Armata Romana Fortele pentru Operatii Speciale

Curs Corespondenti de Razboi: Random

Cu apa în cască, înspre... cei are ne aşteptau cu drag! :)

Cu apa în cască, către surprizele viitorului foarte-foarte apropiat

După ecusonul care încă îmi era pe mâneca digitizatului urban, instantaneul a fost făcut înainte de exerciţiile cu jandarmii şi manifestanţii. După cum arată gulerul, iar încurcasem vesta. După cum arată vesta cu totul, iar o încurcasem cu a altcuiva care acum purta una cu cel puţin un număr mai mare. După privire…

După privire, gândeam… Nu, n-am să vă spun încă la ce mă gândeam. Am să dezvolt în viitor, în cadrul unui episod dedicat.

Dar, haideţi să fim puţin veseli: gândeam pe mai multe layere, iar cel mai hazliu gând în drum spre treaba respectivă era cam aşa:

“Jandarmi, manifestanţi… Mă vor jumuli, dar măcar nu mă vor mai pune să alerg şi să fac flotări!”

Jumuleală cu cască şi vestă.

Aproape aducea a masaj la ce febră aveam prin fizicu-mi marmorean.

Redevenind serios: aveţi răbdare, pentru episodul respectiv am o poză pe care de cum m-am văzut aşa… “înconjurat” de manifestanţi, am botezat-o “Întâlnirea cu cititorii!”. 🙂

 

– Iulian Iamandi –

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: