Armata Romana

Intalnire romano-turca la MApN

Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, a primit marţi, 26 noiembrie, la sediul MApN, vizita ambasadorului Republicii Turcia în România, Füsun Aramaz.

ministrul apararii nationale, Nicolae Ciuca

ministrul apararii nationale, Nicolae Ciuca

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat despre evoluţia cooperării româno-turce în domeniul apărării atât în context regional, precum și în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. De asemenea, s-a evidenţiat soliditatea Parteneriatului Strategic dintre cele două state şi a fost subliniată importanţa cooperării în sfera securităţii, ca parteneri strategici şi aliaţi în cadrul NATO, într-un context regional dificil.

Discuțiile au vizat inclusiv stadiul și perspectivele cooperării bilaterale în domeniul apărării. Ministrul apărării naționale a mulțumit pentru participarea Turciei la exerciţiile navale multinaţionale desfăşurate în Marea Neagră şi pentru disponibilitatea de a continua dezvoltarea programelor de cooperare în domenii de interes comun.

                                                                                                                                                                      Biroul de Presă

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: