Aviaţie

Italia + Israel = M-346 Master. Nasterea va fi insa cu probleme…

M-346

Mi se întâmplă uneori să am aşa,  o senzaţie, un sentiment, o premoniţie şi-mi zic: nu te grăbi, mai stai o tură pe margine şi vezi ce iese. Şi în general o fac, tac cuminţel în colţul meu şi-mi prinde bine. Alţii, se reped vorba aia… neacademică… precum raţa la much.

Când am văzut ştirea cum că Israelul o pune de semnături cu Italia, mi s-a sterpezit un dinte. Am ridicat sprânceana opusă (dintelui) şi am început să îmi pun întrebări.

Stai bre, că nu-i din cauză că au dat italienii la peşte cu un M-346 pe post de momeală. Parcă n-a mai văzut lumea avioane înfipte în hartă… Doar recent indienii (da, ştiu, indienii sunt ursari, cositorari, lingurari, nu piloţi; am mai auzit d-astea) au deranjat relieful cu două Mirage 2000. Apropos, aţi remarcat că expresiile noastre cu datul în hartă, în relief, etc., cu avioanele, încă nu a fost clonată? Să vedeţi voi că se liniştesc apele…

Apropos de ape, israelienii sunt băieţi dăştepţi şi nu se sucesc doar dintr-atatâta. Bine, clar, dacă România ar fi avut în vedere achiziţia pentru MApN a două şaibe identice cu cele folosite pe M-346-le făcut submarin, vreo două săptămâni s-ar fi udat cu apă toţi anal iştii pe la televizor, cu invitaţi cu tot, mirosind oţet ca să-şi revie revină.

Într-adevăr, M-346 este unul dintre cele mai bune avioane din segmentul de piaţă al avioanelor de antrenament avansat. A dat în câteva rânduri cu competiţia de colbul, nisipul, ciulinii de prin jurul pistelor organizatorilor de competiţii pentru dotarea forţelor proprii cu avioane reactive pentru antrenament avansat, iar în finală l-a eliminat pe cel care i-a devenit adversar tradiţional: T-50 Golden Eagle, de la KAI.

Recunosc, dădusem mai multe şanse celor de la KAI în competiţia pentru IAF pentru că sud-coreenii aleseseră radarul IAI-Elta EL/M-2032 ca să doteze varianta de atac a lui T-50.

Italienii însă, deja au produs M-346 Master pentru forţele aeriene proprii şi au adus două bucăţi la Singapore Airshow ca şi preludiu pentru livrarea a doisprezece astfel de avioane pentru antrenamentul piloţilor singaporezi, escadrilă ce va fi deţinută de ST Aero şi Boeing (ca subcontractor) – model copiat şi în Israel de către firmele IAI şi Elbit care vor achiziţiona 30 M-346 pentru un contract de antrenament al piloţilor din IAF. În Singapore, M-346 Master l-a învins tot pe T-50 Golden Eagle.

Cum spuneam, israelienii sunt băieţi deştepţi şi, deşi T-50 are unele avantaje asupra lui M-346 Master, l-au preferat pe acesta din urmă, chiar dacă IAF are tradiţia ca în caz de război să întrebuinţeze în luptă şi avioanele de antrenament avansat, situaţie în care T-50 ar fi superior datorită vitezei maxime mai mari: 1837 km/h, comparativ cu 1092 km/h cât poate atinge M-346. Totuşi, T-50 nu este accesibil prea multor ţări pentru rolul de avion pentru antrenament avansat, ori este accesibil ţărilor sărace cărora le-ar fi suficient acest tip de avion pentru misiuni de poliţie aeriană şi capabilităţi de luptă… uşoare. Israelul nu se situează în nici una dintre cele două categorii.

Israelul are nevoie de un avion bun destinat în principal antrenamentului avansat. De misiunile de luptă, în cazul unui nou război, se vor ocupa avioane precum F-16, F-15 şi pe viitor F-35. Israelul nu umblă cu jumătăţi de măsură, iar T-50 ar fi fost prea mult pentru roluri de urgenţă, pe care le-ar putea îndeplini şi M-346, căci nu ar întrebuinţa T-50 în misiuni de luptă aer-aer, ori pentru atacuri de precizie, sau distrugere a mecanizatelor inamice însoţite de o puternică apărare sol-aer. Acum, să fim cinstiţi: ar face T-50 Golden Eagle faţă unor MiG-29, F-16, sau Flanker? Ar fi fost prea mult pentru cât de puţin i s-ar fi cerut.

Cât despre italieni, aceştia sunt foarte încântaţi de faptul că vor vinde Israelului 30 de avioane. Mai ales de când Emiratele Arabe Unite s-ar putea să nu mai cumpere cele 48 M-346 Master, neconfirmând comanda.

În urma vânzării către Israel a celor treizeci de M-346 însă, italienii se vor angaja la offset, care s-ar putea materializa prin cumpărarea de avioane pentru misiuni AEW cu sisteme rada IAI-Elta, sau sisteme CAEW amplasate pe avioanele Gulfstream G550, ori chiar foarte probabil ar putea cheltui nişte sume pe noul sistem radar rotativ ce poate fi instalat pe avioanele EADS-CASA C-295.

Dar, acest contract care implică suma de două miliarde – câte un miliard de dolari de fiecare ţară, poate fi realizat chiar atât de uşor?

Italia nu stă pe roze şi doar ce a redus cu circa o treime comanda de avioane F-35, iar acum, contra unui miliard de dolari cu care israelienii vor cumpăra cele treizeci de avioane de antrenament avansat M-346 Master, vor trebui la rândul lor să cumpere şi să investească în israel un total de tot un miliard. Unele surse, dau ca sigură achiziţia a două avioane EAW israeliene şi un satelit israelian de spionaj. Pe hârtie, ca zic aşa, e simplu.

Surse din guvernul şi industria Israelului insistă ca Italia să investească şi finanţeze circa cinci sute de milioane de dolari în sectorul privat israelian, înainte ca avioanele de antrenament să fie achiziţionate.

Deja, se complică treaba. Nu? Mai rău, ca şi sume vehiculate după negocierile bilaterale, Italia chiar este dispusă să cumpere un satelit Ofeq pentru spionaj electro-optic, în valoare de 200 milioane de dolari şi până la urmă, două avioane Gulfstream 550 EAW contra a 760 milioane de dolari. O sursă italiană a confirmat că satelitul de tip Ofeq pentru a fi lansat în anul 2014 şi că această achiziţie ar avea un foarte benefic impact asupra industriei italiene.

Unde sunt investiţiile italiene în sectorul privat israelian? Momentan eu nu văd decât achiziţiile, nicidecum investiţii pure, aşa cum m-am obişnuit să observ în alte contracte, cu alţi negustori şi ţările implicate.

Chiar şi vânzarea satelitului Ofeq, fapt care ar avea un impact considerabil asupra industriei spaţiale israeliene, sub-solicitată faţă de capacităţile de care dispune, chiar şi această vânzare nu este încă bătută în cuie, generalul maior (r.) Itzic Ben-Israel, CEO la Israel Space Agency declarând recent:

“This deal is far from concluded. There are many unknowns that are not yet closed. So we’ll need to keep our fingers crossed.”

Cât despre cele două avioane AEW & C, surse italiene estimează de fapt un cost de achiziţie situat sub o jumătate de miliard de dolari americani, diferenţa reprezentând-o acoperirea logistică şi mentenanţa pe o perioadă de 15 ani, cu livrările situate pe la finalul anului 2014, începutul lui 2015.

Nici partea israeliană nu stă mai bine. IAI, producătorul satelitului de spionaj, ar avea nevoie de 200 de milioane de dolari în avans pentru a începe lucrul la platformele Gulfstream. Deja mă întreb, care pe care şi mai ales pentru ce va justifica plăţile.

Dar, cum am mai spus în cadrul acestui articol, israelienii sunt băieţi dăştepţi. Se vor descurca ei cumva…

Alenia Aermacchi se va împrumuta de vreo jumătate de miliard…

US Foreign Military Financing va fi de ajutor cu – se preconizează – încă un sfert de miliard…

Fondurile israeliene pentru apărare vor acoperi o parte mică din costurile iniţiale de achiziţie…

Nişte împrumuturi bancare, sau finanţări alternative, vor acoperi antrenamentul pe simulatoare şi alte sisteme de la sol…

Dar, neîncredera persistă. Desfăşurarea contractului se va face cu probleme, iar viitorul nu este roz pentru Italia. Israelul, ca de obicei, va fi sprijinit. Însă, dacă Italia se va duce la vale… după Grecia?

3 Comments

  • Hai sa nu ne facem griji pentru Israel si sursa fondurilor pentru inarmare. Asa cum au gasit banii pentru F-16I Soufa, vor face rost si de bani pentru M-346 🙂

      • Din pacate Italia e la pamant si cred ca o sa reduca in continuare numarul aparatelor F-35 achizitionate sau o sa o lalaie cu cumparatul in transe, 12 acuma (pana in 2016) si restul mai pe la toamna, adica dupa 2020-2025 cate unul sau 3-4 pe an .

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: