Analiza

Japonia – o putere militara, iarasi

Drapelul Japoniei

Drapelul Japoniei

Japonia – o putere militară, iarăși.

Partea I – Construcția unei puteri militare, scurtă cronologie.

Înainte de a începe această incursiune în noile capacități militare japoneze, o scurtă povestioară întâi: Prin anul 2009 tot felul de aspiranți la funcția de președinte al României apăreau în peisajul mediatic românesc. Mi-a rămas în minte evoluția unui domn care într-un interviu susținea desființarea armatei române. Că ne apără NATO, afirmă domnul în discuție. Reporterul, vizibil uimit de acestă abordare a cerut ceva mai multe detalii, candidatul respectiv completând, în aceeași manieră: păi uitați-vă la Japonia. Nu are armată și ce bine se descurcă.

Cultura de securitate nu este un punct forte al societății românești, însă o minimă pregătire și cultură generală ne poate salva, individual, de la momente de penibilitate.

Să corectăm așadar niște percepții eronate, deoarece această teză a statului fără armată am auzit-o de mai multe ori în conextul Japoniei dar și în cel al Elveției.

Articolul 9 din Constituția Japoniei din 1947 interzice în mod expres folosirea forței militare pentru rezolvarea oricăror dispute internaționale. Juridic acest aspect însemna că statul renunță la dreptul său suveran de a declara război. Dreptul de a declara război fiind în mod cert un aspect ce ține de suveranitate.

În fața acestei situații Dai-Nippon Teikoku Rikugun; “Armata Marelui Imperiu Japonez” a fost desființată ca structură. Ea nu mai deservea scopului pentru care a fost creată, respectiv proiectarea externă a puterii militare a imperiului.

În zilele imediat următoare celui de-al doilea război mondial Japonia a fost dezarmată complet de către aliați, unicele structuri militare de pe teritoriul Japoniei fiind cele americane. Realitățile razboilui rece, anii 1950 au adus în față o discuție cu privire la capacitatea Japoniei de a se apăra. În urma acestei discuții, generalul cu 5 stele D. MacArthur (NATO OF10, echivalentul unui mareșal ) autorizează crearea unei noi structuri paramilitare- după cum a fost formulat. Apare o structură denumită Rezerva Poliției Naționale, de facto o armata având 75.000 de oameni, echipată la nivelul unor divizii de infanterie ușoară. Această nouă structură apare în subordinea directă a cabinetului primului ministru, iar  funcția de comandant al forțelor japoneze este conferită primului ministru, nu împăratului așa cum a fost până în 1947.Cum era de așteptat, totuși japonezii au avut “îndeletnicirea războiului” 2000 și ceva de ani, în 1952 această structură a evoluat spre 110.000 de oameni.

În 1954 apare o prima structură ce a purtat numele de “Agenția de apărare” și reinființarea armatei în sensul tradițional. Rezerva Poliției Naționale își schimbă numele în Forțele de Autoapărare Japoneze, având trei categorii – forțe terestre, navale și aeriene.

Avansând către anii 1980, Japonia dezvoltă noi capacități militare dar își asumă o poziție anti dezvoltare a puterii atomice. În mod cert acest aspect poate fi înțeles, națiunea japoneză fiind singură de pe glob care a suferit un atac nuclear. Cu toate astea, datorită nivelului extrem de ridicat tehnologic, apariția unei arme nucleare în arsenalul japonez este o chestiune de maxim un an de la afirmarea acestui deziderat. Din acest motiv și nu numai, statul nipon este considerat de facto o putere nucleară. Încă din 1966 Japonia exploatează energia nucleară în scop civil.

Tot în acești ani Japonia își schimbă optica față de noțiunea de război. Războiul de agresiune rămâne în continuare interzis însă apar primele discuții despre posibilitatea ca Japonia să asiste un aliat aflat în stare de război.

Anii 2000 aduc o nouă mentalitate iar evenimentele din 11 Septembrie 2001 aduc la data de 28 octombrie 2001 Anti-Terrorism Special Measures Law , Legea privind măsuri speciale anti-teroriste. Din acest punct Japonia abandonează izolationismul militar.

Anul 2004 aduce activarea Grupului de Operațiuni Speciale în subordinea statului major al forțelor terestre japoneze.Unitate a cărui scop a fost menționat încă de la crearea ei a fost și este în continuare:“Lupta contra-teroristă”.Acest moment a rămas că punctul de cotitură, să spunem așa, în istoria recentă militară japoneză. Este pentru prima dată din 1947 când apar unități speciale.

În 2006 Dieta Națională, Parlamentul să-I spunem pentru a fi mai ușor, a autorizat cabinetul japonez, guvernul practic, să creeze un minister al apărării. Ultima mențiune a unui minister al apărării a fost în 1947. După acel moment, după cum am menționat, a funcționat o agenție în subordinea aparatului de lucru al primului ministru. La scurt timp după, 2007 aduce o afirmație imposibilă în urmă cu 20 de ani în Japonia. Primul ministru Shinzo Abe (este prim ministru și 11 ani mai traziu), a afirmat: “Constituția Japoniei nu interzice în mod expres deținerea de armamanet nuclear, atât timp cât sunt tactice și ținute la un stoc minim”.

Mai aproape de prezent în 2015 este autorizată participarea unităților japoneze alături de aliați la misiuni combatante, schimbând optică anilor 1980 în care Janponia s-a limitat la suport și asistență.

Că final la acesta cronologie, 2018 a adus reactivarea armei infanterie marina în rândul forțelor militare japoneze, un apogeu aș spune al aceste evoluții, infanteria marina fiind o armă utilă ofensivă mai degrabă decât defensivă. Vitorul, confirmă primului ministru al japoniei aduce o rediscutare și modificare a articolului 9 din Constituție în urmă ultimelor evoluții din Corea de Nord, China și Rusia.

Structura actuală: va urma în partea a II-a.

 

1.https://defendingjapan.wordpress.com/tag/japan-self-defense-force/

  1. https://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/asia/japan/5187269/Japan-should-develop-nuclear-weapons-to-counter-North-Korea-threat.html

3.https://www.globalfirepower.com/country-military-strength-detail.asp?country_id=japan

4.The Nuclear Tipping Point: Why States Reconsider Their Nuclear Choices https://books.google.de/books?id=NvkDBNV-ks8C&redir_esc=y

5.Schell, Jonathan (2007). The Seventh Decade: The New Shape of Nuclear Danger. Macmillan.

6.https://www.jstor.org/stable/10.1525/as.2007.47.4.560?seq=1#page_scan_tab_contents

7.https://fas.org/sgp/crs/nuke/RL34487.pdf

8.http://www.mod.go.jp/e/about/history.html

  1. https://web.archive.org/web/20070710105632/http://www.largeassociates.com/R3126-A1-%20final.pdf

 

Sergiu Schiller

 

 

20 Comments

  • Mare putere economică şi atât. În lume sunt 2 superputeri militare Rusia-forţe terestre,nucleare şi cosmice pe locul 1şi SUA, forţe aeriene şi maritime pe locul 1. Mari puteri China,cu forţe terestre locul 3.MBrt şi Franţa sunt puteri militare de paie, doar că deţin arme nucleare care nu le vor putea folosi niciodată fiindcă ar risca să dispară ambele state. Germania şi Japonia sunt sub controlul SUA,Rusiei,MBrt şi Franţei din anul 1945 şi nu vor putea dezvolta forţe militare şi cu atât mai puţin arme de nimicire în masă deoarece au fost doar state agresoare în istorie şi nu se ştie ce se va alege de ele la prima cercetare pentru asemenea arme. La un sodaj efectuat în Japonia a rezultat că doar 5% din tineri vor lupta pentru apărarea ţării deoarece la nivelul de trai şi dezvoltare de la ei, din SUA şi Europa de vest, locuitorii nu vor accepta nici un fel de conflict care le-ar influienţa negativ nivelul de trai.

    • Să nu iei în considerare puterea economică și tehnologică a unor state, înseamnă să nu iei în considerare unul dintre factorii principali în a avea o armată puternică. Faptul că Marea Britanie nu este o putere de paie o dovedește războiul din insulele Malvine ( zise Falkland in engleză) împotriva Argentinei care se află mult mai aproape strategic și geografic de insule. Sunt de acord că Franța , Germania și Japonia nu sunt Superputeri, dar pot fi considerate Mari Puteri.

  • @Nicu
    Aha, deci japonezii, americanii si vest-europenii nu-si vor apara tarile din cauza nivelului de trai ridicat. Toti sunt la cheremul Rusiei care avand un nivel de trai modest are populatia dispusa oricand sa puna mana pe arma deoarece nu are nimic de pierdut.In plus se mai lasa cu jaf si violuri in acord cu glorioasa traditie rusa/sovietica.
    Japonia si Germania nu sunt sub controlul Rusiei decat in visele tale; vezi ca ai uitat sa treci la categoria mari puteri agresoare Rusia si China.
    Treaba cu Rusia fiind nr.1 la capitolul forte cosmice este iar o aiureala.
    @Resboiu
    Corect: 11.09.2001.

    • Tot din visele domnului or emana Nord Stream-ul si al sau chairman of the board, Gerhard Schröder, fost cancelar al Germaniei ? Plus chairman of the board in Rosneft.

    • Mugur ar fi bine să te documentezi ca să poţi argumenta nu să-ţi exprimi voia ta deoarece istoria supără. Declaraţia este făcută de câţiva diplomaţi occidentali şi de peste ocean, spre exemplu:”Dacă 3 zile locuitorii UE nu primesc energie îşi vor spulbera conducătorii de la primar la şefi de stat”, “Nimeni din UE şi SUA nu va îndrăzni să deranjeze stabilitatea socială şi nivelul de trai foarte ridicat riscând un conflict militar”. Şi fiindcă nu eşti documentat şi vorbeşti aiurea, din anul 1945, Japonia şi Germania au dreptul doar la forţe armate de apărare şi nu au dreptul la arme de nimicire în masă. Rolul trupelor americane în Japonia este de control iar trupele americane din RFG aceeaşi misiune.Înainte de jaf şi violuri sovietice, au fost înainte 3 ani de crime monstruoase, distrugeri în masă ale unor forţe din tabăra fascistă pe teritoriul URSS, şi normal era ca să fim serioşi, ca şi sovieticii să procedeze cu atacatorii astfel: să ucidă peste 200.000 de locuitori români cum a făcut armata română în Basarabia,Transnistria şi Odessa, nu doar 100 ucişi izolat de militari sovietici sau români în uniforme sovietice, să violeze 10 mil de nemţoaice cum au procedat hitleriştii cu rusoaicele , nu doar 200.000 în Berlin cât au violat rusii, să distrugă 70.000 de sate şi oraşe în Germania cum au procedat fasciştii în URSS mai ales că în sute de sate timp de 10 ani nu a fost o nuntă, nu s-a născut un copil din cauza lui Hitler, şi tu vorbeşti aiurea ca să te afli în treabă.Accesează”75 de ani de la onoarea pătată a armatei române Odesa 1941(4)”să vezi ce au făcut Antonescu care ne-a dezonorat ca popor…

      • Cum mai e vremea in Transnistria? Mai ajung la voi antipsihoticele, ca aiurezi rau? Sa iti iei propaganda bolsevica si sa ti-o indesi in dos mai jos! Crimele facute de voi, gunoaielor, intrec orice imaginatie. Pentru a va scuza pe voi ati inventat crimele romanilor. Romanii nu au ucis decat pe asa-zisii ”partizani” care erau in afara Conventiilor de la Haga de ducere a razboiului. Ca din intamplare, partizanii erau majoritari evrei. Daca vrei argumentatie stiintifica citeste ”Armata, Maresalul si Evreii” de Alex Mihai Stoenescu. // Voi ati ucis prin jigodiile pe care le-ati impus la conducerea tarii peste doua milioane de romani! Criminalul striga impotriva victimelor! Mars jigodie! // Cum spunea eroul Alexandru Serbanescu: ”Nu înţeleg ca un inamic să intre în ţara mea ca-n sat fără câini şi s-o pustiască.” Nu iti permitem sa latri pe aici aberatiile propagandei lui Stalin. Romania nu e sat fara caini!

          • @ Nicu // Imi dai o trolleala de propaganda sovietica. Eu ti-am indicat un istoric, care a analizat problema si din punct de vedere legal. Eu ca jurist ii dau dreptate. Conventia de la Haga dadea dreptul puterii de ocupatie la represalii in caz de atacuri in haine civile. Ati venit voi dupa razboi sa numiti alea crime de razboi, desi atacurile de ”partizani” erau in afara legislatiei internationale de ducere a razboiului. Cand voi ati executat civili si ati facut represalii nu a fost crima de razboi, dar cand au facut-o puterile Axei v-ati gasit voi sa latrati ca a fost crima de razboi. // Cand voi v-ati batut joc de atatea ori in istorie de Romania si de romani, cand noi v-am atacat doar pentru ca voi ne-ati impus prin amenintarea cu forta militara sa va cedam teritorii romanesti, tot voi veniti cu acuzatiile?! Mai mari criminali ca voi in epoca moderna nu au fost decat chinezii. Nimic nu va legitimeaza sa acuzati Romania. Voi ati ucis mai mult si in afara legii.

            • Cred ca ai dreptate pana la un anumit punct: toate cele de mai sus s-au intamplat dar nu e vorba despre discriminare sau vreun tratament special aplicat. Rusii s-au intrecut in crime, epurari, umiliri, distrugeri de vieti etc si in ceea ce priveste propria populatie. De fapt, daca esti sufficient de cinic cat sa privesti doar cifrele, poti spune ca au tratat populatiile/natiunile straine mai bine ca pe proprii cetateni. Bineinteles ca pe noi ne intereseaza mai ales soarta romanilor, dar si imaginea globala spune ceva. Ca sa fac o simpla trimitere la o sursa recunoscuta atat de rusi cat si de “blocul occidental” aduc marturiile scrupuloase documentate de Soljenitin. Dupa citirea (fie si a unei mici parti) acestora, nu cred ca se mai pun in discutie dreptatea morala, etica, gradul de civilizatie sau umanitatea.

            • Drasius.Te rog să nu te superi dar după cum ai argumentat adică cu nimic eşti în afara subiectului.Stoenescu care nu a fost militar el a fost colaborator al securităţii până în 1989 s-a documentat din jurnalul de operaţii al Armatei a 4 participantă la Odessa dar şi-a preluat doar ce a vrut el.MApN a publicat în presa militară care s-a distribuit în cazărmi în urmă cu cca 15 de ani articole din jurnalele de operaţii ale A.4, hărţi, statistici cu efective, pierderi pe corpuri, răniţi recuperabili, răniţi nerecuperabili, dezertori, accidentaţi grav, morţi prin imprudenţă, militari care au suferit de psihoză traumatică de război, ofiţeri traumatizaţi care şi-au pierdut glasul de frică şi n-au mai fost în stare să comande, ofiţeri împuşcaşi pe la spate de soldaţi, dezertori capturaţi şi trimişi în batalioane disciplinare, germanii care au refuzat să lupte în sprijinul românilor la Odessa şi care ca o jignire s-au apucat să joace fotbal, slt. de jandarmi de lângă Iaşi care a spânzurat 5 bărbaţi evrei de o frânghie în timp ce soldaţii lui violau soţiile în altă cameră …şi alte tâmpenii de pe frontul de est de la Stalingrad când hitleriştii l-au forţat pe un caporal român să facă sex cu roata de la tun, incidente când soldaţi germani au lovit ofiţeri români, soldaţi hitlerişti care mâncau clătite din făina venită din Bărăgan cu miere de albine la 5 m de soldaţii români care mâncau arpacaş, şi când un slt i-a rugat să le dea şi lor, caporalul hitlerist i-a ars o palmă de i-a sărit capela la ofiţer iar ceilalţi hitlerişti se amuzau îndreptând mitraliera spre români făcându-i animale vorbitoare…pricepi juridicule cum au fost situaţia.Alex scrie acolo ce era pregătit să păţească România după război dacă câştigau hitleriştii, nu scrie, scrie el acolo ce se întâmpla cu Europa din Germania până la Urali prin proiectul lui Himmler care dacă se împlinea noi nu ne-am mai fi născut după anii 50. Antonescu le-a ştiut pe toate, dar a trăit doar cu speranţa că poate nu se va ajunge dar nu era sigur că ţara va scăpa după victoria fascismului hitlerist.Mai sunt şi altele dar n-are rost …Îţi recomand să studiezi dacă te pasionează istoria militară, publicaţii din toate taberele nu doar de la Alex. Fiindcă nici măcar stagiu militar nu l-ai făcut nu vei înţelege niciodată armata, din exterior nu merge, totul este bâjbâială şi după cum s-a dovedit eşti o persoană dificilă cu care nu se poate comunica din lipsa informaţiilor din domeniu respectiv. Eşti un cerc mic, unde crezi că şti tot, după ce vei studia şi cercul se va mări, vei înţelege că de fapt, n-ai ştiut nimic, şi cu cât măreşti cercul cu atât îţi dai seama cât de multe n-ai ştiut. Succes la studiu.Mai discutăm când cercul este mai mare.

              • Mai Nicușor, după ce ne-ai explicat că holdomorul a fost din vina ucrainenilor ce au refuzat să-și mai muncească pământurile, acum vii și ne acuzi de crime de război :spanzuram câte cinci evrei cu o funie stresați că nemții mâncau miere de albine… Apropos, tu ce crezi că s-a întâmplat la Katin?

  • Eu cred ca Japonia este o poveste particulara, cu multe constraste si ciudatenii. Din cate am vazu (am cautat acum) bugetul alocat apararii este in mod constant apx 1%, in usoara crestere in ultimii 5 ani, iar la nivel de discutii se lua in calcul si cresterear la 2% in 2018. Asadar nu foarte mult procentual, dar o suma uriasa altfel (>40 miliarde dolari!).
    Din cate vad constituatia (inca) are prevederi care inhiba atitudinea ofensiva si interzice portavionale, bombardierele sau rachetele balistice. Pe de alta parte, totul e discutabil, pentru ca distrugatoarele portelicopter Izumi par a fi capabile oricand pentru a primi F35, avioanele moderne sunt multirol (absenta “bombardierelor” nu mai e critica, mai ales daca proiectia la distanta revine portavionalor).
    Altfel daca ma uit la echipare mie imi pare ultra moderna: AH64, Type 10, Type 99, Osprey, OH1; plus ca urmeaza Aegis Ashore, F35, poate un alt evion de gen.5 etc. Presupun totusi ca marele performer este Marina Nipona, cu ale sale submarine, distrugatoare Aegis si port-elicoptere/F35.

    Eu personal cred ca nu situatia actuala a armatei e relevanta cat capacitatea ei de a se transforma peste noapte intr-o super forta. Iar Japonia insemna perseverenta, tenacitate, spirit organizatori etc. Si inseamna si un prim hop MARE pentru China. Macar datorita mentalitatii, si eu cred ca japonezii sunt greu de intimidat sau fortat.

    Multumim pentru articol! Asteptam analiza structurii din partea a 2-a.

  • Revin in partea a doua cu structura actuala. Puterea economica ii legata de puterea militara. Putere economica fara putere militara survine doar dintr-un sistem de aliante dupa parerea mea incompatibil cu secolul XXI. Putere militara fara putere economica nu exista. Sigur putem jongla cu exemple cu matematica in schimb nu.
    @Marius B. Multumesc!

  • @Nicu
    Ai uitat despre crimele din timpul razboiului civil. Ai uitat de foametea declansata deliberat in anii ’30 in Ukraina. Tot fascistii v-au aranjat?
    Iluzionaza-te cu faptul ca NATO nu va interveni intr-un conflict din cauza unei pene de curent. Am observat ca ati majorat varsta de pensionare astfel incat peste 40% din populatia Rusiei sa nu ajunga la pensie; vedeti-va de probelemele voastre! Aveti destule!

    • Mugur.Ai uitat de crimele de la Revoluţia română?Studiază revoluţia din Rusia şi după aceea poţi să vorbeşti documentat Mai studiază şi ce s-a întâmplat în Ucraina 1929-1932 când la ţară, ucrainenii înrăiţi şi-au sacrificat animalele şi au refuzat să mai cultive pământurile de ciudă că vor fi cooperatvizaţi.S-au înfometat singuri şi Stalin a interzis să fie ajutaţi.În urmă cu 2 ani s-a pus problema la NATO cum va reacţiona dacă Rusia va anexa ţările baltice.Răspuns:1 nu va interveni nimeni şi atunci NATO riscă să se desfiinţeze, 2-vom reacţiona dar nu se ştie ce se va întâmpla în lume şi nu va risca nimeni. Uite raportul de forţe NATO-Rusia clasic.Puterea terestră a unui stat nu se calculează în numărul de militari din care majoritatea sunt cu”mapa” ci în numărul de brigăzi mecanizate care sunt mari unităţi de luptă şi care sunt organizate standard în toată lumea, ele sunt cele care pot ocupa un teritoriu având 3 batalioane de infanterie-moto(132 TAB-uri sau MLI-uri), 1 batalion de tancuri (54 tancuri)ca unităţi de luptă, şi 1 -3 batalioane de artilerie în sprijin având efective între 4500 -5000 militari în funcţie de ţară.Aviaţia sprijină forţele terestre -dacă are pe cine sau dacă inamicul nu se poate apăra antiaerian.Bg.Mc.active ale NATO sunt: Turcia 31 (19 cu tancuri vechi), SUA 15, Polonia 11, Fr.8, Gr.6, MBrt 5, Ro 5 (cu tancuri vechi),Ger 4, Sp 4, Ca 3, It.3, 5 state cu câte o brigadă şi 13 state nu deţin nici o brigadă mecanizată şi nici un tanc.La mobilizare, SUA poate înfiinţa cca 80 Bg.Mc. din rezervişti dar nu vor putea veni în Europa niciodată, NATO în Europa are zero Bg.Mc. la mobilizare. Rusia are 85 Bg.Mc. şi 250 la mobilizare dispunând de rezervişti instruiţi periodic şi depozite cu armament şi tehnică de luptă operativă, şi tehnică rezervă pentru completarea pierderilor, NATO este în pom.EHurezeanu pe un post TV:”Rusia nu poate începe un război fiindcă n-are cu cine!”.SUA şi NATO tremură de frica Rusiei-declaraţii occidentale europene. Incidentul turco-rus cu avionul.Turcia solicită sprijin NATO.NATO, vă rezolvaţi incidentul,NATO nu riscă în conflict cu Rusia.Băsescu:”MNeagră a devenit lac rusesc, ruşii vor să ajungă la gurile Dunării”.Răspuns vest european:”Las-o mai moale că nu vă ajută nimeni”.Şi altele…

  • @Nicu
    “…ucrainenii înrăiţi şi-au sacrificat animalele şi au refuzat să mai cultive pământurile de ciudă că vor fi cooperatvizaţi”. Adica a fost alegerea lor, si-au privit benevol copii si parintii murind de foame fara sa faca nimic. Nicule, tu esti destul de rudimentar ca persoana daca poti sa postezi o asemenea tampenie pe un blog romanesc. Tu n-ai sefi? ei nu verifica ce postezi?
    Vezi ca Putin este destul de suparat pe Lenin si pe revolutia rusa. Vezi ce atitudine ai, sa nu cumva sa-ti taie din salariu.
    Sigur, “NATO este in pom”, imbata-te cu apa rece. Si inainte de WWII aveati armata puternica (pe hartie). A fost nevoie de un sprijin masiv din partea americanilor (pe care acum ii injurati) ca sa puteti supravietui ofensivei Axei. Va plangeti ca v-a fost greu in perioada 1941-1945, dar voi ati inceput razboiul invadand Finlanda, Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, Romania inca din 1939-1940, aducand binefacerile comunismului in Europa.
    De la mine Nicule, ai o dedicatie muzicala:
    https://www.youtube.com/watch?v=4iozcfAeZzE

    • Razboiul era deja pierdut de germani in toamna lui 41,cand au fost opriti in fata Moscovei. Razboiul fulger nu a avut succes iar intr-unul de uzura nu puteau castiga. La acea data ajutoarele aliate nu ajunsesera in Rusia,iar pe toata durata razboiului au fost 10 procente din efortul sovietic.

      • Or fi fost 10% din efortul sovietic, dar au venit exact la timp. Sovieticii aveau un deficit urias de camioane, situatie care limita mobilitatea fortelor. A fost primita si aparatura de transmisiuni si hidrolocatie, alte capitole la care celoviecii erau praf.

  • Doamne, postacii ăștia vodcari sunt de pe altă lume….Mai Nicușor, unde mai pui că niște ucrainieni de ăștia înrăiți s-au mâncat între ei și au refuzat să-și mai cultive pamantul. Canibalism mai Nicușor,de ai dracu’ ce erau s-au mâncat între ei. Morții matii de nenorocit ce ești!

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: