Armata Romana

Intalnirea ministrului apararii nationale cu reprezentantii Aliantei Sindicatelor din Industria de Aparare si Aeronautica

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, Marius Bălu, s-au întâlnit, joi, 21 mai 2020, la sediul MApN, cu reprezentanții Alianței Sindicatelor din Industria de Apărare și Aeronautică (ASIAA).

IAR 99 Soim

În cuvântul său, ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a reafirmat viziunea strategică a Guvernului României pentru a reconecta industria națională de apărare la ritmul de dezvoltare tehnologică necesar participării cu produse competitive la programele majore de înzestrare pe care le derulează Armata României în perioada următoare.

„Am pus la dispoziția Ministerului Economiei, instituția guvernamentală care coordonează industria de apărare și cu care avem o colaborare excelentă, proiecția pe 10 ani în ceea ce privește planurile noastre de înzestrare și finanțarea acestor programe, astfel încât agenții economici care activează în acest sector să-și poată adapta strategiile de dezvoltare la cerințele și nevoile de înzestrare ale armatei noastre”, a declarat ministrul apărării naționale.

Subliniind că nivelul de ambiție al Ministerului Apărării Naționale este ca toate programele de înzestrare să angajeze, la maximum posibil, industria românească de apărare, ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a precizat că nivelul de două procente din Produsul Intern Brut alocat apărării, pentru o perioadă de 10 ani, trebuie să se regăsească din ce în ce mai mult în investiții în industria românească, în capacități de producție moderne și locuri de muncă înalt calificate create în țara noastră.

În continuare, discuțiile din cadrul întâlnirii au gravitat în jurul ideii de revitalizare a industriei românești de apărare pentru ca aceasta să fie capabilă să furnizeze Armatei României armament, echipamente și tehnică proiectate și fabricate la nivelul de dezvoltare tehnologică existent în prezent pe piața mondială și la standarde care să îndeplinească cerințele formulate de categoriile de forțe ale armatei noastre și să asigure interoperabilitatea în context aliat.

Acest deziderat presupune dezvoltarea unei relații de colaborare între industria naţională de apărare și Ministerul Apărării Naționale, relaţie ce trebuie dezvoltată prin lansarea unor programe de investiții în retehnologizarea liniilor de producție de tehnică și armament, construirea unor parteneriate cu firme românești sau străine, dar și printr-un transfer tehnologic între unitățile de cercetare ale armatei și societățile din industria de apărare.

Biroul presă

1 Comment

  • Si cei din ASIAA au bagat ceva la cap? Ca mie imi reiese destul de clar din comunicat ca MApN-ul nu e dispus sa cumpere doar ca e “fabricat” in tara, trebuie sa aibe un nivel adecvat al calitatii. Iar cand ma refer la adecvat nu ma gandesc la “las` ca merge”, “e prea complex pentru noi”.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: