Centrul EOD Ramnicu Valcea pe frontul alb de acasa

Centrul EOD Ramnicu Valcea pe frontul alb de acasa

An de an, ninsoarea aduce aminte poporului ca exista Armata. Specialistii in orice, vor uita pentru o vreme sa arunce cu noroi in multiroale, in pensii, in mercenarii aia care se duc in Afganistan ca sa se imbogateasca. Brusc, dar mai ales temporar, parerile vor fi roz.

Din cand in cand, va fi la fel de rau. Acum sub forma vehementa a comenzii prin pocnit din deshte: “Sa vina Armata dom-le! Ia… sunati-l in direct pe ministrul ala al lor, sa-i zicem noi cateva la televizor!”

O vreme, vor munci din greu prin viscol. Pana cand cetatenii vor putea din nou sa-i uite fara remuscari.

Iulian Iamandi

Comunicat nr. 14
Data: 25.01.2014
Intervenţii ale structurilor MApN pentru deblocarea căilor de comunicaţii Militari din structurile Ministerului Apărării Naţionale acţionează sâmbătă, 25 ianuarie, la două intervenţii în judeţele Argeş şi Vâlcea pentru a debloca căile de circulaţie şi a sprijini populaţia afectată de ninsori şi viscol.
Cele doua misiuni sunt realizate la solicitarea autorităţilor locale. Aproximativ 40 de militari, cu trei transportoare amfibii blindate şi două autocamioane cu tracţiune integrală acţionează pentru deblocarea autostrăzii A1, iar alţi 10 militari, cu mai multe autospeciale, acţionează pentru deszăpezirea căilor de comunicaţii din localităţile Mădulari şi Şuşani din judeţul Vâlcea.
***
Ministrul apărării naţionale a dispus încă de ieri, 24 ianuarie, creşterea capacităţii de reacţie a tuturor subunităţilor de intervenţie pentru situaţii de urgenţă în zonele ţării cu cod portocaliu. În prezent, aproximativ 4.000 de militari, cu 650 de mijloace tehnice, sunt pregătiţi să intervină de urgenţă, la solicitarea autorităţilor publice locale şi centrale, în sprijinul populaţiei afectate de ninsori şi viscol. În caz de nevoie, Ministerul Apărării Naţionale va interveni suplimentar cu alţi 4000 de militari şi 530 de mijloace tehnice.
_Biroul de Presă
Comunicat nr. 15
_În acest moment, peste 30 de militari şi trei autocamioane acţionează în zona localităţii Lehliu Gară pentru deblocarea autostrazii A2. Cele două detaşamente fac parte din Brigada 1 Mecanizată Bucureşti.
_Continuă şi intervenţiile din judeţele Argeş şi Vâlcea, pentru deblocarea căilor de circulaţie şi sprijinul populaţiei afectate de ninsori şi viscol.
_Biroul de Presă
_Comunicat nr. 16
Data: 25.01.2014
_Alimente şi ceai cald pentru persoanele înzăpezite
_Două coloane de maşini, formate fiecare din peste 50 de militari şi şapte autospeciale, vor pleca pe autostrăzile A1 şi A2 pentru a transporta alimente, ceai cald, pături persoanelor aflate in dificultate.
_Biroul de Presă