Istorie

Facutu-s-au acest steg al Agiei

P1250788

 

Dragi cititori! Iacătă că vinerea istorică, apare şi marţea, după posibilităţi…

Astăzi dorim a ura Poliţiei Române, La Mulţi Ani şi la cât mai multe misiuni duse la îndeplinire! Motivul acestor urări este unul cât se poate de simplu, astăzi este Ziua Poliţiei Române.

Totuşi, se ridică o întrebare din mulţimi: De ce cu ocazia sărbătoririi “Bunei Vestiri” în calendarul creştin-ortodox se sărbătoreşte şi Poliţia?

Ei bine, răspunsul face apel la nişte tradiţii ce vin din Evul Mediu şi care au legătură cu vexilologia, ştiinţa care se ocupă cu studiul steagurilor de orice fel, tip şi model.

Dar să cernem povestea… La 25 martie 1822, domnitorul Grigore Ghica (1822-1828) al Ţării Româneşti înmânează marelui agă Mitiţă Filipescu un “steag mare” al Agiei. Momentul este unul de maximă importanţă, atât pentru instituţie cât şi pentru ţară. Domnitorul Grigore Ghica este primul domn pământean după dispariţia domnitorilor fanarioţi ca urmare a Revoluţiei de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu. Agia, pe de altă parte, este una dintre puţinele instituţii cu caracter militar păstrate în principate odată cu instalarea domniilor fanariote şi dispariţia, practic, a oştilor domneşti, aceasta rămânând doar la nivel de pază şi ordine internă, de multe ori cu mercenari alogeni, a se vedea aici cunoscutele “cete de arnăuţi” din istoriografia populară. Astfel Agia, deşi un nume turcesc, păstrează în componenţa sa vechi unităţi militare medievale româneşti cum ar fi vânătorii şi dorobanţii, ultimii făcând chiar tematica unui articolaş mai vechi apărut pe aici. În plus, sub oblăduirea ei apar şi primii tulumbaci, pompierii terminologiei epocii, care devin de altfel germene unei alte arme.

Drapelul în sine, la care dorim să ne referim acum este iarăşi o piesă interesantă. De ce spunem aceasta? Motivul este acela că drapelul agiei preia atributele vechilor drapele militare medievale şi le combină cu cele ale drapelelor militare de epocă modernă.

Astfel, din punct de vedere al aspectului general, drapelul este lucrat în mătase de crem gălbuie, probabil galben-aurie la origine, iar ca dimensiuni are 2,4 m lungime şi 2,1 m lăţime. Hampa drapelului, din lemn cu vârf de lance metalic, este de 3,6 m. Observăm astfel din dimensiuni că este un drapel mare, ce se înscrie în caracterele epocii de mărime, iar epoca noastră, la care facem referire este post-napoleoniană.

Drapelul păstrează sistemul medieval al celor două feţe cu elemente distincte pentru fiecare steag. Pe faţa acestuia se află un chenar de aur şi la mijloc o ghirlandă de aur. În interiorul ghirlandei, pe albastru, se află o acvilă neagră, conturnată, cu zborul jos, cruciată de aur şi stând pe un munte verde. Adică este stema Ţării Româneşti, o acvilă în culoare neagră, întoarsă spre spate cu aripile lăsate în jos şi cu o cruce aurie în clonţ. Între muntele verde şi ghirlanda înconjurătoare se află următoarea inscripţie în slove româno-chirilice negre:

Făcutu-s-au acest steg al Agiei la prefacerea Domnilor dintre pământeni ai Ţării-rumâneşti Măria Sa Grigorie Dimitrie Ghica voevod, cu anii 1822, prin epistasia Dumnelui vel Aga Mihăiţă Filipescu.

Ghirlanda este timbrată, adică are deasupra, o coroană regală iar, în spatele ei, se încrucişează: tuiuri, buzdugan, drapele, stindarde, lănci, săbii, puşti, topoare, tobe, etc. iar jos de tot atârnă o balanţă ce, conform gl. Năsturel, primul descriptor al drapelului, face aple la starea lucrurilor de dinainte când dreptatea nu era aceeaşi pentru toţi Românii sau, nu era deloc înainte de “prefacerea Domnilor dintre pământeni”. În colţul de sus şi liber (care fâlfâie) al steagului se află o lună nouă conturnată, adică cu coarnele întoarse spre dreapta, iar în partea opusă, simetric, un soare tot de culoare aurie.

Pe cealaltă faţă a steagului se reproduc identic aceleaşi obiecte în sens invers, în afară de interiorul ghirlandei unde, în locul acvilei, se află reprezentată, Buna Vestire, adică îngerul cu crin în mână şi Maica Domnului. Inscripţia se repetă şi aici.

Observăm din această descriere că steagul de care vorbim aici păstrează două linii de model. Pe de-o parte avem modelul tradiţional medieval, în care pe o faţă avem reprezentate însemnele ţării şi ale domnitorului, în cazul Evului Mediu românesc, prin inscripţii iar pe cealaltă faţă avem o icoană ortodoxă, ce face referire şi la prapurile (steagurile) bisericeşti, pentru a invoca bunăvoinţa dumnezeiască. Pe de altă parte avem modelul modern, european, care face apel la impunerea unor anume elemente, ca dimensiunea şi purtarea, cât şi instrumentele ce sunt în planul secund al însemnelor ţării, adică piesele militare în abundenţă.

Icoana fiind a Bunei Vestiri, după cum descriam şi mai sus, era natural astfel ca înmânarea acestuia să se petreacă în această zi şi astfel, cum înmânarea unui drapel este un eveniment cum nu se poate mai important într-o instituţie, ziua de astăzi să ajungă a fi sărbătoarea Poliţiei.

Imaginea de mai sus se regăseşte ca reproducere în lucrarea Steagul, Stema României, a generalului Petre Năsturel, unul dintre primii care s-au ocupat de arta heraldică şi vexilologică la noi în ţară, şi care a lăsat descrieri foarte interesante dar şi mult dezbătute, asupra steagurilor româneşti, pe care, multe dintre ele, le-a întâlnit şi care există conservate şi astăzi. Spunem aceastea deoarece şi acest drapel există. Faţa acestui drapel, cât şi stadiul în care se află astăzi, se regăsesc în link-ul de mai jos.

http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?k=EC61BAEB55FE42FAA4AFAD9E3BF1ECE7

În concluzie, urăm la ceas aniversar, La Mulţi Ani Poliţiei Române!

– drd. Emil Boboescu-

6 Comments

  • traditiile vin dinaintea evului mediu. cu mult.

    nu e intamplator ca zilele categoriilor de arme si ale unora dintre specialitatile militare sunt la sarbatori religioase.

    nu numai la noi.

  • interesant, e prima oara cand vad Drapelul.
    Soarele si Luna sunt cat se poate de mitraice. balanta vine de la Isis.Muntele Verde cred ca e de la persani.
    combinatia rosu/verde de la primele ordine cavaleresti occidentale (ca in alte parti existau de niste sute de ani).

  • Aveţi dreptate în ceea ce priveşte îngemănarea tradiţiilor în epoci mult mai vechi. Eu însă doream să punctez momentul de turnură în tradiţia steagurilor militare româneşti în care se îngemănează vexilologia medievală cu cea modernă.
    În ceea ce priveşte alegerea elementelor, din punctul meu de vedere aici avem de-a face cu influienţa puterii suzerane, Imperiul Otoman, vezi prezenţa tuiurilor.
    Pe de altă parte existenţa acestor simboluri este de regăsit şi în tradiţia noastră, antică şi medievală. Lucrările pe acestea abundă de discuţii şi contradicţii între surse, mai ales când vine vorba de interpretare. Piesa de rezistenţă însă rămâne munca profesorului heraldist Dan Cernovodeanu, ale cărui scrieri se găsesc publicate şi recent.

    • Aici mai pot adăuga şi lucrările profesorului Corneliu Andonie, specialistul pe drapele şi decoraţii al Muzeului Militar Naţional ale cărui lucrări istoriografice din ultima perioadă au relevat multe interpretări uneori eronate.

    • well done.
      astept si un artiol despre primul Drapel de Lupta al Armatei Romane.

      ps: cred ca e o adresare la per tu e mai potrivita, in ciuda traditie franceze de a folosi “pluralul de politete”, care ba e respect, ba e morga cu aer de superioritate :).

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: