Aviaţie

Cehii vor vinde L-159

L-159 ALCA

L-159 ALCA

Cehii vor mai scăpa de câteva dintre avioanele L-159 ALCA aflate de ceva ani în conservare.

Guvernul ceh a aprobat luni vânzarea a 15 bucăți către Irak, contra sumei de aproximativ 30 milioane $. Patru dintre avioanele L-159 sunt în serviciul activ al forțelor aeriene, în timp ce alte 11 vor fi scoase de la păstrare de către producător.

Anterior, cehii au reușit să înstrăineze alte 14 ALCA către Draken International, unul dintre cei mai mari contarctori americani.

Revenind la vestea minunată pentru cehi: afacerea a fost intermediată de către producătorul Aero, negocierile fiind în derulare încă din aprilie anul trecut. Încercând să mai deblocheze din banii investiți în avioanele L-159, cehii au mai avut pe țeavă o sesiune de negocieri pentru 28 de bucăți cu același Irak.

De potențiala afacere s-a ales praful în 2013, când irakienii au selectat derivatul de F-16 fabricat de coreenii de la Sud de paralela 38 – KAI T-50, pe numele lui.

Revenind în zilele noastre – deși au undă verde din partea guvernului propriu, până la realizarea vânzării vor mai trebui obținute aprobări de la guvernul Statelor Unite și cel al Italiei, furnizori pentru diverse subsisteme aflate la bordul ALCA.

Via:
Reuters

– Marius Constantin –

9 Comments

  • Cam ieftin pentru cat stie L 159 Albatros-ul ……cred ca sunt pe minus clar cu acest aparat la cati bani au bagat in el….
    La pretul asta nu cred ca suntem in stare sa modernizam un IAR 99 de la Clasic la C Soim.
    Undeva este ceva putred……sau o sa ii prinda apoi la capitolul pises de schimb…..

  • Irakienii vor primi 10 simple, doua duble si alte trei bucati pentru canibalizare. 30 de milioane vor ajunge la guvernul ceh, nu la producator 😉 – evident, asta daca americanii dau unda verde pentru revanzara motorului si italienii pentru vanzarea radarului. Aero, ca intermediar, va mai adauga cate ceva la nota de plata pentru suport logistic si antrenament

    • Oricum este putin pretul la care se va face tranzactia – avionul vine cu radar destul de performant cartografiaza solul, are integrata AGM 65 Maverick si motor din generatia noua….
      Daca reusesc sa iasa cu el pe piata la pretul asta si nu este dumping insemna ca noi putem inchide linistiti fabrica de la Craiova si facem Mall ca este mai ieftin pe urmatorii 20 de ani.
      Totusi ma indoiesc…

      • Tocmai asta-i ideea! Ca sa fac o analogie… ar fi cei aproximativ 9 milioane de Euro pe care-i platim portughezilor pe fiecare F-16. Nu zic eu, a zis-o chiar José Pedro Aguiar-Branco. Sau , din trecutul indepartat, cele 24 F-16 Bk. 25 pe care le-am fi primit gratuit, ca EDA de la americani (ce-i drept adusul in stare de zbor antrenamentul si alte acareturi ar fi costat 1.2 miliarde de dolari).

        Avioanele astea au fost trase pe iarba de guvernul ceh (mai putin 4 care vor fi retrase din serviciul operational )si vor fi livrate irakienilor daca si tertii sunt de acord.
        Cehii au platit 72 ALCA din care folosesc doar 25. Restul sunt bani blocati. Ce-i drept suma blocata a mai scazut dupa vanzarea catre Draken International. Ar mai avea de valorificat cam 25-30 de celule ca sa poata recupera cumva din banii aruncati pe fereastra….

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: