Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-a întâlnit vineri, 11 martie, la sediul MApN, cu șeful Statului Major al Apărării din Marea Britanie, amiralul Sir Tony Radakin.

Întrevederea s-a axat pe analiza situației regionale de securitate și implementarea măsurilor aliate de întărire a posturii de descurajare și apărare pe flancul estic al NATO. De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre colaborarea pe termen lung în cadrul structurilor internaționale de securitate și în plan bilateral în domeniul instruirii forțelor, precum și în alte arii comune de interes.

 

Întâlnirea șefilor Apărării din România și Marea Britanie - foto Laurențiu Turoi

Întâlnirea șefilor Apărării din România și Marea Britanie – foto Laurențiu Turoi

Șeful Statului Major al Apărării i-a mulțumit omologului său pentru implicarea camarazilor britanici în operaționalizarea structurilor NATO dislocate pe teritoriul țării noastre, în special pentru sprijinul adus la înființarea și procesul de operaționalizare a Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est.

Totodată, rotațiile detașamentelor Forțelor Aeriene Regale în misiunile de Poliție Aeriană Întărită din România și integrarea navelor Forțelor Navale Regale în cadrul Grupărilor Navale Permanente Aliate la misiuni  de supraveghere maritimă în apele naționale și internaționale ale Mării Negre sunt argumente ale angajamentului Marii Britanii pentru menținea securității în zona de sud a flancului estic aliat.

„În contextul parteneriatului strategic dintre cele două țări, excelentele relații de cooperare militară se concretizează constant atât pe timpul exercițiilor multinaționale, precum și pe timpul participării comune la operații și misiuni.

De asemenea, camarazii din Marea Britanie au un rol deosebit în procesul de implementare a măsurilor NATO de descurajare și apărare dedicate flancului estic al NATO”, a declarat generalul Daniel Petrescu.

Biroul de presă