Diverse Marină

Damen în România – suntem aici pe termen lung

Damen Shipyards Group, o corporaţie globală în domeniul construcţiilor navale, operează 35 de şantiere navale de construcţie şi reparaţie din întreaga lume, dintre care două în România. Unul dintre ele, ce face obiectul preluării recente de către Damen asupra controlului operaţiunilor acestuia, este vorba despre Şantierul Naval Damen Mangalia, este considerat printre cele mai mari şantiere din Europa. Noua achiziţie face ca România să devină ţara cu cea mai semnificativă producţie din cadrul grupului, în termeni ce vizează facilităţile şi forţa de muncă, înglobând astfel peste 4,500 de angajaţi români la care se adaugă 1,500 de subcontractori, tot români.

Damen - Santierul Naval Galati

Damen – Santierul Naval Galati

Cu o istorie de peste 90 de ani, Damen şi-a început activitatea în Galaţi acum 25 de ani, mai întâi ca partener, iar începând cu 1999, ca acţionar majoritar. Damen a investit considerabil în şantier, transformând Şantierul Naval Damen Galaţi într-unul dintre cele mai de succes exemple ale privatizării din economia românească.

Peste 400 de nave au fost construite de când şantierul gălăţean s-a alăturat Grupului Damen, pentru diverşi clienţi din 70 de ţări printre care Australia, Belgia, Brazilia, Canada, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Hong Kong, Islanda, Italia, Olanda, Mexic, Norvegia, Singapore, Suedia şi Marea Britanie. 29 de nave militare au fost construite începând cu anul 2002 în şantierul de la Galaţi, pentru treisprezece marine militare şi autorităţi de pază de coastă de pe întreg mapamondul, inclusiv pentru multe state membre NATO şi UE. Şantierul a devenit astfel cel mai mare exportator român de nave, şi una dintre cele mai importante unităţi de producţie din industria de apărare din România. Şantierul beneficiază enorm de pe urma experienţei proprii – toţi managerii sunt locali şi urmaşi din tată în fiu ai navaliştilor din zonă. În fapt, întregul Grup Damen beneficiază de pe urma acestui aspect; experienţa navaliştilor gălăţeni nu este doar exportată către clienţi sub forma navelor construite aici, ci este şi împărtăşită via transferul de cunoştinţe la nivelul întregului grup. De exemplu, Marine Engineering Galaţi, o companie de proiectare navală, parte a Grupului Damen, are în jur de 150 de ingineri angajaţi care livrează proiecte complete pentru toate navele militare construite de Damen. Alături de sora sa, compania Damen Schelde Naval Shipbuilding, Şantierul Naval Damen Galaţi a devenit cel mai important şantier din cadrul Diviziei de Apărare & Securitate al Grupului Damen.

În 2007, confruntându-se cu o criză majoră de forţă de muncă experimentată şi determinat să îşi continue activitatea în zonă, şantierul gălăţean şi-a înfiinţat propriul Centru de Pregătire Profesională, certificat de Ministerul Educaţiei. Până în prezent, aproape 2,000 de tineri au fost instruiţi în diferite meserii cum ar fi sudor, lăcătuş constructor naval, lăcătuş montator agregate şi tubulator. Echipele de sudori ale Damen Galaţi, pregătite în cadrul Centrului de Instruire, au câştigat medaliile de aur în 2016 şi 2018 la competiţia Internaţională de Sudură Arc Cup din China. Performanţele lor extraordinare constituie o dovadă clară a angajamentului lor către calitate şi totodată, stau mărturie a bogatei moşteniri în construcţii navale a oraşului Galaţi, care a livrat aşadar unii dintre cei mai buni specialişti în sudură din lume.

În vara anului 2018, la sfârşitul celor 7 luni de negocieri cu guvernul României, Damen, singura corporaţie care şi-a manifestat interesul de a prelua participaţia Daewoo Group la Şantierul Naval Mangalia, aflat aproape de faliment, a încheiat un parteneriat cu statul roman privind controlul şi operarea acestui obiectiv industrial major din economia românească. La fel ca şi în cazul şantierului din Galaţi când Damen a preluat compania acum 20 de ani, preluarea administrării companiei din Mangalia nu a fost condiţionată de primirea de comenzi din partea guvernului român.

Strategia Damen constă în a încorpora Mangalia în structura sa extinsă de divizii dedicate construirii de nave destinate exploatărilor offshore şi nave de croazieră. În prezent, Damen se axează pe atragerea de comenzi noi pentru a putea asigura un viitor de succes şi prosper acestui şantier. Pe lângă aceasta, Damen doreşte să păstreze forţa de muncă înalt calificată şi experimentată de care şantierul dispune, garantând totodată menţinerea şi extinderea acesteia.

Damen se află în România pe termen lung. Obiectivul grupului este de a continua succesul de necontestat al Şantierului Naval Damen Galaţi şi de a dezvolta imensul potenţial de la Şantierul Naval Damen Mangalia.

Această abordare profesională va continua să dovedească o valoare deosebită pentru comunităţile în care grupul Damen activează. De exemplu, Damen Galaţi este una dintre cele mai active companii care sprijină proiecte ONG în beneficiul comunităţii locale în trei mari domenii: educaţie, sănătate şi programe sociale. La începutul acestei săptămâni, Şantierul Naval Damen Galaţi a semnat un parteneriat cu Primăria municipiului Galaţi în vederea implementării unor mari proiecte de investiţii pentru comunitate.

Întotdeauna, Damen a colaborat cu autoritățile române la toate nivelurile, această colaborare fiind transparentă, corectă şi exclusiv instituţională, indiferent de culoarea puterii politice democratic alese. Aceasta este filozofia Grupului Damen, abordând o poziție echidistantă faţă de factorul politic în toate ţările unde este implicat. În acelaşi timp, în ultimii ani, Grupul Damen a adoptat un cod de conduită în concordanţă cu cele mai înalte standarde internaționale. Acesta se referă atât la relațiile instituţionale cu autorităţile statelor unde îşi desfăşoară activitatea, şi în acelaşi timp cu partenerii locali (incluzând activităţi de consultanţă, asistenţă etc.), procedând în acest fel ca toate corporaţiile occidentale care activează în domeniu (incluzând pe cele legate de industria de apărare).

În final, Damen a fost mereu deschis şi cooperant cu media din întreaga lume, construind o relaţie valoroasă cu canalele de media din România. Damen observă că acest tip de articole negative, precum cele apărute de curând în media din România şi care aduc corporaţiile multinaţionale în lumina reflectoarelor, constituie o practică obişnuită în lumea afacerilor, în special atunci când la mijloc sunt contracte importante. Pe de altă parte, în acest moment, Damen examinează impactul pe care campaniile media negative şi defăimătoare, care cuprind informații neadevărate şi calomnioase, îl au asupra imaginii şi intereselor sale şi, împreuna cu avocați specializați, analizează lansarea unor proceduri legale adecvate situației create.

Damen Shipyards Group

Damen Shipyards Group operează 35 de şantiere de construcţii şi reparaţii nave, şi are în jur de 12,000 de angajaţi în întreaga lume. Damen a livrat mai mult de 6,000 de nave în peste 100 de ţări şi livrează anual aproximativ 160 de nave către clienţi de pe întreg mapamondul. Conceptul Damen unic de proiectare standardizată a navelor garantează un nivel ridicat de calitate.

Accentul pe care Damen îl pune pe standardizare, construcţie modulară şi disponibilitate a navelor în stoc asigură termene scurte de livrare, “costuri totale de proprietate” scăzute, valori de revȃnzare ridicate şi performanţe solide. Mai mult, navele Damen se bazează pe tehnologii dovedite şi cercetare şi dezvoltare aprofundată.

Damen oferă o gamă largă de produse, incluzȃnd remorchere, ambarcaţiuni, nave militare şi de patrulare, ambarcaţiuni de viteză, nave de mărfuri, drage, nave pentru industria offshore, feriboturi, pontoane şi superiahturi.

Pentru aproape toate tipurile de nave, Damen oferă o gamă largă de servicii, inclusiv întreţinere, piese de rezervă, instruire şi transfer de know-how (construcţii navale). Damen mai asigură o mare varietate de componente marine precum duze, cȃrme, vinciuri, ancore, lanţuri de ancoră şi construcţii metalice.

Damen Shiprepair & Conversion (DSC) cuprinde o reţea globală de 18 şantiere de reparaţie şi conversie din care 12 se afla in nord vestul Europei. Facilitatile acestor șantiere includ peste 50 de docuri (acoperite) si plutitoare, cel mai mare dintre acestea având 420 x 80 metri, precum si cale de lansare, sincrolifturi si hale. Proiectele variază de la reparații simple de mica anvergura pana la modernizări complexe si conversii complete de structuri offshore de mari dimensiuni. DSC realizează în jur de 1,300 lucrări de reparaţii şi întreţinere anual, atât in cadrul șantierelor cat si in porturi si in timpul voiajelor..

Şantierul Naval Damen Galaţi

Şantierul Naval Damen Galaţi (SNDG) se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 55 de hectare și aniversează anul acesta 125 de ani de la înfiinţare. De la preluarea de către Grupul de Şantiere Damen, șantierul a livrat peste 400 de nave diverse, inclusiv 29 de nave militare către treisprezece ţări diferite, inclusiv ţări membre ale NATO și UE. La Galaţi s-au construit nave de manevră ancoră, nave pentru paza de coastă, nave de patrulare/militare, nave tip portcontainer, tip RoRo, feriboturi, drage și barje. Remorcherele tip ASD 3212 purtând semnătura Damen sunt o prezenţă obișnuită pe calele de lansare ale șantierului din Galaţi, în scurtul lor drum către Dunăre.

Pe lângă ambarcaţiuni, nave de deservire a echipajelor și nave de mărfuri, Damen Galaţi și-a clădit rapid o bogată listă de referinţă a navelor construite în care se regăsesc produse de top din portofoliul Damen. Printre proiectele cele mai notabile menţionăm Nava de Suport Logistic de 205 m ‘Karel Doorman’ construită pentru Marina Militara olandeză, primul Remorcher complet Hibrid de 28 m construit pentru compania olandeză de remorcaj Iskes, Nava de Cercetare ‘Simon Stevin’ construită pentru guvernul flamand dar și Nava tip Heavy Lift pentru compania Jumbo, ‘Fairplayer’. Dintre proiectele recente demne de adăugat amintim: Damen Offshore Carrier 8500 Maersk Connector, o nouă generație de nave pentru instalarea cablurilor submarine, Nava de Suport Logistic Bibby WaveMaster 1, cu funcționalitate ‘walk-to-work’ și design nou personalizat pentru operațiuni în zonele cu platforme eoliene, Nava de Aprovizionare și Cercetare a Antarcticii pentru Divizia Australiei pentru Antarctica, navă care va facilita Australiei explorarea mai largă a Oceanului de Sud și a Continentului Antarctica.

Pe lângă standardele de calitate Damen, Șantierul Naval Damen Galați integrează un Sistem de Politică a Calității în procesul său de management. Sistemul îndeplinește următoarele standarde: ISO 9001:2008 pentru Sistemul de Management a Calității, OHSAS 18001:2008 pentru Sistemul de Management Ocupațional de Sănătate & Securitate, ISO 14001:2005 pentru Sistemul de Managementul Mediului, Lloyd’s Register JH 143 privind Evaluarea de Risc și Certificatul AQAP 2120 (Publicații Allied Quality Assurance / Standardizare NATO).

Via:
DAMEN

16 Comments

  • O carte de vizita frumoasa. Si o poveste cu multe lucruri pozitive; si parca nu sunt asa de multe pe cat ne-am dori, asa ca sa ne bucuram cu ce citim si vedem.

    Cred ca ar fi interesanta o miniprezentare a santierelor navale similar din Romania. Perceptia mea este ca vad povesti de success (Braila, Galati, Tulcea), povesti de relativ succes (Mangalia-care a ajuns pana aici si pare sa aiba si perspective, si poate si Constanta despre care recunosc ca nu stiu prea multe si nici nu inteleg daca e al statului sau al unei personae fizice) si necunoscute precum Midia, Sulina, Navodari. Nu m-am uitat la santierele pentru nave fluviale. Oare poate fi facuta o comparatie in privinta succesului si a dezvoltarii intre actionariatul reprezentat de multinationale si cel autohton?

    • Pe langa Santierul Naval Damen Galati au mai aparut in Galati si alte firme olandeze ce efectueaza lucrari pentru nave (instalatii electrice, echipamente navale, amenajari si izolatii) care au preluat o parte din specialistii santierului si au angajat si altii, efectuand lucrari atat pentru Damen Galati cat si pentru alti beneficiari, inclusiv pentru export. Exista de asemenea compartimente de proiectare separate in care lucreaza cateva sute de proiectanti romani.
      Santierul din Constanta este privat,actionar principal d-l Bosanceanu, fost comandant de nava, celelalte de la Dunare (Orsova, Tr. Severin, Giurgiu) au actionari romani , cel de la Oltenita este inchis si falimentat de niste “antreprenori”romani finantati de BCR. raila si Tulcea au trecut prin mai multe maini si acum au actionar principal grupul Fincantieri. Nici unul din aceste santiere nu se poate compara din punct de vedere al capacitatii tehnice cu Damen Galati care si inainte de 1989 era liderul fostei Centrale Navale Galati (au stiut cei de la Damen ce sa cumpere si unde sa investeasca).

  • Licitatia pt.corvete si fregate a fost azi si….pe 15 noiembrie se va anunta cistigatorul.Cred ca vom ramine sa zugravim nava Eugen Stihi cu care vom apara flancul sud estic al nato.Se duse si marele an al marnei fara nimic.Sa speram ca noul menistru doctor radulescu zis si mitralera va reedita anul marinei si la anu …si in vecii vecilor…amen.

    • La vara o sa va mai povestesc despre Bulgarica pentru ca o sa fac o halta a la Perpericon apoi directia Kavala….Si sa va tineti atunci cind o sa va povestesc de o natiune pe jumatatea Romaniei si ca suprafata cit si ca populatie…o sa va povestesc despe fregatele,corvetele si submarinele care fac cinste marinei militare grecesti,o sa va povestesc de leopazii grecesti,despre helicopterele de atac grecesti despre cele 100 de f16 inarmate pina in dinti,…Marina populara Romana va ramine in continoare tot cu Eugen Stihi….ma intreb daca om mai avea in dotare inca tunurile alea Scoda de prin 36?

    • Kakaia problema cu Marna!!!Pai aia nu e in Franta?Parca si Marna ista e tot cu centenaru?Cica bulgarasii au inceput o noua autostrada….noi nici pe prima nu am terminato.

  • Vezi ca acum 100 de ani Bulgaria capitula in fata fortelor antantei care avansau dinspre Sud. Dupa sase ani de razboi si mari sacrificii umane si materiale bulgarii erau departe de obiectivele pe care si le propusesera ( eufemistic vorbind).
    Daca treci pe la Varna, o sa ai ocazia sa vezi nava pentru scafandrii PROTEO construita la mijlocul anilor ’50 si care este in serviciul activ al marinei militare bulgare.
    Despre armata greceasca poti sa ma scutesti cu relatarile, am alte surse de informare. Mai bine ne povestesti despre marina rusa, poate esti mai in tema.
    Despre Marna: vezi ca tu ai mentionat -o in postul de la 06:15 pm. Mai trage o gura de cvas cs sa-ti revii.

    • De marina rusa nu prea stiu decit ca tata ca militar in termen la Mangalia(1960) a fost la Sevastopol sa aduca niste vedete torpiloare pe care inca le folosim si azi.Mosu mi-a povestit de sinii opuleti ai Natasei si Zvetlanei carora le cinta la mandolina apoi la drimba.Era tare ofticat ca matrozul rusnac avea o solda fabulos de mare fata se a matrozilor romani care primeau o solda onorifica si mai zicea ca ofiterii si tablagii rusnaci se purtau foarte frumos cu bibanii trupeti…pe cind la noi era batjocora si caprarie aiurea.-Crezi ca vom scapa vreodata se marina populara Romana?Vom avea si noi o armata debosevizata cum e acum in Polonia?

  • Care sunt vedetele torpiloare importate in anii ’60 de la sovietici?
    Tudor Arghezi se scrie cu un singur ”i”, analfabetule!
    Mai lasa votka Aliosa si nu mai delira cu bolsevismul! Eu inteleg faptul ca Putin e foarte suparat pe Lenin, dar lectiile tale vis-a-vis de bolsevism nu ma intereseaza.

    • Alea de aruncau butoaie antisubmarin!!!!Apoi butoiul si torpila is tot rotunde.Scuze de confuzie dar mosu are totusi 84 de ani si el zice ca era la sonar sau ce dracu exzista pe atuncia.Mugurele oare tu ai fost apv-ist in marina populara Romana???

  • Butoiul si torpila sunt rotunde, doar capul tau este patrat.
    Ultimele vedete torpiloare de fabricatie sovietica existente in marina romana au fost retrase din serviciu activ inainte de 1975 ( pr.123 si 123bis).
    Cat despre povestea cu “mosu de 84 de ani”-nu o cred.
    Observ ca ai o obsesie cu marina populara; exista o zicala in limba romana: o tii ca cucu cantecu’.

    • Sa inteleg ca si pe acelea le-am dat la remat!!!!Pai si tara tot asa s-a numit,iar oamenii de tip nou inca-s in viata….Uita-si de orasul Stalin,de Sovromuri….de filozoful fara de opera Mihai jora bolsevic de frunte si consilier al Tov,Ana Paucher,de Bogdanel Olteanu(pnl)nepotel al tov Gizela de Petrica Romanu fiul lui Walter,de militarii aia odiosi veniti cu divizia Tudor Vladimirescu si Horia Closca si Crisan, sau de militarii armatei regale care au facut canalul iar conducatorul lor executat ,locul lor fiind luat de liota analfabeta de ofiteri facuti la apelul bocancilor, politruci,turnatori care au facut armata populara Romana dusmana de moarte a imperialismului american.Salutari de la Yvanhooe.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: