INS Sindhurakshak (via Wiki)

INS Sindhurakshak (via Wiki)

Ieri noapte INS Sindhurakshak, proaspăt întors din Rusia – unde a fost supus unor lucrări de modernizare la Șantierele Zvezdochka – s-a scufundat în dană, în portul Mumbai.

Un comunicat de presă al Marinei menționează ca submarinul, clasa 877EKM, s-a scufunat în urma unei explozii în timp ce se afla la aproximativ 20 metri de debarcader. 18 marinari, din care 3 ofițeri au rămas blocati pe nava scufundată, în timp ce un număr neprecizat de persoane, afectate de explozie, au fost evacuate și transportate la nordul navei-spital INHS Ashwini pentru acordarea de îngrijiri medicale. Deocamdată nu se cunosc cauzele exploziei și nici pagubele provocate de aceasta.

S-a instituit o comisie de anchetă asupra incidentului.

Nu este prima oară cand INS Sindhurakshak,cam nărăvaș de felul lui, încearcă să-și zvârlă călarețul din șa:

  • în Februarie 2010, în urma unei explozii în compartimentul acumulatorilor Kump Dand își pierde viața, alți doi marinari fiind răniți;
  • la sfârțitul lunii Mai a acestui an pe drumul de întoarcere de la modernizarea din Rusia, submarinul indian a fost nevoit să ceară ajutorul Marinei Egiptene din cauza unor dificultăți întâmpinate pe mare montată. A fost remorcat într-un port egiptean unde a fost supus unor lucrari de reparații;

INS Sindhurakshak, tipul 877EKM a fost construit la Sankt Petersburg în 1997. A fost supus unui program de modernizare în valoare de 80 milioane de dolari, în urma căruia s-au efectuat lucrări de de recondiționare la nivelul structurii și s-au instalat sisteme modernizate de război electronic, comunicații și control al focului. A fost instalat un sonar USHUS de concepție și fabricație indiană.

La nivelul armamentului, deși inițial se preconiza instalarea sistemului Brahmos, submarinul a fost echipat cu sistemul Club-S, care-i permite să angajeze ținte aflate la distanțe maxime de 250km.

Via:

Hindustan Times

După o semnalare a lui Hans.

 

– Marius Constantin –