Armata Romana Fortele Navale

Exercitiul “Ariadne 19” a ajuns la final

Joi, 21 martie 2019, comandantul Navei Maritime Hidrografice Cpt.Cdor. Alexandru CĂTUNEANU, cpt.-cdor Casian Rogers, a participat la analiza post acțiune a exercițiului multinațional ARIADNE 19, împreună cu ceilalți comandanți ai navelor aliate implicate în exercițiu.

NMH Alexandru Catuneanu

NMH Alexandru Catuneanu

Activitățile desfășurate de navă au fost apreciate de către conducerea grupării navale, grupa de scafandri specializați în neutralizarea dispozitivelor explozive subacvatice aflată la bord a îndeplinit în siguranță operațiuni de scanare a raionului desemnat, dar și operațiuni de scufundare pentru identificarea acestora, iar echipajul navei și-a dezvoltat nivelul de instruire în cadru multinațional, în domeniul specific luptei împotriva amenințărilor subacvatice.

Participarea la acest exercițiu din Marea Mediterana contribuie la dezvoltarea relațiilor multilaterale dintre Forțele Navale Române și forțele navale participante și demonstrează faptul că România este un partener credibil și un furnizor de securitate în cadrul NATO.

Urmează ultima etapă a misiunii, plecarea navei din Insula Creta către portul Constanța, unde va ajunge la începutul săptămânii viitoare, și echipajul va putea să raporteze “Misiune îndeplinită!”

 Corespondență transmisă de cpt. Roxana Alexandru,

ofițerul de relațiipublice al navei

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: