Tehnica Militara

Martea Tehnica: ADATS

Nu putem discuta despre ADATS fara a mentiona, macar in treacat, genealogia acestui sistem si cerintele care au dus la crearea lui.

VADS(Vulcan Air Defense System) pe sasiu M113

Spre sfarsitul anilor ’60 binomul elicopter/racheta ghidata antitanc a inceput sa devina o amenintare mult prea mare la adresa operatiunilor cu blindate. Elicopterele selectau tintele de la adapostul reliefului, vegetatiei sau al cladirilor se inaltau, lansau rachetele dupa care reveneau la adapost. Impotriva acestor tactici se foloseau doua mijloace, ambele pe platforma MLI-ului M113: VADS (Vulcan Air Defense System) si Chaparral (un sistem de rachete sol aer bazat pe Sidewinder).

Chaparral

Ambele sisteme aveau limitari evidente: tunul Vulcan de 20 mm putea angaja eficient si rapid tinte pana la o distanta maxima de 1200 m, iar sistemul Chaparral avea marele dezavantaj al timpului lung necesar pentru incadrare precum si al faptului ca, datorita utilizarii generatiilor mai vechi de Sidewinder (echivalent AIM-9 D), se puteau angaja tinte doar din sector posterior (tinta se duce), nu si din sector frontal (tinta vine). O alta problema o reprezenta mobilitatea redusa a M113 comparativ cu noile vehicule blindate preconizate pentru intrarea in serviciu: M1 Abrams si M2 Bradley.

M247 Sergeant York, DIVADS

Pentru a rezolva aceste probleme, US Army a demarat programul ARGADS (Advanced Radar-directed Gun Air Defense System), bazat pe sasiul tancului M48, care sa combine viteza de reactie a sistemului Vulcan cu distanta de actiune a Chaparral-ului. Programul, redenumit DIVAD (DIVisional Air Defense), s-a materializat sub forma lui M247 Sergeant York, produs de Ford Aerospace, care a ajuns intr-o faza destul de avansata (doborand in poligon mai multe avioane, elicoptere si drone de mici dimensiuni). Totusi, aparitia unei noi generatii de rachete antitanc sovietice cu raza de actiune de peste 6 km, au evidentiat inutilitatea programului DIVAD in aceasta configuratie, M247 Sergeant York fiind anulat in august 1985 dupa fabricatia si livrarea a 50 de sisteme.

ADATS, pe platforma M113A2

In anii ’70 elvetienii de la Oerlikon-Bührle au inceput studiile pentru un sistem antiaerian ieftin, bazat pe rachete, care sa poata fi folosit ca misiune secundara si impotriva tintelor blindate. In consecinta sistemul a primit denumirea ADATS: Air-Defense Anti-Tank System. In 1979, elvetienii au atras in cadrul programului pe cei de la Martin Marietta (acum Lockheed Martin). Sistemul avea la baza un radar pentru detectia tintelor si un sistem electro optic dotat cu camere TV, infrarosu si telemetru/iluminator laser. Platformele utilizate erau aceleasi transportoare M113. Primele lansari ale rachetelor ADATS au avut loc in 1981. ADATS este un sistem complet autonom si include radarul de cautare/descoperire a tintelor, senzorul stabilizat de conducere a focului (care include la randul lui camera TV, camera IR si telemetru/iluminator laser) precum si cele 8 containere pentru lansarea rachetelor.

In urma programului de teste, considerat probabil elocvent de catre canadieni, Fortele Armate Canadiene au plasat comanda pentru 35 de sisteme ADATS, montate pe platforma M113A2, livrarile incepand in 1989. Avand in vedere pretul foarte mare al rachetei, comparativ cu alte arme antitanc, canadienii folosesc sistemul ADATS doar pentru combaterea tintelor aeriene.

Secventa de angajare a tintei este urmatoarea: radarul in banda X detecteaza tinta si turela se aliniaza automat pe directia tintei; sistemul TV/IR incadreaza tinta (fiind imun la contramasuri electronice) si dupa telemetrarea distantei pana la tinta, odata cu intrarea acesteia in anvelopa de lansare, este lansata racheta, aceasta fiind ghidata pe fascicul laser. Distrugerea tintei era asigurata prin detonarea incarcaturii de lupta de tip cumulativ, fie cu focos mecanic de impact, fie cu focos de proximitate, laser.

Odata cu terminarea programului DIVAD in 1985, US Army a inceput sa caute un sistem care sa indeplineasca cerintele FAAD (Forward-Area Air Defense) si sa inlocuiasca Chaparral si sa complementeze sistemul Stinger. Dupa evaluarea comparativa a mai multor sisteme, US Army a luat decizia, in ’89 sa evalueze ADATS ca LOS-F-H (Line-of-Sight, Forward, Heavy), sub denumirea de MIM146A.

Necesarul estimat initial al US Army era de 562 unitati la un pret initial estimat de 10.7 milioane $. Americanii au costatat mari probleme de fiabilitate ale sistemului (timpul mediu intre defectiuni era, in perioada testelor initiale, de 35-50 ore, fata de 117 ore specificate in caietul de sarcini, urmand ca in cazul exemplarelor de preserie sa creasca pana la 85 ore) : conform informatiilor rezultate in urma testelor din perioada februarie 1989- decembrie 1990, 30% dintre defectiuni au aparut la radar, 31% la modulul electro-optic, 25% erau provocate de consola electro-optica. In urma testarilor operationale si a verificarii diversilor parametri, s-a constatat o eficacitate operationala de 65%, sub pragul de 71% fixat prin caietul de sarcini. Pentru remedierea acestor neajunsuri si cresterea timpului mediu intre defectiuni pana la 117 ore (conform caietului de sarcini) Oerlikon, a recomandat implementarea a 150 de modificari. In cele din urma 8 sisteme au fost procurate in cadrul programului de teste si a celui de fabricatie de preserie, la un pret pe unitate de 16.6 milioane $. 4 au fost pe sasiu M113, celelalte 4 fiind pe sasiu M2 Bradley (cele din cadrul LRIP – exemplare de peserie). In cele din urma, la recomandarile GAO (General Accounting Office) programul a fost intrerupt in 1992.

Camera de lupta cu consolele operatorilor ADATS

La export se pare ca singurul client extern ar fi Tailanda, care ar fi comandat in anii ’90 un numar incert de sisteme. Spre deosebire de exemplarele canadiene, cele achizitionat de Tailanda, sunt fixe. Conform unor surse, numarul total de exemplare fabricate este de 900 rachete ADATS.

Odata cu trecerea timpului canadienii a supus sistemele ADATS unui program de modernizare, in conformitate cu noile concepte de razoi net-centric. Astfel o unitate formata din 6 sisteme poate forma o retea (sistemele fiind dispuse la aproximativ 20 km unul de altul) putand angaja pana la 48 tine. In permanenta intre cele 6 unitati de tragere se poate realiza transmisie de date cum ar fi pozitia tintei, date de identificare a tintei, pozitia vehiculelor lansatoare, fiind posibila si triangularea pozitiei tintei in cazul in care aceasta emite bruiaj.

Specificatii MIM146A:

  • Lungime – 2.05 m
  • Anvergura – 0.5 m
  • Diametrul – 152 mm
  • Greutate – 52 kg
  • Viteza – peste Mach 3
  • Distanta maxima de angajare a tintelor  – 10 km
  • Inaltime maxima de angajare a tintelor – 7 km
  • Greutatea incarcaturii de lupta 12 kg (incarcatura cumulativa/fragmentatie; putea perfora 900 mm RHA)
  • Distanta de descoperire a radarului – 25 km

 

Surse:
Army-Technology
D.S.
FAS
CAF
General Accounting Office

5 Comments

  • Frumos articolul, se pare insa ca datorita strategiei USA si NATO cum ca ei ar avea suprematie aeriana sistemele antiaeriene au cam fost neglijate pana la un punct, Tunguska sovietic pare mult mai bine dotat si cu o probabilitate de a fi mult mai eficient.

  • Exista o versiune a sistemului (insa doar prototip) numita Multi-Mission Effects Vehicle, care are pilonii modulari, pentru a putea duce mai multe tipuri de rachete (inclusiv pachete de 80 mm, in rolul de artilerie usoara).

  • Nu doar ca noile ATGM-uri l-au facut inutil, dar Sgt. York mai avea si probleme cu radarul , un AN/APG-66 adaptat, care uneori mai confunda pomii din jurul poligonului cu Huey-urile folosite ca tinte. Pana si platforma folosita s-a dovedit a fi o alegere nefericita, deoarece vechile M48-uri nu mai puteau tine pasul cu noile blindate americane aparute in anii ’80.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: