Marină Rubrici permanente Tehnica Militara

Martea Tehnica: PHM – Clasa Pegasus

PHM-1 USS Pegasus

PHM-1 USS Pegasus

În 1969 eșalonul superior al NATO a exprimat necesitatea achiziționării unor nave care să contracareze unitătile rapide de suprafață aflate în dotarea țărilor din Tratatul de la Varșovia.

Se exprima intenția clară de a contesta supremația tehnologică a navelor de concepție sovietică în zonele costiere ale Mării Nordului și Mării Mediterane trebuind contracarate NPR-urile din clasa Osa și Komar precum și navele rapide antisubmarin din clasa Babușca, echipate cu aripi portante. Astfel, spre sfârșitul anului 11 națiuni formează un grup de schimb de informații având ca scop formularea unui caiet de sarcini pentru noua clasă de nave.

La începutul lui 1970 se formează NATO Exploratory Group Two, având ca sarcină studierea conceptului unei nave comune de patrulare rapidă. Toți participanții au recunoscut beneficiile (atât financiare cât și tactice și operaționale) unei asemenea platforme navale.

Statele Unite aveau deja experiență în proiectarea și construcția navelor cu aripi portante, patru nave fiind construite în această configurație și testate inclusiv în zona de operații a Vietnamului. Acestea erau fabricate de Boeing – USS High Point (PCH-1) navă de 120 tone, livrată în 1963 și USS Tucumcari (PGH-2) de 60-70 tone, livrată în 1968, Gumman – USS Flagstaff (PGH-1) livrat tot în 1968, tot cu deplasament de 60-70 tone, respectiv Lockheed – USS Plainview (AEGH-1) navă de prospecțiuni oceanice cu deplasament de peste 300 tone. Până în 1972 aceste patru nave cumulaseră peste 2700 ore de funcționare utilizând aripile portante demonstrând astfel că tehnologia aripilor portante submersibile este matură și nu prezintă riscuri.

PHM-2 si PHM-3 USS Hercules si USS Taurus

În 1972 în program mai rămăseseră doar Statele Unite, RFG și Italia state care au semnat un memorandum de înțelegere pentru proiectarea/dezvoltarea noii clase de nave, ce au primit denumirea PHM (patrol hydrofoil missile – nave de patrulare pe aripi portante, înarmate cu rachete). În același an, US Navy a acordat Boeing un contract pentru fabricația primelor două nave din această clasă (s-a evitat folosirea titulaturii de prototip pentru a sublinia maturitatea tehnologiei în cazul unor eventuale investigații ale Congresului).

În 1973 începe faza de proiectare în detaliu, evident, nelipsită de dificultăți și escaladări ale costurilor. Deși era planificată fabricația și achiziția a 30 de PHM-uri comanda este redusă la 25 în 1974 (an în care Italia a anunțat că iese din programul de fabricație a navelor dar participă în continuare la cel de proiectare) și din nou la 6, în 1975.

Problemele întâmpinate de Boeing la fabricația navelor au fost multiple: de la execuția sudurilor în aluminiu, la fisurarea aripilor portante sau a grupului propulsor, proiectarea mecanismelor de transmisie sau instalarea echipamentelor. Rezolvarea acestor probleme, deși destul de facilă, a determinat creșteri ale prețului. Ca urmare US Navy a decis oprirea lucrărilor la Hercules (PHM-2), fondurile astfel rezultate putând fi folosite la rezolvarea problemelor și finalizarea fabricației Pegasus (PHM-1).

Pegasus a fost lansată la apă în Noiembrie 1974 și până în vara lui 1976 a fost supusă unui program extensiv de evaluare și testare operațională. Acest program a scos la iveală câteva probleme care anterior fuseseră trecute cu vederea, probleme ce au trebuit remediate în procesul de fabricație. Au fost descoperite deficiențe la sistemul de orientare a tunului Mk.75 Super Rapid, fabricat de Otto Melara, crăpături la tubulatura sistemului de propulsie hidro-jet, la aripile portante și suporții de fixare a acestora. Convertizoarele de energie electrică erau defectuase și au trebuit înlocuite. Navigația pe aripi portante era imposibilă în ape care necesitau sau obigau la utilizarea unui pilot naval. Soluția găsită a fost un mecanism care retrăgea aripile portante deasupra liniei de plutire, navigația în acest caz făcându-se clasic, pe chilă. Rezolvarea acestor probleme a determinat creșteri succesive de preț dar, în cele din urmă, PHM-ul a fost acceptat oficial în serviciul US Navy pe 9 Iulie 1977.

Gemini (PHM-6) si Hercules la Key West, Florida, octombrie 1983

Pe 20 Octombrie 1977, Boeing obține un nou contract pentru fabricația a patru nave, PHM-3,4,5 și 6 (aceasta din urmă trebuind să ramână neînarmată și să fie folosită pentru diverse teste). Același contract prevedea finanțare și pentru finalizarea PHM-2, navă care a trebuit practic reconstruită, având în vedere că mare parte din subansamble și componente au fost folosite ca piese de schimb pentru Pegasus pe parcursul celor 3 ani de testare și evaluare. Cam în aceeași perioadă a început dezvoltarea unei doctrine de utilizare a navelor din clasa PHM. Deși inițial se dorea dislocarea acestora în bazinul Mediteranei, nici unul dintre PHM-uri nu a navigat vreodată în acest spațiu, toate fiind alocate, în cele din urma Flotei Atlanticului. Cu ocazia transferului din portul San Diego, caruia îi fusese arondat după lansarea la apă la Seatle, catre Little Creek (în Atlantic) USS Pegasus stabilește recordul mondial de viteză în traversarea canalului Panama, 2 ore și 41 minute, în Iulie 1979.

Din punct de vedere operațional, PHM-urile au avut aceeași cariera ca toate navele Flotei Atlanticului, participand la diverse exerciții navale. Misiunea la care au excelat a fost cea de patrulare și combaterea traficului de droguri. Începând cu formarea escadronului PHM în 1983, aceste nave au fost responsabile pentru 30 de procente din capturile de droguri realizate de unitățile de suprafață ale US Navy, în anul fiscal 1992 peste 84% din misiunile celor 6 nave fiind alocate efortului de stăvilire a fluxului de droguri.

În 1993 toate cele 6 nave sunt retrase din serviciu.

Descriere tehnică

Navele cu un deplasament de aproximativ 260 tone, aveau o lungime de 41m și o lațime de 8,5 metri atingând o viteză maximă de 48 noduri (89 km/h) atunci când foloseau aripile portante. Viteza maximă atunci când acestea erau retrase deasupra liniei de plutire era de 12 noduri (22 km/h).

PHM-4 Aquila

Propulsia era asigurată de două motoare diesel de 1800 CP fiecare, pentru navigația pe chilă, respectiv o turbină cu gaze LM2500 produsă de General Electric, care genera 18000 CP atunci când se foloseau aripile portante. Toate motoarele acționau hidrojeturi cele diesel pompând un debit maxim de 113500 litri/minut, în timp ce turbina cu gaz actiona un hidrojet ce pompa un debit maxim de proape 534000 litri/minut.

Toate navele erau echipate cu radar de navigație și sistem de conducere a focului Mk92 (exceptând PHM-1, echipat cu SCF de tip Mk94). Armamentul era constituit dintr-un tun de Mk75 de 76mm/62 calibre, fabricat de Oto Melara și două lansatoare Mk141 cu câte patru tuburi conținând câte o rachetă antinavă Harpoon.

Text și foto via:
NavSource
Navysite
Lessons of PHM programme
Boeing
USS Aries(PHM-5)

– Marius Constantin –

2 Comments

  • Putina lume cunoaste, dar navele astea au oprit practic traficul de droguri intre cele doua americi.
    Ele au fost retrase din serviciu deoarece US Navy nu crede in combatanti de mici dimensiuni.

    • Da’ combatantii de mici dimensiuni cred in US Navy? 😛

      Oricum, simpatice troscoletele. Cam asa ceva ar trebui in zona de patrulare anti-pirati din Oceanul Indian.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: