Diverse

Dezvoltarea cooperarii militare romano-bulgare

Şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiralul Dr. Alexandru MÎRŞU, va primi, miercuri, 24 mai, vizita oficială a comandatului Marinei Bulgariei, contraamiralul Mitko PETEV.

Fregata Drazki

Fregata Drazki

Subiectele care vor fi dezbătute în cadrul vizitei de lucru vizează aspecte referitoare la misiunile şi activităţile comune ale celor două marine militare, în contextul creşterii cooperării, încrederii şi stabilităţii în zona Mării Negre.

Un alt punct important al dialogului va fi constituit de discuţiile ce fac referire la contribuţia Forţelor Navale din cele două state la activităţile organizate de NATO şi la iniţiativele regionale.

Cele două delegaţii îşi propun să identifice noi posibilităţi de colaborare în domeniul învăţământului militar de marină, care vor permite participarea la activităţi comune de pregătire, dar şi la întărirea relaţiilor bilaterale de la nivelul academiilor navale din România şi Bulgaria, prin continuarea schimburilor de studenţi şi profesori, un exemplu fiind participarea studenţilor bulgari la marşul de instrucţie al Navei Şcoală „Mircea”.

Biroul informare şi relaţii publice

2 Comments

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: