Recep Tayyip Erdogan

Recep Tayyip Erdogan

Prim-ministrul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că Ankara va continua procesul de aderare la Uniunea Europeană, însă s-a arătat nemulţumit de faptul că Bruxellul amână acest moment.

“Continuăm neîncetat procesul de aderare. Din 1963 ne-am păstrat răbdarea , însă Uniunea ne ţine pe loc, cerându-ne nişte obiective pe care nici ei nu le aplică. Acest lucru este lipsă de respect! UE nu este o necesitate pentru Turcia. Nu va veni sfârşitul lumii dacă nu ne vor accepta”, a afirmat acesta.

Totodată Erdoğan nu exclude aderarea Turciei în cadrul altor organizaţii internaţionale precum Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est sau Organizaţia de Cooperare de la Shanghai.

“Am putea să aderăm în cadrul acestor organizaţii. Nu trebuie să dăm socoteală nimănui pentru acest lucru. Nu subestimăm aderarea la UE, dar nu este o coincidenţă faptul că luăm în calcul alte posibilităţi. Căutăm pieţe economice în toată lumea” a mai adăugat acesta.

Sursa: Stiri Externe

Tiptil-tiptil, încep să devin fanul lui Erdogan.

 

– Iulian Iamandi –