Diverse

Dan Vizanti, despre batalia din 10 iunie 1944

Linie de IAR-80

Linie de IAR-80

Sambata, 10 iunie 1944. Aerodromul militar Popesti-Leordeni (20 km de Bucuresti)

O dimineata splendida de vara, soarele stralucitor invaluie aerodromul cu razele sale calde. Terenul este vast si permite decolarea simultana a mai multor escadrile in patrule de cate patru. Nori grosi de timp frumos, de un alb imaculat sunt prezenti pe cer, mici si totodata imensi, contribuind astfel la o perfecta vizibilitate.

***

Pe aerodrom, tocmai intrasem in birou sa-mi parcurg corespondenta, cand… alarma?… ora 8?!! Surprins pentru moment de ora neobisnuita, imi iau pistolul de alarma, ies repede si lansez racheta verde prin care dau unitatilor mele ordinul de decolare imediata. Ma indrept impreuna cu coechipierul meu spre avionul meu.

Dupa un minut si 36 de secunde, prima patrula decoleaza, urmata fara intrerupere de restul formatiei. Deja echipat si instalat in avion, privesc o clipa coechipierul meu, un suras, un scurt salut, un semn de intelegere si decolam si noi. Pentru acest tip de situatie stabilisem de mult un plan de lupta: escadrilele incolonate dupa decolare trebuiau sa execute, luand altitudine, un viraj strans, efectuand o jumatate de intoarcere care la 1500 m altitudine le aducea la verticala aerodromului.

Coechipierul meu si cu mine, am decolat imediat dupa ultima patrula si, taind traiectoria formatiei, ne-am situat in fruntea ei, continuand sa luam altitudine si indreptandu-ne spre un sector determinat in prealabil (sectorul S.N. la 100 km N.V. de Bucuresti), pe care il atingeam, in general, la 10000 m altitudine.

Aceasta manevra repetata de atatea ori ne era bine cunoscuta. De obicei, in timp ce ne ridicam, primeam prin radio de la Postul de Comanda “Tigrul” de la Otopeni, informatii cu privire la raidul american: directia, inaltimea zborului fiecarui val de bombardiere, numarul aproximativ al acestora etc.

In ziua aceea, in timp ce ma aflam la 1500 m altitudine in fruntea formatiei, am auzit in casca, codificat: “Atentie Paris, atentie Paris, indieni deasupra cuibului”. Am recunoscut indata vocea lui Traian Gavriliu, seful Biroului Operatii al aerodromului Popesti-Leordeni care ma anunta astfel ca avioanele de vanatoare (indienii cu doua pene) se indreptau spre aerodrom (cuib).

Atunci, privind peste bord, vad val dupa val, la foarte joasa altitudine, formatiuni de Lightning (avioane de vanatoare americane cu dublu fuselaj) care se indreptau, venind dinspre est (cand, de obicei, veneau de la vest) direct spre aerodromul nostru. Imediat si fara ezitare ordon prin radio: “Paris catre Paris 1, 2, 3 (escadrilele mele), atacam, urmati-ma!” si, intr-o fractiune de secunda, situatia se rastoarna radical, caci Dumnezeu a vrut altfel.

In locul surprizei pe care americanii ne-o pregateau venind la o ora neobisnuita si dintr-o directie neasteptata, sosind in razmot de la Foggia peste Adriatica si Iugoslavia, de-a lungul Dunarii pana la Oltenita, sperand astfel sa scape de “radarul” de la Postul de control “Tigrul”, ei sunt cei care, de fapt, cad in capcana, inainte de a fi declansat atacul.

Ofensiva noastra fulgeratoare a fost o surpriza totala. Intr-un picaj vertiginos, ne-am napustit cu totii asupra Lightning-urilor care, in acel moment, se aflau la nivelul liniei de centura a capitalei si se pregateau sa ne nimiceasca la sol. Primul nostru atac a fost decisiv si am avut norocul chiar din primele clipe sa-l doboram pe Comandantul formatiei care, de altfel, a fost singurul supravietuitor dintre pilotii americani participanti la raid.

Atacul nostru a fost atat de rapid incat nici unul din cele 100 de avioane americane nu a putut sa traga nici macar un singur proiectil asupra avioanelor noastre de la sol. In aceasta lupta aeriana protagonistii se deosebeau cu usurinta, pe de o parte aflandu-se avioanele cu dublu fuselaj Lightning si, pe de alta parte, avioanele IAR 80.

Marea dificultate a acestei lupte s-a datorat insa joasei altitudini la care s-a desfasurat, din moment ce esentialul s-a petrecut intre sol si 200 m inaltime, totul evoluand intr-o confuzie totala, cumplita, avand in vedere marele numar de aparate participante la lupta. Dupa primul atac, in invalmaseala care a urmat, principala noastra preocupare a fost sa evitam ciocnirile in acest vartej in care la fiecare clipa ne aflam fata in fata, incrucisandu-ne cu viteze relativ uimitoare, depasind uneori 1000 km/ora.

Luati prin surprindere si pierzandu-si din start comandantul, aproape jumatate din avioanele americane au incercat sa se degajeze si au reusit sa paraseasca terenul prin tehnica cercului defensiv, intorcandu-se inapoi la Foggia.
Cu nervii incordati la maxim, cu sensibilitatea vie si cu simturile ascutite, am inregistrat dintr-o privire intregul spectacol, ansamblul exaltant al acestui camp de batalie aerian.

In acele momente am realizat inca o data cu mandrie, curajul, daruirea, exceptionala pregatire si siguranta “baietilor” mei precum si extraordinara manevrabilitate a avioanelor IAR 80, in fata carora Lightning-urile pareau niste pasari prea mari, stanjenite de propria lor forta si de joasa inaltime la care au fost silite sa lupte.

***

De mentionat ca in imediata vecinatate a aerodromului Popesti-Leordeni s-au gasit 24 de avioane americane doborate; din nefericire, cum am precizat mai sus, numai un singur pilot american a supravietuit, comandantul formatiei, care reusise sa iasa din avion inainte ca acesta sa explodeze dupa aterizarea sa fortata.

Dupa aterizare, dupa primirea triumfala si primele momente de euforie, dupa imbratisarile si lacrimile de bucurie si emotie, am avut durerea sa constatam ca trei dintre camarazii nostri lipseau la apel: lt. Nicolae Limburg, supranumit “Generalul”, adj. Tari si adj. Giurgiu, doborati de americani, in urma unei inclestari dramatice. Am constatat, de asemenea, ca si avioanele noastre suferisera numeroase avarii. Totusi, spre surprinderea noastra, desi ciuruite de gloante, toate acestea se intorsesera la baza in bune conditii.

Dan Valentin Vizanti despre batalia aeriana din 10 iunie 1944…

Articolul complet aici

31 Comments

  • Consider ca IAR-80/81 a fost un avion foarte bun la vremea lui, in 1939-1942. Dupa, a fost depasit destul de mult la categorii precum plafon de zbor si viteza de mai multe avioane straine (din cauza motorizarii mai slabe), insa in dog-fighturi la altitudine mica/medie era inca printre cele mai bune avioane de vanatoare din lume, datorita manevrabilitatii si agilitatii.

    Tot respectul pentru cei ce au luptat pe el in WW 2 (si pentru toti cei ce au luptat atunci pentru tara, indiferent de arma din care au facut parte).

    Aici o imagine interesanta (si rara) din acea lupta

    http://iar80.webs.com/photos/-Poze-de-epoca-IAR-80/atacul%20de%20la%2010%20iunie%201944%20cu%20avioane%20P-38%20si%20IAR-ul%2081.jpg

    • Pe wikipedia americanii se lauda ca au doborat 23 de avioane romanesti, simbolic, cu 1 mai mult decat ne-au doborat ei :))):

      “Some 85–86 fighters arrived in Romania to find enemy airfields alerted, with a wide assortment of aircraft scrambling for safety. P-38s shot down several enemy including heavy fighters, transports and observation aircraft. At Ploiești, defense forces were fully alert, the target was concealed by smoke screen, and anti-aircraft fire was very heavy—seven Lightnings were lost to it at the target, and two more during strafing attacks on the return flight. German Bf 109 fighters from I./JG 53 and 2./JG 77 fought the Americans. One flight of 16, the 71st Fighter Squadron, was challenged by a large formation of Romanian single-seater IAR.81C fighters. The fight took place at and below 300 feet (100 m) in a narrow valley.[67] Herbert Hatch saw two IAR 81Cs that he misidentified as Focke-Wulf Fw 190s hit the ground after taking fire from his guns, and his fellow pilots confirmed three more of his kills. However, the outnumbered 71st Fighter Squadron took more damage than it dished out, losing nine aircraft. In all, the USAAF lost 22 aircraft on the mission. The Americans claimed 23 aerial victories, though Romanian and German fighter units admitted losing only one aircraft each.[68] Eleven enemy locomotives were strafed and left burning, and flak emplacements were destroyed, along with fuel trucks and other targets. Results of the bombing were not observed by the USAAF pilots because of the smoke. The dive-bombing mission profile was not repeated, though the 82nd Fighter Group was awarded the Presidential Unit Citation for their part”

      Bucata care imi place cel mai mult e asta “Results of the bombing were not observed by the USAAF pilots because of the smoke.”. Asta suna la fel ca si aia cu aruncatul lui Bin Laden in mare :)))

      • Tocmai din cauza asta ar trebui luate declaratiile cu scorurile din Coreea ,Vietnam si razboaiele din lumea araba mai cu atentie in ceea ce priveste scorul americanilor.
        Nu trebuie crezuta statistica oficiala in totalitate cand este vorba de lupte aeriene.

        • Pai o sa vedem imediat in Siria cat valoreaza aviatia americana (sau turceasca) contra S300 si alte jucarele noi rusesti gen Mig29M2…

            • Nu stiu, dar tare am impresia ca or sa trimita rusii si mai multe avioane din alea si AA-uri iar daca trebuie or sa le trimita cu oameni cu tot. Nu faceau rusii atata caz de Siria asta daca nu aveau un motiv foarte bun. A se vedea cat de usor au lasat din mana Libia de exemplu.

              Cam ce credeti ca s-ar intampla daca maine Turcia ar intra cu armata in Siria? Credeti ca rusii ar sta si s-ar uita de pe margine cum NATO le taie si spanzura prin ograda? Poate gresesc dar eu nu cred ca nu ar interveni in forta.

              • Da,ar sta si ar inghiti in sec.Apoi ar cauta alte zone de interes turcesti si ar incerca ceva acolo.

                Marius,statistica din razboiul mondial nu e de incredere.Aviatia germana a fost distrusa de cateva ori,daca ne luam dupa ea.

                  • totusi tot ce e aviatie moderna (dupa 1950 incoace) are metode de control obiectiv al victoriilor aeriene: inregistrari video si radar.

                    • @marius fenchea: poze, vrem poze. Un F-15 e cat un troleibuz articulat, lasa urme unde cade. Acum depinde daca a fost doborat sau a fost pierdere operationala (pasare in motor, cedare material, eroare pilotaj, samd). In Irak au fost pierdute mai multe F-15E (parca 4 cumulat in primul si al doilea razboi) si au fost recunoscute fara probleme, epavele aratate, etc. E bizar episodul relatat de tine.

              • “The plan is to fill out the Air Force fleet and equip other military services at home and abroad with the less expensive F-35 fighter”

                Am ras bine la faza asta :))) F35 care a ajuns cu 5% mai ieftin decat F22 :))

  • In ce priveste aritmetica in WW2 trebuie multa prudenta: din ce am citit,istoricii aplica “coeficientul standart de exagerare” egal cu 3.

  • unul din pilotii americani (Herbert “Stub” Hatch) declara ca in lupta respectiva a doborat 5 IAR80+ 1 avariat 😀
    Per ansamblu, americanii ziceau c-au doborat peste 30 de IAR-uri in lupta respectiva!!!
    Si tot ei zic: “The IAR pilots claimed quite a few P-38s that day”
    Dar mai apoi, despre Gr82 vanatoare american:
    “14 of its 39 pilots were MIA, 9 of them from the 71st Squadron.”

    Propriile cifre ii bat cu ciubotele peste gura!

    Mai pe larg aici:
    http://www.elknet.pl/acestory/vizanti/vizanti.htm
    Sau in Aeromagazin, cine o mai are.

    Foarte tari americanii astia, nu? Iaca d’aia ii prefer pe rusi sau pe altii, au nasul mai scurt 🙂

    De altfel, in “Marele circ” (Pierre Clostermann), e aproape un capitol intreg dedicat minciunilor propagandei americane. Merita citit! E spectaculos!
    De exemplu, CIFRE:
    intre 15 noiembrie 43 si 15 apr 44…. Armata 8 aer. americana pretinde ca bombardierele (!!) ei…au obtinut urmatoarele rezultate:
    2 223 avioane inamice distruse (!!!), 696 probabile si 1 818 avariate, in timp ce avioanele din escorta au dobandit 1835 victorii”

    Si iaca asa aparea gogorita propagandistice cu B17, “the Me killer” :/

    Din nou, din carte, citat aproximativ:
    “pare uluitor ca intr-un raid”…Augsberg, 900 vanatori americani si englezi de escorta revendica 118 vanatori germani, in timp ce 500 de Fortarete B17 pretind 350 de victorii, adica 1/3 din efectivele puse in joc de Luftwaffe in acea zi (!!!)

    Dar nu doar mitraliorii de pe B-uri “doborau” o escadrila cu-o rafala, in viziunea oficiala americana.

    Din nou, din carte:
    -intr-o iesire mixta, asupra aceluiasi obiectiv, o escadrila RAF (12 Spit ultimul tip), cer omologarea a 7 victorii, in timp ce UN SINGUR pilot american (in aceeasi lupta) declara 6 victorii, “in niste imprejurari in care, potrivit normelor RAF, s-ar fi putut omologa abia una singura”

    Toate astea, ca sa ajute opinia publica americana sa “inghita” pierderile celor de pe bombardiere, zice autorul.

    La fel, in alt capitol, pierderile aliate (niste sute bune de avioane), provocate de Operatiunea Bodenplatte (Luftwaffe, 1 ian 45):
    “Atent studiata, magistral executata, operatia…ar fi putut insemna o lovitura de maciuca pentru opinia publica, daca ar fi fost cunoscuta.
    Cenzura americana si serviciile de informatii au incercat, innebunite, sa prezinte atacul acesta drept o mare victorie aliata (!!!!!!!????), dind publicitatii cifre cu totul fanteziste, pe seama carora ne-am mai distrat, in escadrile, si dupa trei luni”

    Sa mai adaug ca pe tetrul mediteraneean de operatii (MTO), pilotilor americani li se considerau “victorii aeriene” si avioanele distruse la sol!!!!!

    Plus sistemul de insumare al victoriiilor (0.25+0.5+…), care a facut “asi” din piloti care n-au doborat vreodata un avion, ci au scapat niste rafale spre avioane doborate de altii, sau la comun.

    Pe alalalt front, pilotii rusi trebuiau sa aduca o bucata din avionul doborat, cu nr de serie sau marcaje de identificare, ca sa li se recunoasca victoria, asta pana prin 43!! Din 44 aveau toti fotomitraliere, ca-n RAF. Si oricum, in spiritul comunist, se punea accent pe victoriile unitatii, nu pe cele individuale. Iar in alea individuale nu intrau NICICUM cele “in colaborare”, cuantificate separat, cum e normal.
    In ciuda tuturor, au cele mai bune scoruri dintre aliati!

    Deci putem discuta de scorurile RAF sau VVS in limite rezonabile.
    Dar americanii… mai lasati-ne-n … cu americanii astia. Nici nu vreau s-aud de ei! Mi-e SCARBA de ei si de vuvuzelele lor! Nici un coeficient nu e suficient pentru minciunile securistilor americani.

  • sigur, ivan trebuia sa aduca toate piesele avionului doborat si pe pilot de mana cu diploma de absolvire care sa ateste ca e pilot cu cotizatia la sindicat platita la zi. BTW…cred ca e cunosctul ca si in Aviatia Regala Romana victoriile se numarau dupa nr. de motoare al avionului doborat: 1 victorie pt 1 monomotor, 2 bimotor sau 3 motoare, 3 victorii pt un cvadrimotor, samd.

    • E cunoscut, desi eu unul stiu o varianta un pic diferita. Principiul conteaza, si asta cu nr de motoare e un principiu gresit.

      • e gresit si nu este, una e sa dobori un monomotor din panza si scandura care ia foc la primele 2 gloante incendiare si alta e sa consumi 4 benzi de cartuse pe un B-17 si sa-l vezi ca tot se taraste sau iti raspunde cu mitralierele de bord. A se vedea impresia pe care o avea Saburo Sakai despre bombardierele B-17.

        • In plus efectul e altul.Sa dobori un avion de vanatoare,unul care-ti doboara avioanele in minus.Sa dobori un bombardier,ai scos din joc un echipaj,ai salvat infrastructura,orase si o gramada de vieti.

    • un tanc distrus, indiferent ca are o teava de tun sau doua, se pune ca un tanc distrus.

      dobori azi un monomotor sau bimotor, e acelasi lucru.

      dar evident, pe vremea aia era mai important sa dobori un p 38 lighting cu doua motoare decat un p 51 mustang.

      sfidezi logica, Stelian, well done :D, se numeste sofistica ce faci.

      • Probabil se considera mai important un bombardier cvadri-motor (gen B-24, ca astea veneau de obicei pe aici) care ducea 2-3 tone de bombe si putea provoca distrugeri insemnate la o rafinarie de ex, fata de un P-38 sau P-51 (sau niste IAK-uri rusesti).

        Iar B-24 astea zburau in formatii, acoperindu-se unii pe altii. Puteau atinge 470 km/h si aveau 10 mitraliere cal. 12,7 mm puse in toate partile, de la cap la coada, sus, jos, pe laterale etc.

        Un IAR-81 (cea mai buna varianta) avea undeva pe la 570 km/h si 2 tunuri cal 20 mm (plus 4 mitraliere cal 7,92) si era mult mai manevrabil, dar nu era deloc usor sa intri intre doua formatii din astea de cate 4 B-24 fiecare, si cu 80 de tevi de mitraliera tragand in toate directiile, si sa si dobori o magaoaie din aia.

        Daca mai aveau si escorta (P-38 sau P-51) deja era un act de suprema maiestrie sa apuci sa-i dobori.
        Mai ales ca noi aveam avioane mai putine, impartite intre est si apararea teritoriului, dimineata se luptau cu rusii in Moldova sau Ucraina si dupa masa cu americanii la Ploiesti.
        IAR-80 mai era inca foarte bun pana pe la 3-4000 m din ce am citit. Asa au ras si P-38-urile alea, in “cea mai neagra zi a USAF” cum s-a spus, cele mai multe pierderi suferite intr-o batalie aeriana, sau cel mai mare raport de pierderi (comparativ cu formatia de avioane folosita) suferit vreodata de ei.
        Dar luptele cu P-51 se dadeau mai sus, spre 7000 m, si ala avea si viteza mai buna, asa ca se foloseau si Me-109 G, care erau mai puternice ca motorizare, si care puteau lupta si mai sus. Pilotii de elita puteau da jos chiar si Mustanguri cu ele, iar ca si caracteristici P-51 Mustang a fost cel mai bun vanator din WW 2 (ma rog, putem spune ca Me-262 a fost, dar e de discutat).

        • Scuze ca te contrazic, dar P51 n-a fost deloc cel mai bun; a fost doar bun (si mai ales, foarte, foarte…. numeros!)
          Faptul ca se comporta mai bine mai sus de 7000m nu se datora puterii mai mari a motorului (erau altele mai puternice), ci unei trepte suplimentare a compresorului. Asa era gandit din fabrica, ca si MiG3, sau unele variante “stratosferice” de Bf109, Yak, Spit sau FW 190. Fusese proiectat din start ca escorta pt B-urile cu 4 motoare , care zburau pe la 7000m.
          De altfel, la altitudine joasa se zice ca era un avion mediocru, ca manevrabilitate. Plus ca nu prea rezista la lovituri (deh, motor in linie)
          Aduce cumva cu MiG3… grosso modo.

      • xv, orice tanc distrus e un tanc distrus daca vrei cu tot dinadinsul sa aduni mere cu pere si cu caise. Dpdv tactic de exp. si chiar si tehnic nu e acelasi lucru sa scoti din lupta un Tiger sau un Panzer III. Chestia cu numaratul avioanelor la gramada n-are logica decat pentru “morale boosting” in vreme de razboi sau pentru “pissing contests” intre generalii de fotoliu de dupa razboi. Pur si simplu nu poti compara 2 avioane luate la intamplare, nici dpdv tehnic nici tactic, una e sa dobori un Po-2 de observatie si alta e sa dobori un bombardier greu cu 4 tone de bombe sau un B-29 cu bomba atomica la bord. Una e sa dai jos un I-16 Rata cu un pilot incepator, alta e sa dai jos un Bf-109 pilotat de un as german. Adunarea laolalta a victoriilor aeriene nu are nici un sens. Cum ai putea dpdv tactic sa aduni doborarea avionului amiralului Yamamoto cu doborarea avionului cadetului X aflat si el la prima misiune de razboi? In plus, modul de numarare a victoriilor era extrem de diferit, s-au dat mai sus exemplele germanilor, romanilor, americanilor, englezilor, rusilor, japonezii de exemplu nu calculau deloc victoriile pe pilot ci pe escadrila. Fiecare aduna in modul care credea ca e semnificativ si care-i serveste interesele.

        • sunt doua variante: ori urmam rationamentul asta pe care-l expui acum si nu mai adunam deloc, ori un avion se pune un avion indiferent ca are un motor, doua, patru, doua mitraliere, patru tunuri samd.

          cand numeri ceva, orice variabila calitativa (viteza, armament, motor samd) deschide cutia pandorei pentru ca alegerea unei variabila este subiectiva, nu obiectiva.

          criteriul cu nr de motoare e 100% off si am dat exemplul p 38 vs p 51. se putea face unul pe caprarii- bombardiere, avioane vanatoare etc, dar si asta ar fi dicutabil.

          ca scor, nu e relevant cine piloteaza un aparat doborat sau pe cine are la bord. un aparat e un aparat, repet. pictezi unu doborat, asta e recompensa. daca-l dai jos cu yamamoto la bord, exista alte metode de recompensare (decoratii etc).

          nu are legatura scorul unui pilot cu tactica.

          • @xv, ai si tu argumente destul de pertinente. Discutia asta cu nr. de avioane doborate are tendinta sa devina mai mult “de biblioteca”.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: