Drapelul Japoniei

Drapelul Japoniei

Japonia – o putere militară, iarăși.

Partea I – Construcția unei puteri militare, scurtă cronologie.

Înainte de a începe această incursiune în noile capacități militare japoneze, o scurtă povestioară întâi: Prin anul 2009 tot felul de aspiranți la funcția de președinte al României apăreau în peisajul mediatic românesc. Mi-a rămas în minte evoluția unui domn care într-un interviu susținea desființarea armatei române. Că ne apără NATO, afirmă domnul în discuție. Reporterul, vizibil uimit de acestă abordare a cerut ceva mai multe detalii, candidatul respectiv completând, în aceeași manieră: păi uitați-vă la Japonia. Nu are armată și ce bine se descurcă.

Cultura de securitate nu este un punct forte al societății românești, însă o minimă pregătire și cultură generală ne poate salva, individual, de la momente de penibilitate.

Să corectăm așadar niște percepții eronate, deoarece această teză a statului fără armată am auzit-o de mai multe ori în conextul Japoniei dar și în cel al Elveției.

Articolul 9 din Constituția Japoniei din 1947 interzice în mod expres folosirea forței militare pentru rezolvarea oricăror dispute internaționale. Juridic acest aspect însemna că statul renunță la dreptul său suveran de a declara război. Dreptul de a declara război fiind în mod cert un aspect ce ține de suveranitate.

În fața acestei situații Dai-Nippon Teikoku Rikugun; “Armata Marelui Imperiu Japonez” a fost desființată ca structură. Ea nu mai deservea scopului pentru care a fost creată, respectiv proiectarea externă a puterii militare a imperiului.

În zilele imediat următoare celui de-al doilea război mondial Japonia a fost dezarmată complet de către aliați, unicele structuri militare de pe teritoriul Japoniei fiind cele americane. Realitățile razboilui rece, anii 1950 au adus în față o discuție cu privire la capacitatea Japoniei de a se apăra. În urma acestei discuții, generalul cu 5 stele D. MacArthur (NATO OF10, echivalentul unui mareșal ) autorizează crearea unei noi structuri paramilitare- după cum a fost formulat. Apare o structură denumită Rezerva Poliției Naționale, de facto o armata având 75.000 de oameni, echipată la nivelul unor divizii de infanterie ușoară. Această nouă structură apare în subordinea directă a cabinetului primului ministru, iar  funcția de comandant al forțelor japoneze este conferită primului ministru, nu împăratului așa cum a fost până în 1947.Cum era de așteptat, totuși japonezii au avut “îndeletnicirea războiului” 2000 și ceva de ani, în 1952 această structură a evoluat spre 110.000 de oameni.

În 1954 apare o prima structură ce a purtat numele de “Agenția de apărare” și reinființarea armatei în sensul tradițional. Rezerva Poliției Naționale își schimbă numele în Forțele de Autoapărare Japoneze, având trei categorii – forțe terestre, navale și aeriene.

Avansând către anii 1980, Japonia dezvoltă noi capacități militare dar își asumă o poziție anti dezvoltare a puterii atomice. În mod cert acest aspect poate fi înțeles, națiunea japoneză fiind singură de pe glob care a suferit un atac nuclear. Cu toate astea, datorită nivelului extrem de ridicat tehnologic, apariția unei arme nucleare în arsenalul japonez este o chestiune de maxim un an de la afirmarea acestui deziderat. Din acest motiv și nu numai, statul nipon este considerat de facto o putere nucleară. Încă din 1966 Japonia exploatează energia nucleară în scop civil.

Tot în acești ani Japonia își schimbă optica față de noțiunea de război. Războiul de agresiune rămâne în continuare interzis însă apar primele discuții despre posibilitatea ca Japonia să asiste un aliat aflat în stare de război.

Anii 2000 aduc o nouă mentalitate iar evenimentele din 11 Septembrie 2001 aduc la data de 28 octombrie 2001 Anti-Terrorism Special Measures Law , Legea privind măsuri speciale anti-teroriste. Din acest punct Japonia abandonează izolationismul militar.

Anul 2004 aduce activarea Grupului de Operațiuni Speciale în subordinea statului major al forțelor terestre japoneze.Unitate a cărui scop a fost menționat încă de la crearea ei a fost și este în continuare:“Lupta contra-teroristă”.Acest moment a rămas că punctul de cotitură, să spunem așa, în istoria recentă militară japoneză. Este pentru prima dată din 1947 când apar unități speciale.

În 2006 Dieta Națională, Parlamentul să-I spunem pentru a fi mai ușor, a autorizat cabinetul japonez, guvernul practic, să creeze un minister al apărării. Ultima mențiune a unui minister al apărării a fost în 1947. După acel moment, după cum am menționat, a funcționat o agenție în subordinea aparatului de lucru al primului ministru. La scurt timp după, 2007 aduce o afirmație imposibilă în urmă cu 20 de ani în Japonia. Primul ministru Shinzo Abe (este prim ministru și 11 ani mai traziu), a afirmat: “Constituția Japoniei nu interzice în mod expres deținerea de armamanet nuclear, atât timp cât sunt tactice și ținute la un stoc minim”.

Mai aproape de prezent în 2015 este autorizată participarea unităților japoneze alături de aliați la misiuni combatante, schimbând optică anilor 1980 în care Janponia s-a limitat la suport și asistență.

Că final la acesta cronologie, 2018 a adus reactivarea armei infanterie marina în rândul forțelor militare japoneze, un apogeu aș spune al aceste evoluții, infanteria marina fiind o armă utilă ofensivă mai degrabă decât defensivă. Vitorul, confirmă primului ministru al japoniei aduce o rediscutare și modificare a articolului 9 din Constituție în urmă ultimelor evoluții din Corea de Nord, China și Rusia.

Structura actuală: va urma în partea a II-a.

 

1.https://defendingjapan.wordpress.com/tag/japan-self-defense-force/

  1. https://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/asia/japan/5187269/Japan-should-develop-nuclear-weapons-to-counter-North-Korea-threat.html

3.https://www.globalfirepower.com/country-military-strength-detail.asp?country_id=japan

4.The Nuclear Tipping Point: Why States Reconsider Their Nuclear Choices https://books.google.de/books?id=NvkDBNV-ks8C&redir_esc=y

5.Schell, Jonathan (2007). The Seventh Decade: The New Shape of Nuclear Danger. Macmillan.

6.https://www.jstor.org/stable/10.1525/as.2007.47.4.560?seq=1#page_scan_tab_contents

7.https://fas.org/sgp/crs/nuke/RL34487.pdf

8.http://www.mod.go.jp/e/about/history.html

  1. https://web.archive.org/web/20070710105632/http://www.largeassociates.com/R3126-A1-%20final.pdf

 

Sergiu Schiller