*nu am făcut rost de pozele dorite de colega noastră, dar am lăsat textul original cu care cerea poze Micuţa.

Să vedeţi cam câtă încredere au în mine Resboinicii, vă spun: Ayana, serioasa „trupei” sună de dimineaţă pe unul din resboinici ca să verifice dacă aparatul foto a ajuns la Mica.

 

Domnul, care dormea ca o cizmă la ora la care Mica era deja în metrou, îi spune scurt: „Mica nu se duce singură!” (motiv pentru care nici el nu s-a deranjat să îl aducă sau să dea un telefon pentru a trece ea să îl ia. Şi cum eu-s bine crescută, nu mi-am permis să deranjez omu` de la visele induse de aburii romului şi romul melodiilor d`amour servite de cu seară!)

Aşa că am plecat fără aparat foto, doar cu geanta în care am aruncat rapid un pix şi o agendă, portmoneul şi „V de la victorie”, a lui Davidovici. Căci dl. Iamandi cerea cu o zi înainte să ştiu să fac schiţe, dacă aparatul mi s-a stricat! 🙂

(nah, că acum aţi aflat şi ce se poate ascunde în geanta unei femei. Asta la dus, căci la întoarcere am cărat vreo câteva kilograme de pliante, reviste şi alte cele, plus aparatul foto ce trebuia să surprindă spectacolul aer-apă).

Ajung în metrou şi rămân în picioare (trebuie s-o spun p-asta, prea mă apasă!) pentru 2 staţii.

Scot cartea veche a lui Davidovici şi când vreau s-o deschid dau cu ochii de o duduie… bineeeeeeeee: bronzată artificial, cu toate armele în dotare, citind o revistă „de glamour”. Lângă ea, un domn la fel de bine spune: „Cică azi e ceva frumos pe Lacul Morii, zboară ăia.”

Nu mă abţin şi spun: „Nu zboară ăia, e miting.” (bre, mie să nu îmi veniţi cu ĂIA, că ĂIA au un nume şi se numesc piloţi şi fac crimă!)

Duduia se uită la cartea mea, apoi la mine (nebronzată, fără arme în dotarea forţelor… :)) şi întreabă scurt: „Ce se face acolo?”

„Urmează staţia Piaţa Unirii cu peronul…” şi îi întorc spatele, spunând pe ton femeiesc: SE TRĂIEŞTE. Şi cobor.

Bre, ce ciudată sunt şi  yo…

 

(*Mica, nu am făcut rost de toate pozele pe care le doreai… dar avem una cu metroul! 🙂 )

Ajung. Intru şi văd „Aeroclubul României” cum aşteaptă în stânga, şi-n dreapta Poliţia Militară. Frumoasă combinaţie, nu?

Decid să schimb câteva vorbe cu reprezentaţii tuturor forţelor.

Mă opresc la HMMWV. Mi se spune scurt: „a fost „dat” din Afganistan, vehicul cu capacităţi de transport 2+3, 2 rezervoare şi combustibil 94 l. Calibru 12,7 mm, 7,62 mm, AG 38. Tip de muniţie: 12, 7 mm, AG 38, tip aparatură de ochire: optică.”

POZA!

 

Ireproşabilă prezentare a tot ceea ce înseamnă Forţe Terestre, Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Forţele Aeriene Române, Clubul Sportiv al Armatei Steaua, Pompierii cu deloc nemeritata deviză „Curaj şi Devotament”, SMURD.

 

 

Daca AI POZE CU PREZENTARILE LOR

 

Încep, bineînţeles, cu Aviaţia.

Mă înarmez imediat cu revista Icarus – Revista Şcolii Militare de Maiştri şi  Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia” şi sunt invitată să întreb tot ce vreau să aflu despre aviaţie. (bineînţeles că am fost confundată cu o viitoare pilotesă, la vreo 19 ani!) Mi se oferă pliante, în caz că vreau să le fiu colegă şi profit de ocazie să aflu detalii despre ce înseamnă „devenirea” unui pilot de vânătoare.

Dl Baba Ionel (Boboc), absolvent al Forţelor Aeriene, promoţia 2008, îmi prezintă „cronologia devenirii”: „Vei zbura primii 2 ani cu IAK, apoi cu IAR 99 Standard, apoi IAR 99 Şoim (îmi specifică: Şoimul e varianta modernizată, ambele fiind avioane subsonice!), după care se face trecerea pe supersonice. Dar pentru asta trebuie să ai un minim de ore la subsonice.”

Îl mai stresez puţin cu explicarea mecanismului de catapultare al IAR 99, timp în care mă îndeamnă să probez DASH-ul (uite încă un motiv să admir oamenii aceştia!) – care-mi încinge creierii – şi îmi face o scurtă prezentare a modului de funcţionare: “Afişarea datelor de pilotaj şi navigaţie este realizată atât pe HUD (Head Up Display), pe casca de zbor DASH, cât şi pe afişajele color de tip MFCD.”


Scaun catapultabil – de pe cartula.ro

Mai schimbăm câteva vorbe despre pasiunea sa şi dorinţa fiecărui pilot de a zbura avioane multirol, îi mulţumesc pentru răbdare şi plec.

Aud o voce de femeie care mă strigă zâmbitoare: „Veniţi şi la noi! Şi noi avem de aviaţie. Puma Naval.”

Zâmbesc şi mă îndrept către panoul de prezentare. Rămân uimită de multitudinea de noduri marinăreşti. Mă aplec să citesc şi cineva mă cheamă să-mi facă pe loc o brăţară. (curioasă şi smucită cum sunt, am uitat de aflarea numelor domniilor lor!). Se cere SAULĂ. Habar n-am ce-i aia şi mi se explică: „La noi multe denumiri sunt pe dos. De exemplu, la găleată spunem ghiordel. Saula este o sfoară folosită în marină, care are în interior o inimă!” (vă daţi seama că bieţii oameni nu au avut numai atâta de explicat! Mi-au dat un deget… le iau toată mâna!)

Mă anunţă că nodul pe care-l vor folosi pentru brăţară se numeşte SALAMASTRĂ DREAPTĂ. (v-am zis că le iau toată mâna, aşa că… trebuie să-mi explice cum se face şi care-i e întrebuinţarea! Dacă aş fi avut aparat foto, v-aş fi împărtăşit întregul mecanism, dar altfel… vorbiţi cu şefu`!)

„Salamastra era folosită când călăfătuiau. Se dădea cu seu de oaie şi se presa cu o bucşă pentru a nu pătrunde apă în navă.”

 

Mă întorc către domnul care meştereşte nodul şi-l întreb: (speriată că ar fi trebuit să învăţ vreodată să fac aşa ceva) „Sunteţi obligaţi să învăţaţi asta?”

Răspunde zâmbind: „Nu. Dar prin natura meseriei… nu te numeşti marinar dacă nu ştii.”

(Deci un fel de da, aşa că mă opresc din întrebat, căci cine ştie ce mai aflu!)

 

AS VREA POZĂ CU BRATARA MEA, DAR N-AM

 

Plec, mulţumindu-le pentru răbdare şi brăţară şi mă opresc la Forţele Terestre, unde sunt invitată la poze (bre, atunci când n-ai ceva, se găsesc toţi să-ţi facă în ciudă!). Dar n-am nevoie, au dânşii. Îmbrac vesta, pun casca (de fapt sunt îmbrăcată, cu specificare: AICI E PE ÎMBRĂCATE, NU PE DEZBRĂCATE!!!) şi simt că mă îngrop de vie! Echipamentul ăsta cântăreşte cât mine.

„Mai mult chiar, adaugă cineva, căci mai aveţi şi arme. SUNT VREO 50 DE KG-”

Mă uit îngrozită. Serios! Cum rezistă? Îmi este arătată o domnişoară care cântărea cât mine şi mi se spune că ea poate. E vorba de …

„Adaptare”– completez. (eram sigură că aşa voi fi încurajată. Psihologia, fir-ar ea!)

„Exact.”- mi se răspunde.

Mulţumesc şi mă îndrept către lac.

 

POZĂ CU FORŢELE TERESTRE

 

Ajung la Hidroavion. Lak 400. Construit din metal, pentru Ţările nordice, are posibilitate de aterizare inclusiv pe aeroport şi aerodrom, fiind mai greu ca avionul de acrobaţie.

Are o lungime de 7, 5 m, înălţime 2, 4 m şi viteza de 241 km/oră. Capacitate : 2 piloţi şi un pasager.

 

Frumuşaţa de hidrou

 

Pe apă îşi face apariţia Dragon Boat. În Bucureşti avem 3 exemplare. Vâslaşii acestor bărci au nevoie de un toboşar pentru a menţine ritmul cu care cei ce vâslesc lovesc apa.

« Ideea tobelor vine de acum 2500 ani, în Mările Chinei de Sud, unde a existat un poet chinez, iubit de săteni, care a încercat să se sinucidă. Sătenii au alergat cu bărcile pentru a-l salva. Au luat vâslele şi au lovit apa pentru sperierea peştilor care l-ar fi putut mânca pe poet. » – ne povesteşte unul din comentatorii mitingului.

 

Dragon Boat

Se continuă cu spectacolul apei: Dl. Tomiţă Dogaru, reprezentantul Poliţiei de Frontieră, vorbeşte despre următorul exerciţiu (cu un mare grad de dificultate, pentru că se evoluează cu o viteză foarte mare): simularea de contrabandă cu marfă. Ambarcaţiunile sunt venite din Delta Dunării, zona Sulina.

 

?

Dl Dogaru explică: „Pregătirea unui asemenea exerciţiu este de 2 tipuri: 1) pregătirea echipajului ambarcaţiunii

2) pregătirea detaşamentului de intervenţie

La astfel de operaţiuni intervenim aproape zilnic. Avem cam 2000 de km de frontieră externă, din care 1500 sunt frontieră de apă.

 POT EXISTA ŞI OPERAŢIUNI RATATE, într-o primă fază, însă datorită  sistemelor de radare, camere, senzori, camere termale şi infraroşu, e greu de crezut că nu ar putea fi descoperită.

După ce ambarcaţiunea de faţă a fost prinsă, se verifică documentele şi marfa, apoi dosarul va fi întregistrat, urmând cercetarea penală.”

Personal vorbind, m-am făcut şi mai mică atunci când am văzut la ce sunt supuşi aceşti oameni pentru siguranţa noastră.

 

De la apă se trece la aer: Debutează Vulturii Tricolori, Ion Alexandru şi Andrei Ionuţ, antrenaţi de maestrul Georghe Uţă, într-o formaţie de 2 avioane Zlin 142. (Acestea sunt folosite pentru formarea piloţilor privaţi.)

Asistăm la o evoluţie în fir, apoi la una etajată. „Cea din urmă este foarte dificilă, deoarece pilotul de deasupra nu îşi vede coechipierul.”

Urmează ruperea de formaţie, într-un viraj de luptă.

 

Vulturii Tricolori

Următorul moment mă şochează prin amploarea colaborărilor: Inspectoratul General Pentru Situaţii de Urgenţă, Pompierii, SMURD (Spitalul Floreasca), scafandri.

Aceştia execută o misiune de căutare a unei persoane înecate.

Se face public faptul că în anul 2012 au avut loc mai multe intervenţii pentru salvare decât în anii precedenţi.

„Pregătirea acestui moment se derulează după un program de pregătire care include exerciţii şi simulări, dar şi intervenţiile propriu-zise. Operaţiunile de salvare durează 5min- 1 oră, în funcţie de perioadă: toamna cam 5 min, iarna în jur de 40, din cauza stratului de gheaţă de pe apă. Este important de menţionat faptul că intervenţiile în mediul acvatic sunt cele mai complicate acţiuni, din cauza vizibilităţii reduse, spre 0.”

 

Îmi taie respiraţia Daniel Dilina, fost sportiv motociclist, care a preferat apa pământului. Acesta evoluează cu un schijet de competiţie, de 140 cai putere.

 

Poză

 

Ora 13. Este anunţat exerciţiul  Jandarmeriei, despre care ni se comunică faptul că are 4 momente distincte:

1)      Situaţia în care 2 dezertori dintr-un penitenciar se află în apă

2)      Elicopterul îi descoperă. Au loc salturi cu echipamentul şi armamentul din dotare. Scafandri. Misiunea este foarte grea datorită curentului de aer făcut de elicopter. Mă impresionează organizarea scafandrilor – se aliniază în aşteptarea bărcilor care să-i preia, pentru a fi mai uşoară urcarea şi a nu se pierde timp pentru recuperarea lor, cât şi pentru a nu rămâne cineva în apă, din cauză că echipajul bărcii nu l-a văzut.

„Pregătirea acestui exerciţiu durează  maxim 2 zile”– ni se comunică.

3)      Tehnica de rapel: are loc coborârea din elicopter pe coardă şi ajungerea echipajului în barcă. Trebuie să vă spun că mi s-a strâns inima ca nodul făcut din aţă subţire de cusut când i-am văzut cum coboară. Deoarece barca nu este fixă şi elicopterul provoacă un curent puternic, aceştia par a fi 2 crengi în bătaia vântului. Ţi se taie respiraţia, gândindu-te că ar putea să rateze barca. Dar n-o fac. Cu precizie care-ţi scoate un „aaaaaaaaa….” tremurat, ajung în barcă unul după altul.

4)      Urmează tragerea cu muniţie cu vopsea. (pentru demonstraţii, în realitate se foloseşte muniţie reală) 

Suntem informaţi că pregătirea acestor misiuni durează 1, 5- 2 ani.

Acum mai ziceţi ceva!!!

 

POZĂ

 

Ne destindem cu puţină muzică (bună, de altfel. În sfârşit nu aud ritmuri neritmate), timp în care este anunţată evoluţia avioanelor EXTRA 300. Ni se explică diferenţa între  Zlin şi Extra: sunt avioane din clase diferite:” Primele sunt  de şcoală de formare, Extra aparţin clasei unlimited, putându-se face cu ele toate figurile acrobatice.”

Informativ, vă spun că avioanele au aterizat şi decolat de pe aerodromul Clinceni.

 

Extra

Ora 13.30

Şoimii României: George Rotaru- cap de formaţie, Iorgov Cristian – aripă stângă, Cornel Marinescu, Laszlo Ferencz – aripă dreaptă şi Andrei Şerban.

Se aud aplauze şi strigăte de copii. Şi asta spune tot.

Extra 300

Scurt moment de muzică, după care este anunţată ultima evoluţie: echipajul de 6 paraşutişti.

POZĂ

Aeronautic show se încheie, unii oameni cer BIS şi continuă cu „Lasă, că mici mâncăm oricând!”

Asta da remarcă– îmi spun. Şi pornesc spre ieşire. Nu mă pot abţine să nu trec încă o dată la prezentările tuturor forţelor. Pentru un „La revedere!” scurt. O voce îmi spune: „Avem şi tirolină, puteţi încerca!” Şi-mi arată locul. Amuzant, o coadă de vreo 30 de copii aşteaptă să fie în culmea fericirii.

Nu m-am dus, dar iniţiativa a fost drăguţă. Nu degeaba am fost botezată Mica. Dar promit că următoarea dată sunt cap de formaţie la copii!!!

Ajung la ieşire. Şi-mi vin în minte câteva versuri: „Trecea Fanfara Militară…” exact asta văd. Aud ce lipsea unui astfel de show. De înclinat în faţa lor, de mulţumit şi de.. neuitat!

Aeronautic Show 2012!

– Mica –

*Micutzo, n-am reuşit să fac rost de toate pozele pe care ţi le doreai. Dar nici tu nu ai făcut desene: ţi-am zis – vreau să ai memorie fotografică şi talent la desen! 😛

Pozele ne-au fost date de Teodor Dumitru, via Mihai Athanasei Petrescu. Mulţumim mult.

Link-uri utile:

Revista Resboiu; Forumul Resboiu; Pagina de gardă a portalului; Ramura dedicată Armatei Române; Ramura dedicată spaţiului; Ramura dedicată dronelor.