Rachete balistice

Dongfeng-41 ICBM porneste o noua cursa a inarmarii. Sau… o continua?

Dongfeng-41 (DF-41)

China intenţionează sporirea arsenalului de rachete – conform Jane’s Defence Weekly, China a testat cu succes racheta Dongfeng-41 (DF-41) balistică intercontinentală, capabilă să atingă orice punct aflat pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.

Beijingul contrazice această ştire, însă admite că în prezent lucrează la dezvoltarea unei noi generaţii de rachete balistice intercontinentale care pot distruge ţinte de pe întreaga planetă.

Încă nu am apucat să uităm cursa înarmării cu rachete balistice intercontinentale dintre S.U.A. şi Uniunea Sovietică şi iată că asistăm la o alta, în care China ia locul U.R.S.S.

Mişcarea chineză în şahul mondial pare să ţintească viitoarele negocieri cu americanii legate de desfăşurarea cooperării economice, S.U.A. fiind principalul partener comercial al Beijingului.

Mai mult, vedem cu surprindere că instabilitatea din diverse regiuni ale planetei par să nu afecteze evoluţia pozitivă a Chinei. Pozitivă pentru China, desigur.

Alexander Larin, expert în cadrul Institutului moscovit pentru Estul Îndepărtat, declară legat de evoluţia Chinei:

“It is only natural that China continues to strengthen its army’s defense capabilities,” Larin says.

“We, however, should take into consideration the unfolding competition between China and the US over a spate of areas in Eastern Asia, a zone of China’s vital interests. Beijing is trying to oust the US from these areas and undermine its influence there, something that spreads to a military sphere and makes China start an arms race.”

Conform celor de la Jane’s Defense Weekly, DF-41 a fost lansată acum o lună pentru teste de la Centrul de Testare a Rachetelor de la Wuzhai, situat în provincia Shanxi din centrul Chinei.

O sursă americană susţine că racheta DF-41 are o rază de acţiune de peste 15 000 kilometri şi este echipată cu zece capete nucleare.

Experţii ruşi şi-au manifestat surpriza faţă de reacţiile de acum legate de racheta DF-41, din moment ce mai multe ţări cunoşteau deja că acest tip de ICBM există de ceva timp.

Expertul militar rus Viktor Baranets a declarat:

“China began to develop the Dongfeng, or Eastern Wind, ICBMs back in the 1980s, and there are several modifications of these missiles, including the DF-41, which has already been put on service,” Baranets says. “China is just test-firing the DF-41′s missile carrier, something that has been tracked by the US Missile and Space Intelligence Center,”

În acest moment China posedă 70 rachete balistice intercontinentale şi 410 capete de luptă, ce pot lovi doar regiuni spearate de pe Coasta Americană a Pacificului, India şi o parte din teritoriul Rusiei, însă o confirmare a capabilităţilor rachetei DF-41 ar schimba dramatic aceste date.

Sursa: Defence Talk

– Resboiu –

———————————————————

Link-uri utile:

Revista Resboiu; Forumul Resboiu; Pagina de gardă a portalului; Ramura dedicată Armatei Române; Ramura dedicată spaţiului; Ramura dedicată dronelor.

 

1 Comment

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: