Armata Romana Fortele Navale

Intalnirea sefului Statului Major al Apararii cu comandantul Flotei Franceze din Marea Mediterana

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-a întâlnit miercuri, 16 decembrie, la sediul MApN, cu comandantul Flotei Franceze din Marea Mediterană, viceamiralul Gilles Boidevezi, în cadrul vizitei pe care oficialul militar o efectuează în România, în perioada 15-17 decembrie.

Întâlnirea șefului Statului Major al Apărării cu comandantul Flotei Franceze din Marea Mediterană

Întâlnirea șefului Statului Major al Apărării cu comandantul Flotei Franceze din Marea Mediterană

Discuțiile s-au axat pe evaluarea situației de securitate în regiunea Mării Negre, misiunile desfășurate în comun în Marea Neagră și Marea Mediterană, pe planificarea exercițiilor pentru structurile navale românești și franceze și realizarea schimbului de experiență între militari, în special pe linia capabilităților de luptă antisubmarin.

Șeful Statului Major al Apărării a apreciat că proiectele din domeniul apărării contribuie la intensificarea parteneriatului strategic existent între România și Franța. De asemenea, generalul Daniel Petrescu a subliniat importanța misiunilor de prezenţă desfăşurate de Marina Franceză în raioanele maritime ale Europei, în special în cele din Marea Neagră, precum și rolul avut de structurile navale ale statelor membre ale NATO și Uniunii Europene în menținerea climatului de stabilitate în Europa, prin executarea operațiilor maritime.

Vizita viceamiralul Gilles Boidevezi în România are loc în contextul escalei în portul Constanţa a fregatei „Auvergne”, activitate înscrisă în planul cooperării dintre forțele navale române și franceze.

Biroul de presă

4 Comments

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: