Geopolitica

Discursul sefului Statului Major General al Rusiei despre razboaiele pentru resurse, calificat drept banal

General Staff chief Col. Gen. Valery Gerasimov

General Staff chief Col. Gen. Valery Gerasimov

Nivelul ameninţărilor militare potenţiale şi existente, faţă de Rusia, ar putea creşte în mod semnificativ până în 2030 şi ar putea să apară războaie pentru resursele naturale, a declarat ieri general colonel Valery Gerasimov, şeful Statului Major General al Rusiei.

Nivelul ameninţărilor va fi legat de luptele între puterile mondiale, pentru ecombustibili şi resurse energetice, pieţe şi teritoriu vital, a mai spus Gerasimov, precizând că vor fi utilitate activ capabilităţile militare pentru asigurarea accesului la aceste resurse.

Gerasimov, care a prezentat acest raport în cadrul unei conferinţe intitulate “Securitatea Militară a Rusiei în secolul XXI”, a adăugat că până la acel moment Forţele Armate ale Rusiei vor dispune de arme noi în proporţie de 70 de procente, faţă de numai 16 procente în prezent, dând exemple brigăzile de rachete balistice care vor fi echipate cu Iskander până în 2020 şi Forţele de Apărare Aerospaţială ce vor primi sistemele avansate sol-aer tip S-400 şi S-500, la fel, până în 2020.

Experţii militari au fost neimpresionaţi de prezentarea lui Gerasimov, iar unii dintre aceştia au spus că remarcile au fost repetitive şi ideile banale.

“Everything that we heard at this event has been said a million times before to different audiences. All the participants were shrugging their shoulders, as if to ask: Where have these reports been copied from?”

A spus Mikhail Nenashev, preşedintele organizaţiei “All-Rusia Movement to Promote the Navy” către RIA Novosti.

“There is neither substance nor clarity of thought, only lecturing. It was a purely pro forma conference,”

A mai spus Nenashev.

Sursa: RIA Novosti

 

8 Comments

  • Mie mi-e teama ca are dreptate si cand ma gandesc la noi, ma trec fiorii la cat de nepregatiti si nedotati suntem.
    Faptul ca suntem practic fara aviatie care este prima componenta a sistemului de aparare care ar trebui sa actioneze in caz de nevoie, o consider o lipsa de raspundere criminala din partea conducatorilor nostri, mai ales a comandatului suprem, ca de la NATO nu astept nimic bun.

    • Lasa ca o sa trimitem in linia intai pe cei din Ministerul de Finante, pentru ca oricum ei au buget de 3 ori mai mare decat cel al Ministerului Apararii…

      In orice caz, asa cum ai zis si tu, ceea ce se intampla cu dotarea armatei e criminala, chiar voit criminala.

  • Nu spune ceva nou:cele doua razboaie mondiale au avut drept cauze lupta ptr. piete de desface,spatiu vital(suna foarte cunoscut in propaganda germana),resurse energetice si minerale.Acum este exclus ca din Europa de vest sa mai pornesca samanta unui conflict(ptr. ca nu mai pot!),SUA pana in 2020 isi vor asigura independenta energetica,deci raman doua tari,puternice, potentiale in cautare de resurse:China si India.
    Romania,de ce sa fie tara tinta?

    • Da sigur ca nu Europa de ce sa nu mai poata uita-te la capacitatea militara a Frantei Marii Britaniei si Germaniei + Belgia si Olanda + tarile nordice toti sunt asa de slab inarmati de au neaparata nevoie de Italia si Spania pentru ca sa poata….asa-i?

      • Eu inteleg ca in articol este vorba de tari posibil agresoare ptr. resurse si piete.Daca tu crezi ca Germania mai poate porni WW3,eu nu.Excludem Libia , Mali si alte ciurucuri.

        • Tura asta nemtii au invatat lectia nu vor fi singuri ci vor merge brat la brat cu ceilalti europeni, si se vor ciocni de China si Rusia prin Africa.
          Cum USA va fi ocupata in Pacific Europa o sa aiba playground pe aici si in orientul apropiat.

          • Nu te supara,dar nu te cred.Mai plauzibil este scenariul in care germanii vor merge brat la brat cu rusii si chinezii din motive economice.Vezi cum se misca circuitele economice,lasa formalitatile juridice.

  • Mi se pare mie sau colonelul – general rusnac seamana cu Hans Landa, ofiterul SS din filmul Inglorious Bastards? Daca o avea la purtator si glumele cu Bingo, ar fi cu adevarat malefic 🙂

Leave a Reply to Marius Fenchea X

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: