La exterior, o diferenta notabila o constituia forma suprafetelor portante care, spre deosebire de cele ale R-23, aveau bordul de fuga in sageata. De asemenea a fost dezvoltata si o varianta cu autodirijare in IR, echipata cu un sensor IR TGS-23T4. R-24 putea fi lansata de avioane MiG-23 ML, P sau MLD de pe lansatoare APU-23M1. Distanta maxima de lansare era de 50 km la R-24R (35 km la R-24T), suprasarcina avionului lansator putand varia intre 5 si 8 G. Anvelopa de altitudine a tintei varia intre 0.4 si 25 km.

R-23/R-24 au fost exportate, impreuna cu variantele “avansate” ale MiG-23 (incepand de la MF la ML) in tarile membre ale Tratatului de la Varsovia, in Africa, in Orientul Mijlociu (Siria si Irak), in India, Corea de Nord si Cuba. In Romania s-a copiat racheta R-23 sub denumirea de A-901/A-911; nu exista informatii concrete despre nivelul la care au ajuns lucrarile, nu se cunoaste daca copia a ajuns sau nu in serviciul operational.

Caracteristici tehnice R-23R (R-23T) :

  • lungime – 4.46 m (4.16 m la R-23T)
  • calibru – 200 mm
  • anvergura – 1 m
  • greutate – 223 kg (216 kg la R-23T)
  • incarcatura de lupta – 25 kg
  • distanta de actiune – minim 2 km-maxim 25 km (1.3-11 km la R-23T)
  • inaltime de lansare – 400-25000 m

 

Limitele de lansare ale R-23R, comparativ cu AIM-7B si F Sparrow

PS – In lupta:

Pilotii sovietici au doua victorii confirmate, obtinute impotriva a doua elicoptere iraniene AH-1J Cobra, in septembrie 1988, si mai revendica una probabila impotriva unui F-16A pakistanez (pierdere nerecunoscuta de Pakistan). Sirienii revendica doborarea a nu mai putin de sase F-16A, un F-15A si un F-4E,chiar si un avion AEW&C E-2C, in timpul operatiunilor din 1982 de deasupra Libanului, victorii obtinute cu rachete R-23R. Israelienii nu recunosc pierderea nici unuia dintre avioanele revendicate de sirieni. Singura victorie confirmata de ambele parti a unui pilot sirian, obtinuta cu o racheta R-23, este o drona BQM-34, doborata pe 6 iunie 1982.

Cubanezii revendica un C-130 Hercules (nerecunoscut de sud-africani ca fiind pierdut) si un Mirage F1CZ, doborat de Alberto Rey Rivas pe 27 septembrie 1987, deasupra Angolei. Irakienii revendica mai multe avioane iraniene doborate (printre care nu mai putin de 70 F-14, evident neconfirmate; un singur F-14 iranian a fost doborat de avioane irakiene langa insula Khark, in august 1984). Singurele pierderi iraniene confirmate in fata MiG-urilor 23 ML inarmate cu R-23/R-24 sunt un F-5E Tiger si un avion civil Fokker F-27, ambele doborate in februarie 1984

Surse:
Russian aircraft weapons
backfiretu-22m.tripod.com
Global Secutity
bharat-rakshak
Siria – Victorii
Irak – Victorii
URSS – Victorii
Cuba – Victorii
Apex
vnfawing forum

16 Comments

  • “Irakienii revendica mai multe avioane iraniene doborate (printre care nu mai putin de 70 F-14, evident neconfirmate; un singur F-14 iranian a fost doborat de avioane irakiene langa insula Khark, in august 1984). ” =)) Super tare! :))

    In fine, vai de ei… de laudarosi! Dar, revenind la seriozitate, imi pare rau de MiG-23 al RoAF. Pacat ca a iesit asa.

    • Aici este o chestiune cu dus si intors.

      Din cate inteleg resursa avioanelor MiG-23 romanesti ar fi fost pana catre 2015.

      Strict tehnic probabil ca am fi fost mai castigati daca am fi mers pe varianta modernizarii MiG-29 pentru misiuni aer-aer si MiG-23 pentru misiuni aer-sol.

      Problema ar fi fost alta,noi singuri nu puteam efectua aceste modernizari fiind obligati sa le reparam+eventual montam avionica israeliana tot la ei(daca ar fi acceptat),astfel industria aeronautica locala ar fi fost total scoasa din joc.

      Pana la urma sa ales varianta modernizarii MiG-21 care teoretic va fi inlocuit de un multirol occidental,cea ce nu este cel mai rau lucru posibil,a fost chiar o varianta cat se poate de decenta,din pacate dupa 2004 sa stricat totul …

      In concluzie MiG-21 Lancer sau MiG-23 lancerizate tot dracul ala ar fi fost in linii mari,numai ca pentru unele controlam mult mai bine intregul lant logistic limitand astfel vulnerabilitatile fata de cel mai probabil inamic al Romaniei,durerea mare este insa lipsa unui inlocuitor,si MiG-21 si MiG-23 si MiG-29 si IAR-93 au fost avioane mediocre si submediocre,50 de F-16 sh fac de 10 ori mai multa treaba decat toata aviatia din 1989.

      • Oare? Esti asa de sigur Victor? Compara MIG 29 A/B cu F 16 Block 30 si vei vedea ca nu sta F 16 second prea grozav, daca te uit ce numar mare de supersonice si avioane de atac erau in dotarea RoAF si te mai uit la faptul ca aveam zburabile peste 200 de avioane cu reactie cele 50 de F 16 sh ale tale cam palesc la capitolul capabilitati. In anii ’90 F 16 ne avea o capacitate BVR stralucita deoarece doar unele dintre ele foloseau rachete AIM 7 F Sparrow care nu poti spune ca sunt peste R 27R /IR de pe MIG 29.
        Numarul semnificativ de avioane reactive insemna cel putin pe hartie o capacitate de reactie a RoAF mult mai buna, MIG 29 fiind evident varful de lance si departe de a fi in ’90 un avion mediocru.

  • Eu mă întreb o chestie… având în vedere că radarul de pe LanceR era unul destul de performant la vremea lui și electronica aferentă una flexibilă, oare de ce nu a fost inclusă și această rachetă în inventarul LanceRului? Bine, nu se compară cu rachetele BVR moderne, dar o capacitate BVR oarecare tot e mai bună decât o capacitate BVR lipsă.

    Nu știu… zic și eu.

  • Vorbesti de R-23/A-901/911 Giuseppe? In primul rand, nu cred ca se putea acrosa racheta pe Lancer, e grea si nu are loc pe pilonii interiori din cauza trenului. Doi, e complet invechita si cel mai proabil incompatibila cu radarul Elta, trei o capacitate BVR pentru Lancer ar fi fost trebuit data de rachete Derby, perfect compatibile cu EL/M-2032, dar deh… la noi ca la noi… (un Lancer-C cu 2 Derby, 2 Magic-2 , DASH si un container EL/L-8222 ar fi inca un adversar foarte de temut -cel putin la nivel regional-in misiuni de interceptare point defence-zic point defence pentru ca in aceasta configuratie autonomia este redusa mult fara rezervoare suplimentare)

    • Știu de Derby, dar mă întrebam dacă în condițiile în care oricum nu le-am achiziționat, dacă ar fi fost posibilă folosirea R-23 pe LanceR. Nu zice nimeni că R-23 trebuia pusă neapărat pe pilonii interiori; de ce nu cei exteriori? Pilonii exteriori pot acroșa rezervoare PTB-490 de jumătate de tonă; nu cred că o rachetă de două ori mai ușoară ar fi fost imposibil de acroșat.

      Oricum întrebarea mea era legată în primul rând de capacitatea radarului Elta realizat în anii ’90 de a lucra cu o astfel de rachetă din generația ’70. Există exemple de radare moderne care pot lansata rachete aer-aer de concepție veche.

  • Daca ar fi fost intr-adevar posibil sa se foloseasca rachete BVR sovietice din stoc pe Lancer, atunci ar fi avut mai mult sens sa fie folosita R-27…cel putin MiG-21UPG indian se pare ca putea sa le acroseze. Desi ma gandesc ca performantele avionului (mic si usor) in interceptare cu 2 rachete asa grele ar fi ca si cu 2 bombe de 250kg. Parerea mea.
    De curiozitate , la ce radare care pot ghida rachete mai vechi te gandesti ?

    • Clar că R-27 e o rachetă superioară R-23, însă aici era vorba de R-23 🙂

      Eu mă gândeam la radarul Phazotron Kopyo de pe MiG-21 Bison indiene care e similar ca performanțe cu cel Elta sau chiar la un exemplu recent – radarul AESA AN/APG-79 de pe Super Hornet introdus acum câțiva ani care poate lansa rachete AIM-7 Sparrow rămase pe stoc.

      • Ai pus punctul pe “I” stimabile 😉 Ambele(gen si Kopyo si APG-79) pot lansa generatii mai vechi de rachete pentru simplul fapt ca au fost invatate din start sa faca asta. Cel putin teoretic, 2032 ar fi trebuit sa aiba iluminator cu unda continua pentru a asigura ghidajul racheteolor Sparrow din dotarea IAF (nu am o sursa concreta pentru afirmatia asta, e mai mult o deductie personala).
        Referitor la greutatea rachetelor, MiG-urile 21 M si MF, puteau decola la greutatea maxima inarmate cu 4 FAB-500M54, deci doua R-23 sau R-27 nu cred ca ar fi pus probleme.

        • Nu ar fi fost probleme in ceea ce priveste greutatea permisa, ci probleme cu performantele avionului in interceptare cu rachetele alea ( viteza maxima , viteza ascensionala , manevrabilitate etc). Citeam undeva despre F-20 ca era un avion grozav cu 2 Sidewinder si tunurile de 20mm, dar daca puneai 2 Sparrow pe el era ca de plumb (comparativ vorbind). Probabil la fel si cu MiG-21.

  • Ca o paranteza, tendinta in ultima vreme e radarele si rachetele sunt din ce in ce mai integrate, iar posesorii respectivelor tehnologii sunt foarte reticenti sa divulge ” codurile” unui pontential concurent (ca sa nu vorbim de un potential inamic) de aia vezi in general rachete AMRAAM trase numai cu radare americane (mica exceptie cu Gripen, Typhoon si Tornado ADV ), MICA frantuzesti cu radare de ale lor, Russia cu radarele si rachetele lor etc . N-am auzit de israelieni sa fi integrat rachete ruse franceze sau americane cu radarul Elta desi sunt sigur se poate, ca acum multi ani am citit undeva ca ar fi posibil ca radarul Elta sa trage MICA sau rachete sud-africane ( Desi R-darter si Derby e cam tot aia). Cheia sunt codurile alea.
    Cat despre Elta-2032 sa traga R-23 , probabail ca cerintele tehnice pentru a fi posibila ghidarea R-23 nici maca nu au fost luate in considerare de israelieni cand au dezvolata ei radarul. Zic si eu.

    • Referitor la radarul Elta EL/M-2032: sud coreenii l-au ales pentru FA-50, care urmează să fie dotat atât cu Sidewinder, cât și cu AMRAAM. Indienii, din cauza problemelor cu radarul autohton, se pare că vor merge o perioadă tot cu Elta EL/M-2032 pe HAL Tejas, un avion care trebuie să fie capabil să folosească și rachete rusești din inventarul indian – inclusiv R-77. De putut, sigur se poate… dar trebuie să vrea și furnizorul să se poată. 🙂

        • Nu ii aia problema… A noastre erau practic expirate Rachetele… Eventula daca ajugeau so omologheze aia A911, dar nici atunci- oricum discutam de generatii extreme de diferite – am fi avut tot interesul sa luma de la Israelieni.

  • Una peste alta, poate ca ar fi fost posibil in teorie ca Lancerul sa traga R-23 ( desi eu tot n-o cred) dar nu s-ar fi meritat in realitate.:)

  • Cel mai interesant mi se pare graficul din material. Din ala rezulta distanata reala de tragere a rachetei ( cea care este de fapt setata in sistemul de arme) care este de 18 km care este diferita de distanata maxima balistica 30km .

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: