Marină

Fregata Regele Ferdinand a revenit in tara, dupa participarea la Operatia de Lupta Atalanta

FREGATA “REGELE FERDINAND” SOSESTE ÎN ŢARĂ DUPĂ PARTICIPAREA LA OPERATIA “ATALANTA”

            În perioada 1 octombrie – 30 noiembrie 2012, fregata “Regele Ferdinand” s-a aflat sub comanda Forţelor Navale ale Uniunii Europene şi a participat la Operaţia ATALANTA, de luptă împotriva pirateriei navale, în Golful Aden şi Oceanul Indian.

Operaţia ATALANTA, lansată la data de 8 decembrie 2008, se desfăşoară în conformitate cu rezoluţiile 1814, 1816, 1838 şi 1846 ale Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Operaţiunea a fost prelungită de către Consiliul European până în decembrie 2014 şi are următoarele obiective: protejarea navelor din World Food Programme, acordarea de ajutor umanitar şi protejarea navelor de transport maritim ale Misiunea Uniunii Africane în Somalia; descurajarea, prevenirea şi reprimarea actelor de piraterie şi de jaf armat; protejarea navelor vulnerabile; monitorizarea, de asemenea, a activităţilor de pescuit din largul coastelor Somaliei.

Această misiune reprezintă prima participare a unei nave militare româneşti la o operaţie împotriva pirateriei dar şi prima prezenţă a Forţelor Navale Române la o misiune în Emisfera Sudică, în zona Oceanului Indian, demonstrând faptul că marinarii militari îşi adaptează continuu modul de acţiune la contextul actual al mediului de securitate.

Pregătirea misiunii a început cu mult timp înainte, fiind implicate toate structurile din Statul Major al Forţelor Navale, şi s-a încheiat la Centrul NMIOTC (NATO Maritime Interdiction Operational Trening Center din Souda, Insula Creta, unde echipajul şi nava au fost evaluate aspura modului de acţiune în lupta împotriva pirateriei navale de către specialiştii NATO.

Înainte de a se alătura grupării navale a Uniunii Europene dislocată în Bazinul Somalez, fregata “Regele Ferdinand”, a tranzitat, la 25 septembrie, în premieră pentru o navă de luptă a Forţelor Navale Române, Canalul Suez.

După opt ani de la intrarea în serviciul forţelor navale, nava a participat pentru prima dată la o misiune internaţională cu elicopterul IAR Puma Naval la bord. Pe parcursul celor două luni de misiune, elicopterul a executat misiuni de cercetare şi asigurare a raionului de acţiune, furnizând informaţii despre zona de acţiune şi eventualele pericole.

Misiunile de inspecţie (“friendly approaches”) executate la navele comerciale şi ambarcaţiunile din zona de responsabilitate au avut un grad ridicat de risc pentru echipele de inspecţie şi pentru echipajul elicopterului, în principal prin prisma istoricului acţiunilor din zonă, conform căruia atacurile piraţilor se pot declanşa cu o viteză foarte mare.

Un alt tip de misiune, executată de nava românească a fost asigurarea escortei unei nave care transporta alimente în programul World Food Programme, între două porturi somaleze. Fregata a navigat în apropierea navei comerciale, la o distanţă suficient de mare de coastă pentru a nu fi văzută de către piraţii de pe mal, dar la o distanţă de siguranţă suficient de mică faţă de nava de escortat pentru a putea interveni dacă situaţia ar fi cerut-o.

Concomitent cu această misiune de escortă, a fost descoperit şi raportat un contact suspect pe mare, fiind identificată în proximitate o navă suspectă de pescuit, un dhow. După cercetarea cu ajutorul elicopterului, a urmat o misiune de “friendly approaches” executată cu cele două RHIB-uri (şalupe rapide), având în sprijin de pe navă, echipa de protecţie a forţei.

Datele colectate au fost transmise navei comandant a grupării, iar fregata şi-a continuat misiunea de bază, cea de escortă a navei civile.

Acordarea ajutorului pe mare unei nave vulnerabile a fost un alt gen de misiune executată de fregata românescă. Din cauza unor probleme tehnice şi a unei erori de planificare a marşului, o nava comercială a rămas fără combustibil în mijlocul oceanului, într-o zonă în care curenţii erau puternici. Echipajul fregatei a furnizat navei comerciale combustibil, instrucţiunile pentru navigaţie şi măsurile de bună practică marinărească împotriva atacurilor piraţilor din zonă.

Momentul culminant al participării fregatei “Regele Ferdinand” la Operaţia ATALANTA a avut loc la data de 21 noiembrie, când militarii români au participat, alături de echipajul fregatei turceşti “Gemlik”, la capturarea a nouă persoane suspectate de acte de piraterie, în largul coastelor Somaliei, la o distanţă de 420 mile marine de ţărm.

Cele nouă persoane, suspectate de acte de piraterie, au fost reţinute şi ambarcate la bordul fregatei “Regele Ferdinand”, pentru investigaţii, iar skiff-ul (barca piraţilor) a fost distrus, în vederea prevenirii utilizării acestuia în acte de piraterie.

Pe parcursul celor două luni de participare la Operaţia ATALANTA, militarii români au executat toată gama de acţiuni împotriva pirateriei, misiuni de cercetare a spaţiului naval şi aerian, misiuni de friendly approach, escortarea unei nave din cadrul programului Word Food Programme, acordarea asistenţei unei nave vulnerabile, misiune de asigurare logistică cu elicopterul, monitorizarea activităţilor de pescuit din largul coastelor Somaliei, evacuare medicală cu elicopterul Puma Naval, misiunea de capturare şi reţinere a nouă persoane suspectate de acte de piraterie.

Ziua Armatei României şi Ziua Naţională a României au fost sărbătorite de marinarii militari departe de casă, în Oceanul Indian. Cu prilejul acestor două importante sărbători, echipa de comandă a navei a participat la videoconferinţa cu ministrul apărării naţionale şi factorii de decizie din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Statul Major General şi reprezentanţii Statelor Majore ale categoriilor de forţe.

În toată această perioadă, marinarii români au desfăşurat şi activităţi de diplomaţie navală, în porturile în care nava a acostat. Menţionăm aici instruirea militarilor din cadrul marinei tanzaniene la bordul fregatei, vizitele oficiale ale comandantului navei la autorităţile din Insulele Seychelles şi din portul Haifa, Israel sau vizitele unor demnitari la bordul fregatei.

Astfel, pe timpul escalei în portul Dar Es Salaam din Tanzania, fregata Regele Ferdinand a fost vizitată de Excelenţa Sa Filiberto Ceriani Sebregondi, ambasadorul Uniunii Europene în Tanzania, însoţit de locţiitorul şefului marinei din Tanzania pentru operaţii şi instrucţie dar şi a Excelenţei Sale Iulia Pataki, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Kenya.

Comandantul grupării navale a Operaţiei EU NAVFOR ATALANTA, contraamiralul Enrico Credendino, care s-a aflat la bordul navei când acesta a îndeplinit o misiune în Oceanul Indian, a felicitat echipajul navei pentru modul în care şi-au îndeplinit misiunile.

Echipajul fregatei a găzduit în perioada în care a tranzitat Canalul Suez şi o delegaţie de reprezentanţi diplomatici ai României. Delegaţia a fost compusă din Excelenţa Sa Cornel Alecse, Ambasadorul României în Republica Arabă Egipt, colonel Cătălin Gâscă, ataşatul militar aero şi naval al României şi Mihai Ştefan Dinu, secretar I, pe probleme politice şi de presa al Ambasadei României în Republica Arabă Egipt.

La escala în portul Haifa, nava a fost vizitată de Ambasadorul României în Statul Israel, Excelenţa Sa Edward Iosiper, Consulul Onorific al României la Haifa, Shlomo Smeltzer şi colonel Daniel Cocolici, ataşatul militar al României în Israel.

În cadrul Operaţiei EU NAVFOR ATALANTA, marinarii români au parcurs peste 17800 de mile marine, în peste 1650 ore de marş şi peste 113 de ore de zbor ale elicopterului Puma Naval, au avut şapte misiuni de realimentare pe mare şi şapte misiuni de „friendly approach”.

Prin modul în care s-a comportat pe timpul misiunii, echipajul de la bordul fregatei “Regele Ferdinand” a confirmat faptul că militarii români sunt remarcabili reprezentanţi ai României pe mapamond, demonstrând că Forţele Navale Române dispun de personal bine pregătit, care, prin modul în care îşi îndeplineşte misiunile, continuă să contribuie la consolidarea relaţiilor de cooperare maritimă internaţională ale României.

Focus Nr. 25, Ministerul Apărării Naţionale

Direcţia Informare şi Relaţii Publice

*

Mulţumim pe această cale domnului Locotenent-Colonel Corneliu Pavel şi Compartimentului Informare şi Relaţii Publice al Statului Major al Forţelor Navale pentru amabilitatea cu care ne-au fost transmise materialele prin care am putut informa cititorii portalului nostru despre participarea fregatei Regele Ferdinand în cadrul Operaţiei de Luptă Atalanta.

16 Comments

    • Nu vreau sa ma gandesc la aspecte din astea.

      Pentru Fortele Navale Romane, participarea cu fregata Regele Ferdinand la Atalanta reprezinta o acumulare majora de experienta si acest aspect este nepretuit.

        • @MW: bulgarii si polonezii vor avea la timpul lor. Polonezii de exemplu au avut de exemplu o implicare mai ampla in Afganistan (ce-i drept in alt context si sub alta comanda). Nu poti sa spui ca vrei sa faci parte dintr-o expeditie, alianta, etc. dar cand vine vorba de luat rucsacul in spate “vai, stiti dar eu sunt bolnav, am putina treaba acasa, samd”. Asta ca gest politic daca tot declaram ca nu vrem sa mai avem conditia de “vasali, state satelit, samd”
          In alta ordine de idei consider ca Marina Romana nu a fost prezenta acolo ca sa ne reprezinte pentru ca nu sunt ambasadori. Au fost
          1. pentru a indeplini un angajament al Romaniei (ca membra a UE). E opusul mentalitatii “stam toti in apartament, vecinul de la 4 asteapta sa iasa ala de la parter sa curete zapada, ala de la parter il asteapta pe ala de la 1 ca are masina, ala de la 1 pe ala de la 3 ca pleaca devreme la serviciu, ala de la 3 pe ala de la parter ca are copil mic, samd”
          2. cum am mai spus si mai sus a fost o oportunitate pentru Marina Ro de a desfasura misiuni reale in ocean, in cooperare cu nave ale altor marine, cu durata mult mai mare decat simple iesiri contra pescadoarelor turcesti, contra unor inamici inarmati (chiar daca numai cu AK-uri si AG-uri). Chestia cu pescadoarele turcesti e mai mult o treaba politieneasca decat militara e mult mai simpla ca nivel de complexitate decat misiunea Atalanta.

          • Cum se face ca poparele celor doua Americi,Asiei Africii,Australia si Oceania traiesc in pace si colaborare,iar numai Europa trebuie permanent sa fie terenul unor experimente multinationale?Unora le trebuie neaparat niste “negrii” in gradina,ca asa s-au obisnuit.

            • Ei, nu e chiar asa… Numai ca la noi nu apar stiri despre tensiunile din alte parti, pentru ca nu este loc de “monden”-ul băştinos.

              Brazilia era sa ii incalece pe Columbieni de cateva ori in ultimul an, in urma unor incidente la granita si a unor conflicte ale brazilienilor care lucreaza in Columbia, in apropierea granitiei… care au cam fost abuzati de politia columbiana.

              Venezuela, daca nu ar fi americanii in si in spatele Columbiei, ar sari imediat gardul peste columbieni.

              Chile are probleme cu nu mai stiu care tara, careia in urma unui razboi de demult, i-a taiat accesul la Oceanul Pacific si acum respectivii se plang pe la ONU, ameninta ca vor lua masuri pentru a-si recupera teritoriul. Simpatica a fost invitatia liderului chilian: “sa incerce”.

              In plus, Europa a colonizat si matrasit sau subjugat populatiile bastinase de pe majoritatea hartii. Normal ca noi suntem aia tampiti, ca am avut parte de foarte multe razboaie si ne-am ales cu avansul tehnologic vreme indelungata peste restul hartii doar pentru ca eram in cautarea unor metode mai bune de a ne da in cap. 🙂

              • In America Latina nu a mai fost un conflict militar din 1940.Malvinele este alceva.Ma gandeam ca in secolul XXl,Europa sa gandeasca altfel,dar ti-ai gasit,este greu sa scapi de sindromul”natiunea dominanta”.

                • pai sa vedem explicatii:
                  1. tarile Americii de Sud sunt “ca fratii” – vorbitori de spaniola cu exceptia Braziliei (portugheza) care-s un fel de “veri” – sunt popoare cu origini etnice si culturale comune, cu destul de multe puncte comune ca sa nu aibe rivalitati de netrecut
                  2. intre ele au tot avut conflicte din 1940 incoace doar ca respectivele tari avand puteri militare reduse raportat la dimensiunea teritoriului(mai putin Brazilia) razboaiele lor nu au facut asa multa valva precum mecanizatele razboaie din Orientul Mijlociu sau Vietnam.

  • da’ piratii, unde e piratii?
    au prins noua chiori intr-un schif (asa se zice pe romaneste), dar aca au fost pescari?
    ia uite ce zice “adevarul” dupa misiunea in marea mediterana http://www.adevarul.ro/locale/constanta/Cu…#commentsPage-2
    “Fregata Regele Ferdinand s-a întors din ultima misiune NATO în decembrie 2010, desfăşurată în luna noiembrie, tot în Marea Mediterană. Acţiunea reprezentase a şasea participare a Forţelor Navale Române la operaţiunile de sporire a securităţii în Europa.
    „A fost o misiune ce a avut ca scop securitatea în Europa şi descurajarea acţiunilor teroriste. În timpul patrulelor am descoperit nave suspecte ce transportau ţigări. Noi nu ne ocupăm de acestea, dar am dat raportul mai departe pentru a se lua măsuri”, a declarat atunci căpitanul second Marian Ioan.”
    “Preşedinţia a precizat că pentru operarea timp de trei luni în Marea Mediterană este necesară suma de 4,5 milioane euro, ce vor fi alocaţi de Executiv în următoarea şedinţă de guvern.”
    DECI AM CAUTAT ARME PENTRU GADAFI SI AM GASIT TIGARI. DISTRACTIA NE-A COSTAT 4,5 MILIOANE DOLARI.
    astea doua luni de misiune cat ne-a costat? pentru cei noua ciudati?
    exercitii mult mai ieftine puteam face si in marea neagra, cu niste pescari turci care ne fura calcanul.
    ASPECT NEPRETUIT PE DRAKU, NENE RESBOIULE!

    • Hei, dar asta este un subiect interesant pentru o dezbatere!

      Aveti putintica rabdare, peste de doua postari, apoi va am sa postez ceva dedicat participarii noastre la Atalanta si vom vorbi acolo.

  • eu sincer nu inteleg lamentarile gen :e prea scump,noi carpiti in fund …samd
    suntem intr-o alianta si o alianta comerciala ,politica samd cum e ue si care vrea sa devina mai mult si care isi protejeaza interesele
    cand ne vine randul sa facem ceva ,dam din colt in colt si-i injuram pe toti
    e datoria noastra ,ne face sa parem seriosi ,ca suntem in stare de a face ceva ce ne-am asumat
    dupa aia ideea aia cu conflictele ,cu capacitatile …nu stiu eu ,poate nu stiu atata istorie ,dar din cata stiu cele maii bune rezultate in conflicte ,absolut in toate le-au avut unitatile cu experienta
    sa ai tehnica la ultima si sa o lustruiesti si sa te uiti la ea….,ptr ce o cumpar ,sa o pun in poze?
    sunt masinarii de razboi ,incadrate in regulamente militare ce-mi impide folosirea lor pe timp de pace
    de ce arunc banii pe ele daca nu le folosesc?
    avem un ex concret in urma cu 23 de ani ,nu e nevoie sa ne uitam la altii
    la ce foloseste o armata supradimensionata ca dotare si personal atata timp cat pumnul nu stie unde e cotul si cotul nu stie unde e capul
    in dec 89 nici o unitate nu stia cum trebuie sa actioneze si a actionat dupa niste principii arhaice de cand lumea,operatorii(soldatii) fiind precum turmele de oi
    nu se compara experienta de lupta cu antrenamentul niciodata

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: