Aviaţie

F-16 venezuelean in Iran pentru calibrarea radarelor si antrenamentul pilotilor iranieni

Hugo Chavez aratand o fotografie cu un P-3 Orion interceptat de catre un F-16 venezuelean

Iranul a efectuat teste cu cel puţin un avion F-16 pentru ca radiolocatoriştii să calibreze radarele şi să se familiarizeze cu capabilităţile acestui tip de avion ce ar putea fi înfruntat în cazul unui atac din partea Israelului sau Statelor Unite ale Americii.

Trimiterea unui astfel de avion din Venezuela, demontat şi încărcat la bordul unui avion Boeing 707, a fost confirmată de către o agenţie de spionaj non-Occidentală, precum şi de o sursă din comandamentul Forţelor Aeriene Venezuelene care a dorit să-şi păstreze anonimatul. O a treia sursă dezvăluie că există un tratat de cooperare militară strânsă între Caracas şi Teheran, conform căruia venezuelenii se obligă să furnizeze câteva avioane F-16.

Analiştii consideră că un atac din partea Israelului se va baza în principal pe avioanele F-15, datorită performanţelor superioare şi anduranţei mari. Totuşi, pentru că aceste avioane ar necesita realimentare în aer, este posibil ca avioanele israeliene să folosească o bază  în Azerbaijan, situată în partea de nord a Iranului, fapt care ar duce şi la posibilitatea folosirii avioanelor F-16, avioane din care SUA dispune în număr mare în bazele din zona Golfului Persic.

Venezuela a achiziţionat din SUA avioane F-16 înainte de venirea la putere a lui Hugo Chavez. Dintre cele 24 F-16 cumpărate în 1983, trei au fost avariate în accidente, iar în prezent se consideră că numai doisprezece avioane mai sunt operaţionale. Celelalte se odihnesc în hangare, în lipsa pieselor de schimb, dar câteva au fost vândute sau transferate unor ţări fără permisiunea SUA.

Regimul Chavez a decis înlocuirea avioanelor F-16 cu 24 avioane Suhoi.

Conform informaţiilor date de sursa venezueleană un avion F-16 biloc de la Maracay a fost dezasamblat şi transportat în lăzi mari din lemn fără nici o indicare exterioară a conţinutului de la baza aeriană El Libertador la bordul unui avion Boeing 707-6944, cu escale în Brazilia şi Algeria. Avionul a fost reasamblat la baza aeriană Mehrabad Iran şi a efectuat inclusiv zboruri de antrenament cu iranienii.

“That airplane is very useful for the air force of Iran, because they can train their own pilots in the tactics of others. It shows the deep relationship between Iran and Venezuela. “

– a spus Harmon Ely, cercetător la International Institute for Counterterrorism Israeli.

Sursa: ABC International

– Resboiu –

4 Comments

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: