Armata Romana Fortele Navale

In anul Marinei, intarim Romania si NATO cu o capabilitate navala puternica si complexa

După o epocă în care neavând de ales, ne dotam forțele armate cu tehnică militară de proveniență sovietică, de data aceasta optăm pentru o soluție complexă, puternică, cu furnizori dintre cei mai importanți ai planetei. Furnizori și garanți ai unor produse militare care vor asigura României o prezență demnă de luat în seamă la fruntariile maritime.

Damen - corveta SIGMA romaneasca

Damen – corveta SIGMA romaneasca

Opțiunea României poate fi una istorică prin aducerea în programul de dotare cu corvete multirol a unui complex de furnizori din Europa și Statele Unite ale Americii, prin DAMEN, BOEING, RAYTHEON, GENERAL DYNAMICS și THALES, o reunire care să susțină puternic interesele europene și ale NATO la Marea Neagră, un scut tare în flancul estic al Europei și al Alianței Nord-Atlantice.

România construiește scutul tare în flancul estic prin asumarea angajamentului de stat membru al NATO cu alocarea a două procente din buget către Armată, demarând și programul de dotare a Forțelor Navale proprii cu patru corvete multirol noi, program care mai cuprinde și modernizarea a două dintre fregatele aflate în exploatare.

Valoarea totală pe care România o alocă programului de achiziție a celor patru corvete multirol noi și pentru modernizarea a două fregate, este de 1,6 miliarde de Euro. O sumă mare, dar o sumă mare destinată securității și integrității teritoriului național, teritoriu național parte din harta Uniunii Europene și din cea a Alianței Nord-Atlantice.

Nevoia de securitate este una crescută în contextul geo-politic actual cu riscurile date de războiul hibrid din apropierea graniței românești, război hibrid ale cărui rezultate a fost ocuparea Peninsulei Crimeea și dezlipirea acesteia de la țara vecină Ucraina și alipirea la teritoriile Rusiei.

România nu poate face față amenințărilor potențiale fără a-și întări marina militară cu nave moderne atât în ceea ce privește navele ca și platformă de sisteme, cât și a sistemelor și a sistemelor de sisteme care constituie capabilitățile de luptă.

Cu atât mai mult, România trebuie să aleagă oferta optimă și în ceea ce privește capabilitățile furnizorilor de a asigura la timp componente, piese de schimb și mai ales muniții. Altfel spus, România trebuie să țină cont de comonalitatea cu un aliat puternic a cărui prezență se simte la pace, dar mai ales la nevoie.

Încă din caietul de sarcini s-a evidențiat condiția de interoperabilitate, specificându-se că ofertanții trebuie să fie din țări membre NATO și UE.

Astfel, la solicitările Ministerului Apărării Naționale au răspuns italienii de la Fincantieri, francezii de la Naval Group, germanii de la TKMS și olandezii de la Damen.

Ofertanții au prezentat inclusiv oferte de colaborare industrială, evidențiind facilitățile pe care le dețin în România – sau încheind parteneriate cu șantiere navale românești.

Din lista de ofertanți, singurii care dețin deja facilități de fabricație în România sunt Fincantieri prin șantierele navale Vard Brăila și Vard Tulcea, respectiv Damen cu Centrul Operațional de Excelență al Diviziei Defense and Security al grupului olandez.

Damen - Santierul Naval Galati

Damen – Santierul Naval Galati

Unicul ofertant constructor de nave cu destinație militară din România este Damen.

În perioada 2001 – 2018, Șantierul Naval Damen Galați a livrat nave militare și componente pentru nave cu destinație militară în valoare finală de peste două miliarde de euro. Navaliștii de la Damen Galați au construit și cea mai mare navă militară construită vreodată în România, nava de suport logistic Karel Doorman. Karel Doorman are o lungime de 205 metri și este nava amiral a Marinei Regale Olandeze.

Anul acesta Damen Galați a finalizat construcția primelor trei Multi Service Offshore Patrol Vessel (MSOPV) 1400 destinate Tunisiei. Cea de-a patra şi ultima navă va părăsi cheul şantierului pe 20 octombrie anul acesta, încheind astfel unul dintre cele mai complexe şi fiabile proiecte din portofoliul Şantierului Naval Damen Galaţi. În aprilie, la Galați începea construcția a două nave destinate Pakistanului, în cadrul Programului OPV-I, ce prevede livrarea a două nave de patrulare cu deplasament de 1900 tone.

Astfel, la Damen Galați au fost produse sau se află in diverse stadii de construcție 29 de nave destinate sectorului de apărare și securitate. Dintre acestea, nava de patrulare Ștefan cel Mare intrată in serviciul MAI în 2010 executa misiuni specifice în Marea Neagră. Marina Română este beneficiarul a trei remorchere maritime construite de către Damen.

Referitor la clasele de corvete aflate în competiția pentru echiparea Marinei Române, oferta olandeza presupune cele mai mici riscuri legate de dezvoltare și fabricație, Damen având deja in portofoliu 9 nave SIGMA (Ship Integrated Geometrical Modularity Approach) de diverse dimensiuni (9113, 9813, 10513 si 10514 livrate) livrate beneficiarilor, a zecea (SIGMA 10514 LRP/ SIGMA 10514 POLA) fiind în faza de construcție pentru Marina Mexicului.

Damen Sigma POLA - Patrulla Oceánica de Largo Alcance

Damen Sigma POLA – Patrulla Oceánica de Largo Alcance

Variantele de înarmare se bazează pe sisteme cu eficacitate dovedită fabricate de producători consacrați, toate conectate la sistemul de conducere a luptei TACTICOS, dezvoltat de Thales.

La expoziția BSDA de anul acesta, Damen a prezentat o oferta de colaborare industrială cu Boeing, General Dynamics, Raytheon și Thales, fiind afișată chiar o machetă a SIGMA 10514 LRP/ SIGMA 10514 POLA destinată Mexicului.

Ne putem face astfel o idee despre eventuala echipare a corvetelor destinate Marinei Române: apărare antiaeriană bazată pe rachete ESSM și RAM fabricate de Raytheon, combaterea țintelor de suprafață asigurată cu rachete antinavă Boeing Harpoon, sisteme de detecție submarină furnizate de General Dynamics sau Thales, radar tridimensional de cercetare și descoperire a țintelor aeriene și de suprafață Thales NS100, toate interconectate printr-un sistem de conducere a luptei Thales TACTICOS.

Așadar, avem o idee despre ce armament ar echipa corvetele Marinei Române: cel mai bun, cel interoperabil cu liderul alianței NATO și principal garant al Păcii și securității în lume, același armament pe care Statele Unite ale Americii îl instalează la bordul navelor U.S. Navy, marină care străbate mările și oceanele lumii arătând atât prietenilor cât și neprietenilor nu doar steagul SUA, ci și pe cel al Aianței Nord-Atlantice, într-o modernă politică a canonierelor.

Prinde astfel contur nu doar scutul tare despre care spuneam că România este pe cale să îl construiască aici, pe granițele noastre și ale prietenilor noștri, dar prinde forță și brațul cu care vom lupta, nu doar cel cu care vom ține acest scut tare în calea potențialei amenințări.

Iar brațul de luptă va primi la timp piese de schimb și arme (rachete, torpile, proiectile) de la aliatul american dotat la rândul său cu ceea ce va instala Damen la bordul corvetelor românești.

US Sixth Fleet - Mediterana

US Sixth Fleet – Mediterana

Undeva, relativ aproape, patrulează Flota a VI-a americană, flota Mediteranei, flotă de pe ale căror nave încă se ține frontul sudic al războiului împotriva terorismului, flotă care lovește des în Al-Qaeda, ISIS, Boko Haram și alte grupări teroriste din Orientul Mijlociu și Africa, flotă americană care ține alături de noi flancul nostru de Alianță, flotă care ține la respect și deseori la contact vizual gruparea navală rusă din Mediterana.

Flota a VI-a americană operează in Marea Mediterană având deseori în componență nave militare de luptă și sprijin pe ale căror catarge flutură drapelele unor țări aliate, însă nucleul și puterea o dau de fiecare dată navele de luptă americane.

Ei bine, Flota a VI-a a US Navy va ajunge la scurt timp în Marea Neagră să lupte umăr la umăr cu noi și este foarte important să avem nu doar compatibilitatea în sisteme și arme, pentru că așa vom avea acces rapid la rezerve de piese de schimb și armament, este foarte important să știm să luptăm alături de cel mai important aliat al nostru și o facem cu armele din dotarea acestuia.

Mai avem prieteni și aliați în NATO, fabricanți la rândul lor de arme bune și puternice, însă puterea economică a acestora nu le permite să susțină puterea armată aidoma Statelor Unite ale Americii, implicit ceilalți prieteni ai noștri din Alianța Nord-Atlantică nu dispun de stocuri de armament din care, la greu, să ne poată furniza și nouă rachete cu care să completăm pentru continuarea luptei forța de apărare și luptă a corvetelor românești.

Pentru că, să nu uităm, Statele Unite ale Americii nu au ajuns să folosească într-o campanie bombe din beton cu care să lovească țintele inamice, cum am văzut la alt aliat de-al nostru că a utilizat în Libia,  pentru că arsenalul american are stocuri enorme.

Iar constituirea unei grupări navale moderne și puternice raportat la dimensiunile apelor teritoriale românești, formată într-o primă etapă din patru corvete multirol noi și două fregate modernizate, cărora în viitor li se vor putea alătura alte nave cum ar fi submarine, o navă logistică, nave vânătoare de mine, ar putea constitui acel scut tare la Marea Neagră, scut despre care vorbeam la începutul articolului că ar susține securitatea nu doar a României, dar și a Uniunii Europene și Alianței Nord-Atlantice.

Iulian Iamandi

 

6 Comments

  • Deci Sigma + Harpoon blk II ER este preferinta ta. La 300 km raza maxima de lovire nu-i rau desi aveam impresia ca Harpoon este la capat de drum. Asta era inainte sa citesc despre imbunatatirile aduse pt programul LCS. Vad ca multi au facut o fixatie pentru NSM. Vad ca o dau si castigatoare. Dar asta-i alta discutie. Eu as prefera Gowind cu Exocet AshM si echipament AA ametican

    • Stii tu, eu sunt fan Rafale. Dar practic vorbind, F-16 (pe care nu l-am sustinut) este alegerea optima pentru Fortele Aeriene Romane.

      In ceea ce priveste corvetele, procedura din fericire este diferita. Se vor construi la noi in tara, vor fi deci noi-noute. Asta, legat de unul dintre aspectele pentru care nu am sustinut achizitia de F-16 asa cum a fost facuta.

      Sigma si arme americane este fix ce ne trebuie, pentru ca la greu ne vom baza aproape in exclusivitate pe americani.

      Pot vorbi frumos si despre celelalte oferte, chiar cu mult drag. Candva, scriam impresionat de Gowind de exemplu. Am scris frumos si despre oferta navalistilor italieni si recunosc ca sunt foarte impresionat de contractul pe care il au cu Qatarul.

  • Foarte faina prima poza din articol! Sigma alaturi de T22R, mi-am salvat-o ca desktop backround. E din sursa oficiala sau realizarea cuiva priceput? 🙂

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: