Istorie

Furci, coase si topoare, legiferate la 1868

Dragi cititori! Rog să nu vă speriați, titlul nu semnifică faptul că, până atunci, țăranii nu au avut asemenea unelte prin curte. Nu! Titlul face referire la lege ce se vrea un pic mai serioasă. Dar, să vedem cum…

Paza și ordinea publică în teritoriu, la momentul respectiv, era asigurată de dorobanții călări, care aveau posturi în fiecare plasă, adică subdiviziune județeană, și executau patrule regulate în aria de responsabilitate.  Aceștia erau considerați trupe teritoriale, ca și cei din zonele de frontieră care îi înlocuiau, și anume, grănicerii. Însă, aceste forțe erau considerate ca fiind insuficiente, mai ales la nivel de nevoi imediate. Din acest motiv, legile ce priveau problema pazei și a ordinii în teritoriu dădeau drepturi de a acționa în această linie mai multor categorii socio-profesionale, cum ar fi pădurarii, cantonierii, agenții vamali, poștașii (da, poștașii, nu râdeți sau, dacă tot o faceți, încercați o mină serioasă) sau primarii și notarii de sate.

Pentru a reuși totuși de a avea un serviciu la sate mai sigur, la 1868 este dată legea poliției câmpenești sau a poliției rurale, în anul 1868, în care era stipulat faptul că:

“Poliţia câmpeană este pusă sub juriscţiunea specială a judecătorilor de plăşi şi autorităţilor comunale. Ea se exercită prin privegherea guarzilor comunali (pândarilor).”

Aceşti guarzi comunali se angajau de către fiecare sat, care îi plătea, cu un post minim în mijlocul localităţii. Fiecare sat trebuia să angajeze cel puţin un asemenea pândar. El putea fi şi înarmat, la nevoie, deşi legea nu stipulează exact care este uniforma, echipamentul şi armamentul unui asemenea pândar sau guard. Totodată, probabil din motive de uniformizare a diferitelor denumiri pe care aceştia îi purtau prin diverse zone, se mai folosea şi termenul de păzitor.

Cu aceasta ajungem la legătura cu titlul de mai sus, când este prezentat modul de acţiune în caz de alarmă:

“Păzitorul care va vedea, va simţi sau va auzi că se comite vr’uă crimă sau delict, va fi dator a prinde pe făptuitori.
Dacă nu-i va putea prinde singur, va da îndată alarma în sat, strigând pe tovarăşii săi, din care unii vor ţinea urma făcătorilor de rele, eră alţii vor chiăma pe toţi sătenii care vor fi datori a sări pe dată cu topore, ciomege şi orice vor fi având şi ale da ajutor să-i prinză.
Îndată ce se va da alarma, dorobanţii şi grănicerii şi toţi ce port arme sunt datori a da ajutor şi a prinde pe făcătorii de rele.” (Extras din Legea Poliţiei Rurale, 23 decembrie 1868)

Deci, cum ziceam şi mai sus: topoare, ciomege şi orice alt ceva putea fi folosit!

Pentru exemplificare a cum arăta această situaţie vom reda o planşă din albumul Bucureştii în 1869 de Preziosi editat de “Luna Bucureştilor” în 1935, unde pe lângă cei doi ţărani redaţi, vedem şi doi grăniceri, aşa cum arătau ei la momentul în care este scoasă legea de mai sus.

Ţărani şi grăniceri la 1869

Am onoarea!

dr. Emil Boboescu

Leave a Comment

%d bloggers like this: