Armata Romana Fortele pentru Operatii Speciale

Eroul intre eroi: Maior (pm) Petre Tiberius Marcel

Pășind în liniște prin zăpada unei ierni târzii, ne-am despărțit pe aleile Cimitirului Eroilor să-l găsim pe Vulturul Petre printre dorobanți, vânători de munte, pionieri, artileriști și grăniceri căzuți la datorie.

Maior pm Petre Tiberius Marcel

Maior pm Petre Tiberius Marcel

Într-un flanc al tricolorului am găsit locul unde își doarme somnul de veci. N-am vorbit, dar i-am vorbit cu sufletul în timp ce adăposteam cu zăpadă lumina câtorva lumânări.

Și am mai tăcut o vreme, privind când la numele-i scris pe cruce, când sus la tricolor.

Dumnezeu să îl odihnească în pacea sa pe Petre al Vulturilor și al nostru, al tuturor românilor luptători și al celor pentru pacea cărora eroii noștri s-au jertfit.

Ne-am desprins de lângă Petre cu lumină pe care am presărat-o din loc în loc și pentru alți luptători.

Și am plecat în tăcere, întorcând din când în când privirile în urmă, mulțumind în gând pentru Pacea pe care ne-au oferit-o cei care au ales calea.

 

Mulțumim, noi:

Andrei Alexandru

Iuliu Popovici

Marius Constantin

Iulian Iamandi

1 Comment

  • Dumnezeu sa-l odihneasca! A murit eroic, in lupta, aflat in fruntea detasamentului. Toti camarazii din ROU FOS nu-l vor uita niciodata!

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: