Armata Romana Fortele Terestre

Cavalerii lui Neagoe Basarab pleaca in Kandahar

Ceremonia de plecare in T.O. Afganistant a Companiei 1 KAF GDA din Batalionul 26 Infanterie Neagoe Basarab "Scorpionii Rosii"

Ceremonia de plecare in T.O. Afganistant a Companiei 1 KAF GDA din Batalionul 26 Infanterie Neagoe Basarab “Scorpionii Rosii”

Ieri, 20 Noiembrie, la sediul Batalionului 26 Infanterie “Neagoe Basarab” s-a desfăşurat ceremonia militară şi religioasă prilejuită de plecarea în teatrul de operaţii din Afganistan a militarilor companiei Ground Defence Area Kandahar Airfield (KAF GDA), din cadrul Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”.

Compania KAF GDA, constituită din militari ai Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, vor executa, timp de şase luni, operatii sub control NATO pentru realizarea apararii terestre a Bazei Aeriene Kandahar, Afganistan, şi vor desfăşura misiuni de evaluare şi acordare de asistenţă umanitară în sprijinul populaţiei locale, de menţinere a dialogului cu autorităţile şi liderii locali, precum şi acţiuni împreună cu Forţele de Securitate Naţionale Afgane.

Alături de familiile militarilor care pleacă în misiune, la ceremonie au participat şeful Direcţiei operaţii din Statul Major General, general-maior Alexandru Rus, şeful Instrucţiei şi doctrine din Statul Major al Forţelor Terestre, general de brigadă Mihai Ciungu, comandanţi de structuri militare şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.

Cavalerii lui Neagoe Basarab

Cavalerii lui Neagoe Basarab

„Scorpionii Roşii” vor prelua misiunile de la compania constituită din militari ai Batalionului 634 Infanterie „Petrodava”, fiind al treilea contingent românesc care se va ocupa de protecţia Bazei Aeriene Kandahar.

Sursa: Fortele Terestre

Articol de plutonier-adjutant Cristian Surugiu

Foto: Dacian Voiculescu

1 Comment

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: