Diverse

Exercitiu tactic al Brigazii Antiteroriste la Ambasada Israelului

BAT

BAT

Astăzi, 30 ianuarie 2016, la sediul Ambasadei Statului Israel la București, Brigada Antiteroristă (BAT) a Serviciului Român de Informații a desfășurat, în cooperare cu structura de securitate a Ambasadei Israelului, pe de o parte, și IGPR și Jandarmeria Română, în calitate de membri ai Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului, pe de altă parte, un exercițiu de rezolvare a unei crize teroriste cu luare de ostatici.

Aplicația tactică a fost organizată de Serviciul Român de Informaţii, în calitate de autoritate naţională în prevenirea şi combaterea terorismului, după un scenariu ce a inclus derularea unui ansamblu de măsuri specifice de intervenție contrateroristă, precum și intervenție pirotehnică pentru neutralizarea unui presupus dispozitiv exploziv improvizat amplasat într-un bagaj abandonat în fața obiectivului.

Scopul exercițiului a fost de a testa capacitatea de reacție a instituțiilor din Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (SNPCT), în condițiile declanșării unui atac terorist la unul dintre obiectivele aflate în responsabilitate.

Ansamblul activităților a vizat evaluarea eficienței măsurilor de răspuns la o situație de criză teroristă și, în particular, gradul în care BAT (dispozitive de comandă, negociere și asalt, inclusiv dispozitive pirotehnice) acționează ca un tot unitar pentru gestionarea crizei și restabilirea ordinii legale.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: