Accidente aviatice Aviaţie Diverse

Cealaltă jumătate a tragediei din 20 aprilie 1989

Locotenentul-major Dumitru Petra, Petrix, la mansa unui IAR-823

Locotenentul-major Dumitru Petra, Petrix, la mansa unui IAR-823

Despre catastrofa aviatică din data de 20 aprilie 1989 au curs râuri de cerneală şi cu siguranţă vor mai curge. Nici până în prezent nu se cunoaşte cu exactitate ce s-a întâmplat atunci, tot ce avem fiind presupuneri şi ipoteze. Certitudine este doar trecerea în nefiinţă a doi piloţi de vânătoare, locotenent-colonelul Doru DAVIDOVICI, pilotul-instructor, şi locotenentul-major Dumitru PETRA, pilotul-elev, şi distrugerea completă a unui avion supersonic de vânătoare cu dublă comandă.

Dacă locul dublei cu numărul de înmatriculare 6946 a fost luat de alt avion, de acelaşi tip şi versiune, locul celor doi piloţi militari, cel din băncile sălii de pregătire şi cel din vieţile celor ce i-au cunoscut, a rămas pe veci gol, imposibil a fi înlocuiţi cu alţii la fel ca ei. În urma lor au rămas legende, istorii, amintiri, urme nefizice păstrate cu sfinţenie în minţi şi suflete, şi scoase la lumină din când în când, atunci când ele, amintirile, încep să doară.

Acum, la 24 de ani de la momentul când zborul dublei 6946 s-a frânt, vom încerca să privim catastrofa aviatică ale cărei urme încă se mai văd, împlântate adânc în pământul din colţ de Bărăgan, dintr-un alt punct de vedere, rememorând şi reconstruind cei 27 de ani de viaţă şi scurta carieră a pilotului de vânătoare din cabina I, a omului conjunctural transformat pe nedrept în cealaltă jumătate a tragediei din 20 aprilie 1989.

Dumitru PETRA, pe numele său de aerodrom „Petrix”, s-a născut la data de 11 octombrie 1962 în comuna Ibăneşti, din apropierea oraşului Reghin, judeţul Mureş. Provenea dintr-o familie modestă, de oameni simpli, dar simţul datoriei şi disciplina cazonă îi curgeau în vene. A absolvit Liceul din Târgu-Mures în anul 1980, iar între timp, atras de mirajul zborului, a dat curs acelei chemări şi a urmat în paralel cursurile şcolii de zbor de pe aerodromul Târgu-Mureş, executând peste 300 ore de zbor pe planor.

Fascinat de experienţă, a vrut mai mult, aşa că a dat examen de admitere la Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Aviaţie „Aurel Vlaicu” de la Boboc în anul 1981, fiind declarat admis la ofiţeri de aviaţie civilă. Caracterizat de ambiţie şi dorinţa de a se număra printre cei mai buni, a făcut demersurile necesare pentru a trece la aviaţia militară, dorindu-şi foarte mult să zboare supersonice. A reuşit şi acest lucru, astfel că, în anul 1985, a absolvit şcoala militară de la Boboc, numărându-se printre fericiţii posesori ai brevetului de pilot militar. A urmat trecerea pe avionul MiG-21, executată la Bacău, şi repartizarea pe aerodromul din Câmpia Bărăganului, locul unde ar fi trebuit să zboare o viaţă de om, de pilot militar. O viaţă a zburat, doar că una curmată brusc, mult, mult prea devreme.

Căsătorit în anul 1985 cu Gabriela, peste doi ani i se va naşte un fiu, botezat Viorel, după bunicul nou-născutului. La el, la Vio, am făcut apel pentru a reconstitui paşii prin viaţă ai acestui erou al aerului pe nedrept păstrat atâta vreme într-un con de umbră, iar Vio a răspuns prezent şi a dat dovadă de o mare deschidere, încercând împreună să schiţăm un portret al evenimentelor ce au dus la tragedia de acum 24 de ani, dar construind în acelaşi timp şi o paralelă între fiu şi tată, legaţi atât prin sânge, cât şi prin multe alte calităţi moştenite de către Vio, paralelă considerat a fi edificatoare şi necesară.

***

Articolul complet pote fi citit aici, pe AripiArgintii

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: