Armata Romana Fortele Navale

Fregata „Regina Maria” isi incheie misiunea in Marea Mediterana

Fregata „Regina Maria” își încheie misiunea NATO din Marea Mediterană, mai devreme decât era planificat, pe fondul apariției la bord a unui număr semnificativ de militari infectați cu virusul SARS CoV-2.

Fregata Regina Maria

Fregata Regina Maria

Nava participa, începând cu data de 27 octombrie, la o misiune de monitorizare a traficului naval din estul Mediteranei, în cadrul grupării navale permanente NATO SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group).

Rezultatele analizelor, primite marți, 10 noiembrie, au confirmat un procent semnificativ de militari infectați cu noul coronavirus, motiv pentru care, la nivelul conducerii Forțelor Navale Române, a fost luată decizia de încheiere a participării fregatei la misiunile NATO din Marea Mediterana și întoarcerea în țară, în scurt timp. În prezent, toți militari de la bordul fregatei depistați pozitiv sunt asimptomatici, iar starea de sănătate a acestora este bună.
Situația medicală a debutat sâmbătă, 7 noiembrie, în timp ce nava se afla pe mare, în proximitatea portului Aksaz, din sudul Turciei, când doi militari de la bord au prezentat o stare de sănătate moderat alterată, cu simptome specifice îmbolnăvirii cu COVID-19. Medicul de la bord a aplicat imediat procedurile operaționale standard pentru astfel de situații, cei doi militari, un soldat profesionist și un maistru militar, fiind izolați și primind îngrijirile medicale specifice. Ulterior, aceștia au fost repatriați, în cursul zilei de 8 noiembrie, din teatrul de operații maritim cu o aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române. Ei au fost internați în facilitățile medicale ale MApN – unul fiind confirmat pozitiv la testarea COVID-19 și internat în Spitalul Medical Mobil ROL 2, de la Otopeni, iar celălalt, cu rezultat negativ la testarea pentru infecția cu SARS CoV-2, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București.

Duminică, 8 noiembrie, fregata a acostat în baza militară turcească din Aksaz, pentru refacerea capacității de luptă și pentru punerea în aplicare a măsurilor sanitare pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus, conform procedurilor în vigoare. Astfel, luni, 9 noiembrie, tot echipajul fregatei „Regina Maria” a fost retestat (RT-PCR) pentru depistarea altor posibile cazuri de militari infectați cu noul coronavirus, iar la bordul navei au fost dezinfectate toate spațiile interioare și au fost pregătite încăperi speciale pentru izolarea și tratarea cazurilor asimptomatice sau a celor cu forme ușoare de manifestare a bolii.

La sosirea în Portul Constanța se vor aplica măsurile de izolare și de carantinare a întregului echipaj la bordul navei, iar starea de sănătate a militarilor va fi monitorizată permanent. În situația în care starea de sănătate a unor membrii ai echipajului va impune măsuri suplimentare, aceștia vor fi evacuați și internați în unități medicale de tratament, conform procedurilor naționale în vigoare.

Resursa umană este permanent în atenția conducerii Forțelor Navale Române, iar grija față de personalul din subordine şi față de familiile acestuia reprezintă o prioritate. Forțele Navale Române continuă să-și adapteze metodele și procedurile de acțiune la contextul sanitar actual provocat de pandemia de COVID-19, iar marinarii militari români aplică toate măsurile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor NATO de securitate la standarde ridicate, pentru asigurarea protecției comunității aliate.

 

Biroul presă

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: