Armata Romana Fortele Navale

Dragorul maritim ” Lt. Dimitrie Nicolescu” in misiune sub comanda NATO

          În conformitate cu angajamentele asumate de țara noastră față de NATO, va fi integrat în Gruparea navală permanentă NATO de luptă împotriva minelor marine (SNMCMG-2 – Standing NATO Mine Counter-Measures Group), în perioada 28 octombrie – 17 noiembrie 2018.

Dragor Maritim 29 Locotenent Dimitrie Nicolescu

Dragor Maritim 29 Locotenent Dimitrie Nicolescu

           Nava a plecat duminică, 28 octombrie, din portul militar Constanța, pentru a desfășura activități de instruire specifice, în Marea Neagră, împreună cu celelalte nave militare din compunerea SNMCMG-2.

           Comandamentul Maritim NATO de la Northwood, Marea Britanie, (MARCOM) are în subordine patru grupări navale permanente: două sunt compuse din nave mari de suprafață (fregate și distrugătoare), iar celelalte două din nave de lupta împotriva minelor (dragoare și vânătoare de mine). Acestea operează în zona maritima de responsabilitate a NATO, inclusiv în Marea Mediterană și în Marea Neagră, pentru asigurarea securității colective a NATO și pentru descurajarea activităților ilegale și amenințărilor teroriste pe mare.

           Gruparea navală NATO din care face parte și dragorul maritim românesc este alcătuită din șase nave militare: nava comandant „Rhein” (Germania), dragorul de mine „Tsibar” (Bulgaria) și vânătoarele de mine „Evropi” (Grecia), „Turia” (Spania), Erdemli (Turcia). Aceasta are ca obiective principale descurajarea activităților ilegale pe mare și asigurarea unui răspuns operațional imediat într-o situație de criză. Navele au planificate escale în porturi din Georgia și din Bulgaria, dar vor participa și la Exercițiul multinațional bilateral româno-bulgar „Poseidon 18”.

           Dragorul maritim „Lt. Dimitrie Nicolescu” este comandat de căpitan-comandorul Daniel Gheorma și are un echipaj de 70 de militari, cu o medie de vârstă de aproximativ 27 de ani.

           Activităţile de instruire pe mare cu Aliaţii, precum și exerciţiile multinaţionale, contribuie la sporirea interoperabilităţii la nivel aliat şi demonstrează coeziunea, solidaritatea şi forţa Alianței pentru asigurarea securității fiecărui stat membru şi a Alianţei în integralitatea sa.

 Biroul informare și relații publice

3 Comments

  • Inca un comentariu facut de o mazeta sovietica!
    Vezi Aliosa ca bulgarii mai pastreaza in serviciu dragoarele maritime din lemn fabricate in URSS. Sa ne comunici cand vor inlocui bulgarii elicopterul maritim pierdut. Oricum, cele doua elicoptere ramase au baza la tarm deoarece marina bulgara nu are nave capabile sa le ia la bord. Romania are sapte nave care pot lua elicopter la bord….deh, ne-au depasit bulgarii…

  • Curios lucru cum apar comentarii sa le numesc defetiste la orice articol despre noutatile si misiunile armatei romaniei si toate sub forma ingrijorarii unor “cetateni” referitoare la “progresele” vecinilor.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: