Diverse

Ce cauta insula Atlantykron sub talpa lui Sweeper. Episodul I: Un posibil raspuns.

Atlantykron 2012

Ca să înţelegeţi prin ce coclauri îl exploatăm pe jupânul Sweeper, delegându-l ca trimis special al redacţiei Resboiu, am să trag un copy+paste parţial după prezentarea oficială semnată de către Traian Bădulescu, cu ceva adăugiri pentru gusturi picante:

O insulă sălbatică în cea mai mare parte a anului se transformă, timp de zece zile, în fiecare vară, într-un loc special, aproape magic. Copii, părinţi, tineri, dascăli, actori, oameni de stiinţă din întreaga lume vizitează insula. În aceste zece zile, tinerii se întâlnesc, discută şi învaţă împreună, alături de oameni de ştiinţă, artişti, scriitori şi alţi profesionişti cunoscuţi, într-o experienţă de viaţă şi de educaţie cu adevărat unică. De- a lungul celor 23 de ani de existenţă Academia a schimbat neîncetat vieţile oamenilor pe care îi atinge şi a dăruit tinerilor cunoştinţele şi experienţele de viaţă care-i vor ajuta să aibă succes în lumea adulţilor.

Între 3 şi 12 august, pe insula dunăreană Atlantykron (situată la 20 km N de Cernavodă, lângă satul şi ruinele cetăţii antice Capidava) se va desfăşura cea de-a XXIII-a ediţie a Academiei de Vară pentru Tineret, Ştiinţă, Cultură, Artă şi Sport „Atlantykron”. Această manifestare se desăşoară fără întrerupere din 1990, devenind un eveniment unic pe plan mondial. Evenimentul se adresează tinerilor cu vârste între 14 si 29 de ani.

Motto-ul actualei ediţii este The Future We Want – Viitorul pe care îl vrem. Vor fi 400 de participanţi, dintre care doar lectorii şi organizatorii 60. Ţările de provenienţă: România, Africa de Sud, Nigeria, Israel, Statele Unite ale Americii, Germania, Italia, Irlanda.

Şi Sweeper, M.S. (Majestatea Sa).

Căruia, în naivitatea mea, am uitat să-i precizez că pe Atlantykron nu se comite nudism.

Dar, despre asta vom afla mai multe din reacţiile sefiştilor când au să il vadă atât topless, cât şi… bottomless, încercând să-şi bronzeze coccisul.

Poate diseară vom afla de la ‘mnealui cum a alergat sefistele cu devibrilatorul. Devibrilator a zis că se cheamă jucăreaua, nu?

 

– Resboiu –

———————————————————

Link-uri utile:

Revista Resboiu; Forumul Resboiu; Pagina de gardă a portalului; Ramura dedicată Armatei Române; Ramura dedicată spaţiului; Ramura dedicată dronelor.

8 Comments

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: