Aviaţie

F-16: avem sau nu avem bani in buget?

Mihail Vasile Ozunu

Controversă în Parlament pe achiziţionarea avioanelor F16. Sunt sau nu bani în buget pentru această investiţie?

Fondurile necesare achiziţionării de către MApN a avioanelor F16 au stârnit o controversă în Comisia de Buget, după ce secretarul de stat Mihail Ozun a evitat să spună clar dacă aceste achiziţii “au fost prinse în buget”, răspunsul lui lăsând loc de interpretări.

Între deputatul PNL, Mihail Donţu şi secretarul de stat de la MApN, Mihail Ozun, a avut loc un schimb de replici despre achiziţionarea avioanelor multirol.

Mihail Ozun (MApN): Nu am vorbit despre achiziţionarea unui model F16, ci despre iniţierea unui program de achiziţionare a unui avion multirol. Şi asta se face. Când vom avea soluţia vă vom putea spune mai multe.
Donţu Mihai, deputat PNL: V-am întrebat dacă este bugetat.
Ozun: Se caută soluţia asta v-am spus
Donţu: V-am întrebat dacă este buget. Sunt prinse în buget capitole în legătură cu acest lucru?
Ozun: Este. Avem posibilitatea să iniţiem.

Cum traduce deputatul PNL, Mihail Dontu, acest răspuns: “sunt bani prinşi în buget pentru achiziţionarea avioanelor multirol”.

“Dânsul (n.r. -secretar de stat MapN) a evitat în două rânduri răspunsul, spunând că se va iniţia un proces de achiziţie, întrebarea mea a fost dacă a fost bugetată. A declarat că este cuprinsă în buget şi că se va iniţia, adică pe baza sumei cuprinse în buget va începe procedura de achiziţie a acestui avion. Era o sumă la capital foarte mare, mult mai mare decât cea din 2011 şi de acolo mi-a venit ideea, coroborat cu poziţia ministrului Oprea. Când să întreb la ce sumă se referă exact, s-a ridicat şi a plecat. Conform declaraţiei lui că este în buget, înseamnă că această sumă este în buget”, a precizat pentru gândul deputatul PNL.

Şi senatorul liberal Dan Radu Ruşanu a declarat că secretarul de stat de la MApN a spus că în buget s-au prins parţial fondurile necesare achiziţionării avioanelor multirol.

CSAT a aprobat în luna martie 2010 propunerea MApN de achiziţionare a 24 de avioane F16 în uz.

Sursa: Gandul

12 Comments

  • Adica se reia procesul? Ma rog vor fi emise RFPuri si se va lua o decizie.
    Tipul asta MApN induce in eroare pe toata lumea. In extremis confirma ceea ce banuiam eu ca achizitia blk 25 a cazut, ele luand drumul Indoneziei. Deci raman F-16 noi si Gripen in competitie.

    • pai alea de se duc la indonezia sunt luate de la amarg nu?sau cum ii zice.romania parca le lua din uz de la garda nationala.daca e asa cum spui tu inseamna ca s au dat de gol si a iesit faptul ca le luau de acvolo.sau poate le ametesc io.

  • Un like it pt F-16…este un avion perfect necesitatilor si bugetului MApN …dar acum sa rezolve situatia asta cu fondurile si dupa mai discutam de inlocuitorul mig-ului…

    • Un like pentru Gripen C/D fiindca pentru noi este mai valoros decat un F 16 si e “un avion perfect necesitatilor si bugetului MApN” si in plus o sa vina cu OFFSET!

  • Bre, se mai trimit RFP-uri catre diversi? Sau se merge pe achizitie din sursa unica?
    Anu’ trecut n-au avut bani de avioane, acum, ca au 60 de milioane in plus vor si doua Spartane, vor si multirol? Io inteleg ca vin sarbatorile, da “Geambasii” de avioane nu fac reduceri…

    • E vorba de o decizie de luat – care nu te costa nimic.
      Da, e posibil ca Romania sa mai emita o serie de RFPuri la LM/DSCA, Cassidian/Eurofighter si Saab, ca sa ceara imbunatatirea ofertelor deja transmise. Sau mai curand sa discute detaliile legale. Ma rog – tot prin martie s-ar putea lua decizia finala.

  • Nu sunt fan F-16, as fi preferat contractul cu suedezii pentru JAS-39; sunt avioane noi, suedezii reinvestesc suma de achizitie in Romania, se creaza locuri de munca, venituri la buget, crestere economica mai mare de 1,8% etc. Bine, Suedia nu e Marele Licurici care ne indeamna prin intermediul d-lui ambasador sa fim fericiti ca la noi nu-i ca in Siria (apropos, ei cand ii vor ancheta pe militarii lor vinovati pentru uciderea deliberata a unei familii cu doi copii in centrul Bagdadului in vara lui 2009?).
    Dar, macar F-urile alea sh sa le luam, ca bani sunt (e adevarat, sunt pentru alte investitii “strategice”, ex. finantarea de catre Statul Roman a investitiilor ce vor fi facute la Rosia Montana de catre o companie privata care va plati apoi o redeventa de doar 4%).
    Tuvarasu’ Basescu, uita, bre, baietii astia sa zboare si e pacat, bre!

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: