CAC J-10

CAC J-10

Scriam nu cu mult timp în urmă, că salavarea Argentinei este China.

N-am premonit rău: Argentina şi China vor forma un grup de lucru care va analiza posibila introducere în Fuerza Aerea Argentina (FAA) a unui tip nou de avion de vânătoare chinez.

Grupul de lucru, care a fost discutat în cadrul vizitei preşedintelui Argentinei, Cristina Fernandez de Kirchner, la Beijing, vizită desfăşurată între 2 şi 5 Februarie a.c., va a analiza posibilitatea transferului de echipament militar chinez către Buenos Aires. În prim planul transferului de echipament militar ar putea fi Chengdu Aircraft Corporation (CAC) FC-1/JF-17 sau CAC J-10.

FC-1

FC-1

Înainte de transferul oricărui tip de avion, grupul de lucru va examina capabilităţile FAA de integrare a avioanelor chineze în propriul inventar, precum şi de mentenanţă în timpul serviciului.

Argentinei i se vor furniza 14 avioane, dacă transferul propus va merge mai departe.

De câţiva ani încoace, Argentina a tot încercat să înlocuiască bătrânele Dassault Mirage IIIEA, IAI Dagger şi McDonnell Douglas A-4 Skyhawk aflate în dotarea FAA, cu un tip de avion mult mai capabil.

Ştirea cu grupul de lucru argentiniano-chinez apare la câteva săptămâni după ce a fost anunţată curtarea Argentinei de către Rusia, care ar fi propus închirierea unei escadrile cu avioane de atac Suhoi Su-24 Fencer.

Deşi MoD-ul britanic a luat în serios ştirile pe acest subiect şi a revizuit apărarea Insulelor Falkland, avioanele Su-24 nu ar fi avut în realitate nici o valoare operaţională pentru FAA.

Mai rău decât atât, s-a demonstrat că Rusia regiza jocuri politice cu Marea Britanie ca şi răspuns la atitudinea britanicilor faţă de implicarea Moscovei în criza din Ucraina.

Alte opţiuni, mult mai realiste, pentru Argentina au fost în lunile recente avioane din surplusul spaniol de avioane Mirage F1, avioane israeliene Kfir, dar şi preaminunatele Saab Gripen E şi F.

Avioane Gripen, Suedia 2012

Avioane Gripen, Suedia 2012

Cele mai de dindărăt s-au blocat din motive economice, sau politice – propusa achiziţie de Gripen E/F a a fost ştampilată cu “Veto” de către Marea Britanie, care produce multe din sistemele de la bordul Grifonului.

Avionul chinez FC-1/JF-17 a fost de asemenea văzut ca posibilă opţiune pentru FAA… cât despre J-10… acesta a fost precum în bancul cu calul lui Marin. Adică n-avea nici o legătură.

Prezentat pentru prima dată în anul 2006, J-10 este o superbitate care la prima vedere a fost inspirată din eurocanarduri, iar la a doua vedere a fost dezvoltat din IAI Lavi, care la rândul său este un derivat din chipul şi mai ales asemnănările cu F-16 de la Lockheed Martin.

CAC J-10

CAC J-10

J-10 este un monoloc de vânătoare, monomotor, care poate atinge o viteză de Mach 1.8.

Pe cei 11 piloni de acroşaj avionul J-10 poate utiliza armament în greutate de 6,6 tone.

Armamentul este reprezentat de rachete aer-aer PL-8 (Python 3), PL-11, PL-12, Vympel R-73 şi R-77, rachete aer-suprafaţă C-801 sau C-802, rachete anti-navă YH-8K sau anti-radiaţie YJ-9, până la şase bombe ghidate laser sau cu cădere liberă de jumătate de tonă, precum şi de un tun de 23 mm.

Sursa: Janes

 

– Iulian Iamandi –