Aviaţie Diverse

Eurofighter Typhoon la BIAS 2015

Anul acesta, la BIAS 2015, am avut surpriza de a-l vedea zburând pe controversatul Eurofighter Typhoon. Controversat pentru că a împărţit publicul în două: lăudătorii, cei care spun că Eurofighter Typhoon este un avion de luptă excepţional şi criticii, pentru care avionul este mult prea costisitor.

Avionul multirol de vânătoare, bimotor, rezultat în urma eforturilor a trei companii partenere: Alenia Aeronautics, BAe Systems şi EADS, sub pălăria NETMA (NATO Eurofighter and Tornado Management Agency), se află în producţia de serie şi se regăseşte în flota Forţelor Aeriene Regale-Marea Britanie (Royal Air Force), în flota Luftwaffe (Jagdgeschwader 74), a Forţelor Aeriene Italiene, a Forţelor Aeriene Spaniole etc.

Manevrabilitatea avionului a fost caracterizată ca fiind „impresionantă” de către Şeful Statului Major United States Air Force, Generalul John P. Jumper, care l-a pilotat. Acest lucru a putut fi observat şi de către noi, spectatorii de la BIAS, însă din altă perspectivă.

La BIAS am stat cu aparatul foto la ochi pentru a putea surprinde fiecare mişcare a Eurofighter Typhoon şi iată ce am „capturat”:

Eurofighter Typhoon (30)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (29)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (28)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (27)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (26)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (25)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (24)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (23)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (22)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (21)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (20)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (19)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (18)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (17)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (16)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (11)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (10)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (9)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (8)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (7)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (6)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (5)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (4)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (3)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (2)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Eurofighter Typhoon (1)

Eurofighter Typhoon@BIAS 2015

Ca să vă fac invidioşi, vă spun că a treia zi de la BIAS, de la serviciu, am avut ocazia să văd decolarea a două Eurofighter Typhoon, de data aceasta fără aparat foto, aşa că le-am putut admira şi auzi în toată splendoarea lor. „Impresionant” : )

– Adina Călin   –

23 Comments

  • super pozele – si cred ca atat laudatorii cat si criticii au dreptate – e un avion excelent, probably cel mai bun la multe capitole, insa e si foarte scump.

  • Prefer americanul F-15 decat europeanul EF aparut dintr-o mama si 5 tati.
    Industria europeana a depus armele, nu va mai scoate noi aparate noi dupa Gripen, EF si Rafale si in general par in urma celor de peste ocean cam la toate capitolele importante, motor, radar, etc

    • @ Raptor – eu prefer Typhoon-ul F-ului 15 deoarece are multe avantaje operationale inclusiv pe partea de folosire de pe piste scurte ca sa nu mai vorbesc de pachetele electronice operationale din acest moment.
      Eu ma bazez ca europenii o sa scoata alt aparat in viitorii 15 ani deoarece pana la acel moment nu o sa aiba nevoie de un design cu totul nou.

  • Fotoghenul romanesc de proasta calitate sau motoarele de proasta calitate?
    Cam lung si vizibil smoke trail-ul,ochiometric mai usor de detectat de catre un ochi de vultur.
    Mai ca as paria pe fotoghen de zici ca merg pe motorina cu diuze care pipilesc.

    • Dar ce zici de fluviul de fum lîsat de un MiG-29 cu gazul pus?

      Apropos, unde sunt observ cel puțin o celulă de Rafale pe zi, de obicei după prânz apar în trei sau chiar patrulă, celule de dimineața până seare. Când am ghinion îi observ făcând ghidușii – coboară la sub 100 de m de rasul mării și urcă cu gazul în plin (fără forțaj) în șandelă… îmi strică tot cheful de muncă nu alta.
      Ce nu am observat sunt tocmai dârele (mai puțin condens când zboară sus), în plus motoarele franțuze sună nefiresc de silențioase, sau poate am urechea calată pe sunetul de Tumansky și nu sesizez difuzul sunet Snecma.
      Acu două zile urmăream o trecere joasă a unei celule de Super-Etandard – da da încă le zboară ! , motorul la fel de silențios – făceau un fel de pattern de încadrare a unei ținte la sol (mare) și trecere pt observare, apoi degajau urcau la 1200-1500 și reîncepeau.

      • Motorul Rafale are puterea la super Hornet, 80-90kn. F-16 bk 60 are undeva la 135kn, adica are motoare cu 50-60% mai puternice, la fel si F-15 tot prin zona 120-130kn se invarte puterea motorului cu postcombustie, deci americanii sunt la ani lumina in fata europenilor la capitolul putere a motoarelor.

        • Știu… dar tot mă surprinde când în aud și deja e la vedere. Între noi fie vorba cam știu unde să caut cu ochiu și cunosc se aud zboară avioanele, totuși e impresionant Rafale. Și de aproape și pe cer, doar că e făt bătrân – în viitorul apropiat.

        • Deci – daca nu ai proiectat inca motare mai puternice este din cauza cerintelor operationale nu neaparat a limitarilor constuctive legate de tehnologii.
          Uita-te la americani ce probleme au cu motorul de F 35, si tehnologic este posibil dar practic inca nu a ajuns la maturitatea dorita.

        • 142kn chiar
          http://www.geaviation.com/military/engines/f110/

          Motorul de pe rafale e cam aceeasi clasa ca f404 a lui f18, amandoua sunt bimotoare navale etc
          nu inseamna ca altii nu pot face
          su27 modernizate au motorul care voia sa il faca lyulka da nu putea urss, 135 kn
          su35 are motoare de 145kn

          si europenii daca ar avea nevoie de unul mai mare, l-ar putea proiecta si fabrica

          • Rusii pot face si de 200kn sau sa ia de pe Il-76/78 ori An-124 ca sunt nefiabile.
            Deocamdata la motoare putem discuta doar de americani si europeni.
            Rusii si chinezii nu sunt de luat in statistici.

              • Am glumit cand am dat exemple cele mai mari aparate de zbor ale lor, la fel puteam indica mitoarele de pe naveta Buran.
                Am facut-o tocmai sa subliniez ca nu conteaza forta daca sunt proaste si se strica repede.

      • de ce sa nu zboare super-stindardul ? 🙂 doar sunt mai noi ca an de fabricatie, decat noile noastre f16 🙂
        La anu’ era vorba sa iasa, daca respectau programul de rafale marine, asa poate le mai prelungesc un pic, e ciudat ca e avion care duce racheta nucleara dar nu poate ateriza cu ea neutilizata 🙂 dar altfel frumoasa tzara frantza 🙂

        atar-ul de pe super-stindard (apropo, atar vine de la ce au reusit sa adune in zona de ocupatie frantuzeasca de la bmw si dornier, atelier tehnic aeronautic rickenbach) e fara postcombustie,
        M-am uitat pe wiki, si rap de presiune doar 6,15 , normal ca suna altfel decat f5 sau mig21

        • Normal că normal, dar îți zic că mă atinge să-i văd roind așa jos, frumos și relaxați. La noi e altfel…

          • Una e sa executi manevre la joasa altitudine in cadrul unor exercitii si alta e sa fii idiot cum aveam destui prin RoAF care mergeau paralel cu masinile de pe autostrada sau treceau pe sub poduri de dragul distractiei.

              • Mare caracter, mare pilot și ce succes avea la domnițe…
                De lasere nu știu nimicuța, însă rase-motte e una din cele mai tradiționale tradiții în aviația românească. De asemenea, „concursuri” de trecut pe sub stâlpi electrici, poduri sunt la fel de antologice ca unele chefuri și bețiile crunte 😉 .
                Dar tot nu sunt de acord cu catalogarea comentatorului de mai sus. Părerea mea e că fac parte din pregătire și antrenament, realmente. Când dai de rahat trebuie să te scoți și tot ești obligat să zbori la limită, iar dacă unii au exersat ceva dinafara manualului, nu cred că merită mânjiți așa… cu atât mai mult cu cât nu cunosc multe cazuri când au căzut cu MiG-ul făcând agerimi.

                • Umbla zvonul ca si Laurentiu Chirita tot asa a “cazut”. Oricum la cata secretoamania in RoAF, pot sa cada si cateva zeci si tot nu o sa se stie de ce.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: