Istorie

Daca tot e aviatie, atunci sa fie Vlaicu!

Dragi cititori! Dacă tot e aviaţie, atunci să fie Vlaicu!

Aflându-ne între atâtea evenimente importante şi frumoase ce s-au desfăşurat şi se vor desfăşura în aceste zile pe cerul patriei, nu putem să nu punem la rubricuţa noastră mică de poveşti şi câteva cuvinte despre zborul aripilor româneşti de la care am împlinit 104 ani acum trei zile.

După cum probabil v-aţi dat seama până acum, dorim a vă aduce din amintire zborul lui Aurel Vlaicu din 10 iunie 1910, petrecut pe Dealul Cotrocenilor în preajma hangarelor Secţiei de Aerostaţie din Regimentul 1 Geniu.

Aurel Vlaicu sosea prima oară la Bucureşti în octombrie 1909, la sugestia poetului Octavian Goga, pentru a convinge guvernul român pentru furnizarea ajutoarelor necesare construcţiei aparatului său. În zilele de 11 şi 20 octombrie 1909, în Parcul Carol, au avut loc o serie de demonstraţii cu două machete de aeroplan, în faţa unei comisii printre ai cărei membri se afla şi Spiru Haret, ministrul Instrucţiunii Publice şi Cultelor. La 2 noiembrie, la propunerea acestuia şi cu sprijinul mai multor personalităţi ale momentului, printre care putem aminti, directorul C.F.R. Alexandru Cottescu, Alexandru Vlahuţă, Emil Gârleanu, George Coşbuc, I. L. Caragiale, Şt. O. Iosif etc., guvernul român a aprobat construirea aeroplanului Vlaicu la Arsenalul Armatei din Dealul Spirii, acordându-i şi un ajutor bănesc. Totodată, Vlaicu a fost încadrat ca inginer diurnist la Arsenal.

Pentru procurarea motorului de care avea nevoie, Vlaicu a întreprins un drum la Paris în februarie 1910 de unde a achiziţionat un motor rotativ Gnome de 50 cai putere.

La 20 mai, motorul a sosit în ţară iar Vlaicu a trecut la montarea acestuia pe avion alături de echipa sa de la Arsenal şi cu ajutorul prietenului său G. B. Magnani, care deţinea un mic atelier de biciclete şi motociclete în Str. Popa Tatu, care, de altfel, i-a furnizat mai multe piese precum şi elicea de avion.

La începutul lunii iunie, aparatul a fost mutat în hangarele aerostaţiei din Cotroceni, unde Vuia a început probele de rulaj la sol.

În ziua de 17 iunie 1910, aparatul s-a desprins de sol, marcând astfel zborul aeroplan românesc. Acest zbor s-a desfăşurat pe o distanţă de aproximativ 50 de metri şi la o înălţime de 4 metri.

Aurel Vlaicu declara ulterior: “Nu m-am ridicat atunci mai sus de 4 m. Cu toate acestea, nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalţi… fiindcă patru metri erau atunci pentru mine un record formidabil, un record care îmi consacra maşina.”

Evoluţiile ulterioare desfăşurate în luna august, culminând cu primul miting aerian românesc din 17/30 octombrie 1910, au întărit atât capacităţile de pilot ale lui Vlaicu, cât şi limitele avionului, ajungând să se compare cu avionul Bleriot, de exemplu.

Participând la manevrele regale ale Armatei Române din toamna anului 1910, în regiunea Slatina – Piatra Olt, Vlaicu a dovedit comandanţilor militari, importanţa pe care aviaţia o avea deja pentru executarea misiunilor de observare, recunoaştere şi legătură. Totodată această premieră a pus România pe harta primelor ţări care au adoptat aviaţia în scopuri militare, chiar dacă timide, la început.

Din decembrie, acelaş an, este demarată construcţia aparatului Vlaicu II, apart cu care, din păcate îşi va găsi sfârşitul trei ani mai târziu.

Memoria acestui prim zbor rămâne în istorie şi va dăinui!

VlaicuN2

 

Sursă text: Istoria Aviaţiei Române, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984.

Sursă imagine: http://stiintasitehnica.com/stiinta/vlaicu-cel-ce-s-a-ridicat-la-cer

– drd. Emil Boboescu –

1 Comment

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: